• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2019 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier

Argument: este corupția o problemă de securitate națională?

January 8, 2019

Corupția și lupta anti-corupție sunt subiecte des invocate în spațiul public românesc. Acest lucru se datorează în mare parte caracterului endemic pe care fenomenul corupției îl are în momentul de față, precum și eforturilor unor persoane publice sau private, vinovate de săvârșirea unor acte penale, de a stopa acțiunile justiției. Însă corupția prezintă valențe mult mai grave atunci când este invocată ca fiind o problemă de securitate. Principalul document strategic al țării, Strategia Națională de Apărare, prezintă fenomenul corupției ca o vulnerabilitate și un factor de risc pentru securitatea națională, acest lucru rezultând în ultimă instanță la implicarea serviciilor de informații în acele procese care privesc prevenirea și combaterea fenomenului de corupție.

 

În momentul de față această implicare stă sub semnul întrebării. Printr-o decizie a Curții Constituționale corupția nu mai poate să fie considerată o problemă de securitate, neavând, în opinia judecătorilor, implicațiile distructive și largi ale unor amenințări în sens clasic. Protocolul de colaborare între SRI și DNA a fost criticat, renunțându-se în cele din urmă la acesta, iar SRI pare a se distanță încetul cu încetul de tradiționalul său rol în lupta anti-corupție. Cât de corectă este însă o astfel de perspectivă? În ciuda criticilor abundente și a poziționărilor radicale din spațiul public, privind lucrurile în calitatea de cercetător în domeniul studiilor de securitate, nu pot decât să constat, pe de o parte, perspectiva retrogadă și necalificată a CCR, precum și modul în care corupția endemică afectează, concret, securitatea națională a României. Să argumentăm.

Ce este corupția?

A defini un fenomen atât de larg și variat precum corupția este cel puțin un proces dificil, definițiile asupra acesteia fiind atât de natură legală, cât și etică, politică sau cele cu care operaționalizăm fenomenul în mediul academic. O definiție general valabilă, pe care am ales-o pentru plasticitatea sa, este oferită de Transparency Internațional sub forma ”abuzării de puterea încredințată pentru câștiguri proprii” [Sursa 1]. Tot Transparency Internațional clasifică corupția în funcție de amploarea acesteia, sumele de bani pierdute și sectorul social afectat [Sursa 1]: 

  • Marea corupție este constituită din fapte comise la un nivel înalt al activității guvernamentale, distorsionând politicile sau funcționarea statului, împuternicind liderii să obțină beneficii personale în dauna binelui public

  • Mica corupție se referă la abuzul de zi cu zi a puterii politice și a încrederii publice de către oficialități aflate pe treapta de jos a puterii politice. Aceasta îi afectează pe cetățenii obișnuiți care încearcă să acceseze servicii sau bunuri publice în spitale, școli, departamente de poliție și alte instituții guvernamentale.

  • Corupția politică reprezintă manipularea politicilor, instituțiilor și regulilor de procedură în alocarea de resurse și finanțare de către decidenții politici, aceștia abuzând de poziția deținută pentru a-și menține puterea, bogăția și statutul social.

 

Sesizăm câteva elemente comune fenomenului de corupție, indiferent de formele sale variate. Corupția constituie întotdeauna un abuz, implică daune aduse societății, victime în rândul cetățenilor și persoane care profită de pe urma acestora. În esență, corupția nu este o greșeală așa cum pare să se spună adesea în societatea românească, ci o faptă care implică atât intenție cât și prejudicii aduse altor cetățeni sau spațiului public.

Constituie corupția o problemă de securitate?

Având această perspectivă de ansamblu asupra corupției ca fenomen social, rămâne să vedem în ce măsură aceasta constituie sau nu o problemă de securitate. Vom aborda această întrebare referindu-ne în mod punctual la argumentația adusă de către CCR în decizia de a nu considera corupția o problemă de securitate. Concret, Curtea Constituțională a României a admis parțial, pe 28 februarie 2018, o excepție de neconstituționalitate care se referă la Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României. Această decizie are implicații ample asupra modului în care instituțiile statului pot combate fenomenul de corupție, judecătorii Curții opinând că faptele de corupție „nu au amploarea necesară calificării lor ca amenințări la adresa securității naționale” [Sursa 2]. Tot în opinia curții, „...săvârșirea unor fapte îndreptate împotriva unui grup, spre exemplu săvârșirea săvârșirea infracțiunilor de genocid sau infracțiuni contra umanității, se pot constitui se pot constitui în amenințări la adresa securității naționale”.

 

Nu are rost să discutăm prea mult despre implicațiile acestei decizii. Le-am putut sesiza odată cu trecerea timpului, SRI nemaivând competențe în ceea ce privește lupta anti-corupție. În același timp, decizia în sine reușește să pună sub semnul întrebării dosarele de corupție deschise de către DNA în urma unor mandate de securitate națională, instrumentate cu sprijinul SRI. Probleme rezultate din interceptări sau alte mijloace informativ-operative rămân vulnerabile atacurilor în instanță, având ca scop eliminarea lor și, odată cu asta, a cazului însăși.

 

Ne interesează însă justețea argumentării oferite de către CCR, precum și competența acesteia. În opinia noastră ambele se află sub semnul întrebării. Pe de o parte argumentația nu ține cont nici de cercetările recente în domeniul securității naționale, nici de precedentul sau exemplul existent la nivel euro-atlantic. Pe de altă parte, decizia cu privire la ce constituie sau nu o problemă de securitate este o decizie eminamente politică, nicidecum legală, astfel încât putem chestiona competența unor judecători a căror expertiză se limitează la ce scrie în lege.

 

Astfel, dacă securitatea era privită în termeni strict militari în perioada Războiului Rece, cercetările unor autori prestigioși precum Barry Buzan [Sursa 3] cât și noile amenințări emergente după căderea URSS au dus la o extindere a domeniului, securitatea având acum mai multe sectoare decât cel militar. Probleme de securitate se regăsesc în sectorul politic, economic, societal sau mediu, în funcție de impactul asupra unor valori care se doresc a fi protejate, fie că vorbim de integritatea teritorială, în cazul securității militare, de ordinea constituțională, în cazul celei politice, sau de identitatea colectivă, în cazul celei societale. Concomitent, putem constata includerea la nivel european a corupției în rândul amenințărilor la adresa securității. Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene prezintă corupția drept ”o amenințare la adresa fundamentelor sistemului democratic și ale statului de drept” [Sursa 4], luându-se în consideră conexiunile inerente dintre corupție și criminalitate organizată.

 

 

Cum afectează, însă, fenomenul de corupție securitatea națională? Implicațiile acesteia pot să fie multiple, existând exemplificări concrete. În termeni generali, corupția poate constitui o vulnerabilite și un factor de risc pentru orice stat, atât prin simplul act de corupție, cât și prin efectele sale. Ca practică, fenomenul de corupție vulnerabilizează statul în față grupurilor de interese, a crime organizate și a spionajului străin, permițând prezența în funcții publice a unor persoane dispuse să compromită interesele statului pentru câștiguri personale sau care sunt cel puțin șantajabile. Prin efectele sale, corupția facilitează riscul subminării actului decizional, a economiei naționale, a încrederii în instituții și implicit a stabilității interne. Mai mult, așa cum am văzut în cazul României, aceasta poate aduce prejudicii grave credibilității unui stat în raport cu comunitatea internațională.

 

Conform studiilor elaborate de Transparency Internațional [Sursa 5], există o largă corelație între corupție ca fenomen endemic, state fragile sau eșuate și conflicte interne. Corupția se numără printre principalii factori de risc în Afganistan, Siria, Irak, Ucraina și Georgia. Un stat corupt nu se poate bucura de instituții funcționale, nu poate proteja cu adevărat drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și nici nu-și poate atinge potențialul real de dezvoltare. Mai mult, un astfel de stat devine o țintă facilă pentru actori statali sau non-statali dornici să influențeze procesul decizional în beneficiul propriu.

 

Dacă vorbim, în termenii CCR, despre amploarea corupției, aceasta este suficient de largă încât să constituie prima amenințare percepută de către români în sondajele de opinie. Conform unui studiu realizat de IRES, 30% dintre români consideră corupția ca fiind cea mai importantă problemă cu care se confruntă România în momentul de față [Sursa 6]. Mai mult, fenomenul are un caracter suficient de amplu încât să determine menținerea MCV asupra României, urmărindu-se progresele înregistrate în lupta anti-corupție. Nici nu ar putea să fie altfel atâta timp cât o simplă vizită la un spital, mersul la școală sau la primărie pot implica prea des ”mici atenții” pentru a obține bunăvoința personalului sau în timp ce clasa politică este dispusă să arunce țară într-un conflict tot mai acut pentru a scăpa de insistențele DNA.

 

În ceea ce privește legitimatea deciziei CCR, aceasta este, așa cum afirmam în rândurile de mai sus, cel puțin chestionabilă. Motivul este foarte simplu. Securitizarea sau procesul de a transforma o problemă publică într-o problemă de securitate este un act politic. Această decizie este luată de către decidenți, ținând cont de circumstanțele spațio-temporale, de caracterul tot mai dinamic și mai difuz al amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților, de ultimele tendințe înregistrate în domeniu. Fiecare strategie națională de securitate a României a prevăzut corupția ca vulnerabilitate și factor de risc, cea curentă nefăcând excepție. Doar decidentul politic, legitimat prin vot popular, poate decide dacă o problemă are sau nu consecințe asupra intereselor statului (definite tot de către acesta), a stabilității sau a dezvoltării sale, ori a altor valori pe care societatea vrea să le protejeze. Judecătorii CCR nu se bucură nici de această legitimare populară, nici de o cunoaștere aprofundată a problemelor specifice mediului intern și extern de securitate. Aceștia pot să ne spună dacă acțiunile întreprinse de către o instituție și mijloacele întrebuințate sunt sau nu conforme cu litera și spiritul legii, dar nu pot determina natura și scopul politicilor asumate, nu pot decide în locul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, singurul organ competent în astfel de probleme.

În loc de concluzii

Nu credem că decizia CCR este justificată. Din contră, aceasta ignoră nu doar cercetările din domeniu, ci și precedentul existent la nivelul Uniunii Europene. Ar fi dificil să susținem că fenomenul de corupție nu constituie o problemă de securitate în timp ce avem statutul de țară membră UE și implicit obligația de a ne adapta propriul cadru legislativ și propria viziune strategică la pozițiile asumate de către instituțiile europene. Concomitent, CCR pare să-și depășească atribuțiile specifice, exprimându-se asupra unei probleme care o depășește în termeni de expertiză și competență, așa cumarată chiar motivarea deciziei din februarie 2018. Nu negămd autoritatea CCR pentru a decide dacă acțiunile întreprinse de către anumite instituții sunt sau nu constituționale, cât asumarea de către aceasta a unor atribuții specifice decidenților politici, în general și CSAT, în particular.

 

Corupția constituie o problemă de securitate, înțelegând securitatea dincolo de sectorul militar al acesteia, cât și corupția ca un fenomen care aduce gravă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, care subminează prin efectele sale instituțiile statului, cât și credibilitatea acestora în plan intern și extern. Într-adevăr, corupția nu are gravitatea unei amenințări directe, dar aceasta constituie o vulnerabilitate pentru statul român, este un motiv de îngrijorare pentru cetățeni și reprezintă un factor de risc prin efectele sale pe termen mediu și lung, aducând serioase prejudicii interesului public.

 

Bibliografie:

 

Sursa 1
Transparency Internațional, How do you define corruption?, [Online] Disponibil la:
https://www.transparency.org/what-is-corruption#define, [Accesat la 07.01.2019]

 

Sursa 2

Wall-Street, Corupția nu ucide și nu e o amenințare la securitatea națională, [Online] Disponibil la:
https://www.wall-street.ro/articol/Politic/230566/ccr-coruptia-nu-ucide-si-nu-e-o-amenintare-la-securitatea-nationala.html, [Accesat la 07.01.2019]

 

Sursa 3

Buzan, Barry, Popoarele, Statele și Frica. O agendă pentru studii de securitate internațională în epoca de după Războiul Rece, Ed. Cartier, 2014

 

Sursa 4

Consiliul European, Strategia de Securitate Internă a UE: către un model european de securitate, 2010, p. 14, [Online] Disponibil la:

https://www.consilium.europa.eu/media/30745/qc3010313roc.pdf, [Accesat la 07.01.2019]

 

Sursa 5
Transparency Internațional Defence & Security, The Fifth Column: Understanding the relationship between corruption and conflict, 2017, Disponibil la: http://ti-defence.org/wp-content/uploads/2017/09/The_Fifth_Column_Web.pdf, [Accesat la 07.01.2019]

 

Sursa 6
IRES, Percepții privind securitatea națională și incidența unor riscuri, 2017, Disponibil la: https://www.scribd.com/document/264485908/IRES-Perceptii-Privind-Securitatea-Nationala-Si-Incidenta-Unor-Riscuri-2015-raport-de-Cercetare, [Accesat la 07.01.2019]

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Articole recente
Please reload

Arhiva D.
Please reload

Tag-uri