• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2019 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier

Cameleonul politic se întoarce mereu la prima sa iubire.

September 2, 2019

Să ne înțelegem. Traseismul în politica românească a fost dintotdeauna în ultimii 30 de ani de tranziție democratică, o metodă de asigurare a supraviețuirii politice... dincolo de furtunile vremurilor. Doar că și traseismul politic are limitele sale. Nu poți jongla cu toată lumea doar pentru propriul scaun. Există momente când, după o lungă activitate în prima linie și după eșecuri succesive cu notorietate, recurgi la așa-numitele compromisuri rezonabile acceptând obscuritatea politică.

 
Nu mai apari la televizor, refuzi orice posibilitate a de fi punte de negociere politică pentru a da șansa unei părți sau alteia să ajungă la concesii. Nu te mai implici în crize chiar dac ai fost unul dintre cei care le-au provocat, nu mai dai declarații, nu mai ești arogant și bățos când vezi cu nătângă surprindere microfoanele jurnaliștilor și în mod fundamental, refuzi orice viitoare demnitate publică de rang înalt.

 

Practic, ieși puțin din horă. Te așezi pe scaun și observi. Sau în caz că ai vreun dram de onoare, te pensionezi. Dar nu mai apari, căci fiecare apariție amplifică ura socială și poate să distrugă contexte, cauze sau chiar situații de fapt.

 

Asta ar fi trebuit să facă Viorel Teodor Melescanu, acest matusalemic personaj al politicii românești. Să să retragă. Dacă nu poate total, măcar parțial, pentru o vreme. Deși, după umila mea păre, ar fi onorabilă o pensionare pentru domnia sa.

 

Doar că domnul Meleșcanu, un exponent profund al perfidiei politice și suspect de cumplite fracturi logice de-a lungul carierei... ante și post-comuniste de peste 5 decenii, n-a înțeles nimic. A înțeles doar că în continuare poate să jongleze politic și să-și mai asigure anumite privilegii de ordin prospectiv pe termen relativ scurt.

 

Totuși, nu-mi e clar de ce Meleșcanu l-ar trăda acum pe Tăriceanu pentru Dăncilă și de ce ar vrea să devină al doilea om în stat potrivit Constituției României, într-un moment de criză politică profundă, hăbăuceală economică și după niște ani cu niște perioade de tulburențe diplomatice destul de mari, pe care el însuși nu le-a prea gestionat corect și corespunzător din funcția de Ministru de Externe.

 

Cu toate acestea, singurul strop de sinceritate al acestei ecuații constă în faptul că Meleșcanu se întoarce la origini. Să ne aducem aminte că după eșecul lui Iliescu la alegerile din 96', Meleșcanu a plecat din PDSR-ul de la acea vreme ca să formeze partidulețul ala de balamale securiste ApR (Alianța pentru România) care a fuzionat mai târziu, prin 2002, cu PNL-ul de la acea vreme condus de Valeriu Stoica. Și aici a fost o manevră de trădător neobosit de camarazi politici, căci nimeni din ApR nu a reușit să aibă un parcurs politic proeminent, fiind toți eclipsați și vânduți fără jenă de Meleșcanu în trocul politic cu liberalii pentru a-și ocupa el un loc de viitor fruntaș. Mai târziu, prin 2012, după ce Tăriceanu se supără cu Crin Antonescu, Meleșcanu se desprinde alături de Tăriceanu de PNL și formează PLR-ul. O semi-organizație de leproși liberali care voiau să filtreze cu oricine era la putere. Au fuzionat cu PC-ul lui Voiculescu și DanielConstantin și au construit ceea ce e azi ALDE. Sau ce a mai rămas din această facțiune politică.

Meleșcanu a jonglat cu funcțiile în tot acest timp, fiind mereu printre ofițerii din prima linia cu multiple drepturi și restrânse obligații.

După ieșirea ALDE de la guvernare, săptămâna trecută, și după cozile din 26 mai 2019, era ocazia perfectă ca Meleșcanu să iasă din scenă. La cei 78 de ani, e onorabil să începi să-ți aduni într-o colecție, memoriile.

 

Doar că Meleșcanu a acceptat să fie bomba cu ceas a acestor zile și să fie sprijinit de PSD pentru șefia Senatului României după ce Tăriceanu a demisionat azi din această funcție. Meleșcanu i-a făcut-o lu' Tăriceanu exact cum i-a făcut-o și lu' Antonescu când a fost numit șef la SIE.

Faptul că a sărit în barca PSD-ului aflat în moarte clinică, arată că la bătrânețe îți cam pierzi și intuiția de vulpe politică. Trădezi atât de mult încât simți că beneficiile vin de la sine dacă o faci din nou și din nou. Numai că de data asta, chiar dacă îi dă timp PSD-ului condus de Viorica Dăncilă să mai negocieze cu parlamentari ALDE pentru a strânge voturile necesare pentru restructurarea guvernului, Meleșcanu nu are asigurată încă o victorie de etapă.

Schema asta poate să divizeze partidulețul lui Tăriceanu iar mulți nemulțumiți să meargă alături de Dăncilă pentru încă un an... cât o mai dura coșmarul asta de guvernare, doar că Meleșcanu se va fi compromis îndeajuns încât nu are să mai rămână niciun gram de respect pentru ceea ce a reprezentat cândva un tânăr chipeș și descurcăreț în diplomația românească.

 

Fiecare pasăre piere pe limba ei. Dar Ambasadorul Mircea Malița, cu care am avut plăcerea să discut de multe ori în ultimii săi ani de viață, spunea că în diplomație, păsările dacă nu lucrează pentru cuib, nu mai sunt primite în el. Astfel, dacă nu au destulă putere să-și construiască altul, zboară anapoda până le prinde frigul din urmă și îngheață.

 

Dar ce-i corect e corect: după 25 de ani în care a jonglat pe eșicherul politic de la stânga la centru și de la centru la drepta, se întoarce la prima iubire. Adică la ceea ce a mai rămas din PDSR-ul pe care l-a părăsit atunci, în anii curciali ai lui 90'. După vorba și după chip, zicala-i adevărată: prima iubire (politică) nu se uită niciodată.


Încă nu asistăm la decesul politic al domnului Meleșcanu, ci la sfârșitul ultimei șanse de izbăvire. De acum... orice asociere cu acesta are să fie considerată o contaminare cu materialul radioactiv emanat de cameleonismul său politic.

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Articole recente
Please reload

Arhiva D.
Please reload

Tag-uri