• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2019 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier

„Armata europeană” de care am uitat

December 11, 2018

 Photo source: https://www.express.co.uk

Din când în când, clasa politică europeană începe să vorbească într-un mod foarte pretențios despre nevoia unei „Europe a securității și apărării”. Mai mult, discursul se prelungește într-unul despre realizarea unei „armate europene” menite să ofere Uniunii Europene instrumentarul necesar pentru a-și asigura securitatea și credibilitatea într-o lume tot mai nesigură, dominată de incertitudini și riscuri emergente. Acest lucru se întâmplă chiar acum, cu figuri centrale ale politicii europene precum președintele francez Emmanuel Macron sau cancelarul german Angela Merkel resuscitând noțiunea de „armată europeană” [Sursa 1].

 

Putem discuta despre forma unei astfel de armate, despre misiunile pe care ar trebui să și le asume, logistica pe care ar trebui să se sprijine și, în sfârșit, disponibilitatea statelor membre de o accepta. Putem vorbi, în aceeași măsură, despre piedicile lingvistice, dar și ierarhice (cine ar urma să conducă?) pe care un astfel de proiect le presupune, ca și despre avantajele geostrategice implicite, despre realismul sau oportunitatea acestui proiect. Dar am ignora detaliul mai puțin notabil al existenței unei armate europene, sau cel puțin a unor forțe militare ale UE, în acest moment.

 

Că Uniunea Europeană vrea să-și construiască o armată nu ar trebui să surprindă pe nimeni. În fond, acest discurs a prins formă odată cu emergența unor noi riscuri pentru securitatea statelor membre UE și eșecul proiectului european în a le gestiona. Agresiunea comisă de Federația Rusă în Ucraina, instabilitatea frecventă din Africa și Orientul Mijlociu, sursă a valurilor de refugiați și migranți ilegali care ating granițele Europei, precum și retorica președintelui american Donald Trump, care are prostul obicei de a pune sub semnul întrebării garanțiile americane pentru apărarea Europei, oferă imboldul necesar pentru demararea unui proiect de autonomie strategică la nivel european.

 

 

Europa trebuie să fie capabilă să-și asigure propria securitate, ne spun decidenții europeni. Acest lucru nu este posibil fără capacitatea de a interveni în zone de conflict pentru misiuni de stabilizare și fără un substrat de hard power pe care să putem sprijini puterea blândă a proiectului european. O armată europeană ar fi, în acest sens, una dintre garanțiile securității și succesului proiectului european în anii ce vor urma. O astfel de armată nu trebuie să ducă în mod automat la dizolvarea celor naționale, ea putând acționa ca o forță de reacție rapidă, unități specifice în subordinea instituțiilor europene, urmărind îndeplinirea unor misiuni de tip Petersberg.

 

Însă așa ceva există deja. Mai mult, Uniunea Europeană beneficiază de existența a numeroase structuri menite a susține dimensiunea militară și de securitate. Trupele Eurocorps sunt produsul relației speciale dintre țările nucleului dur al UE, îndeosebi Franța și Germania, având rolul unor forțe multinaționale de reacție rapidă [Sursa 2]. Alături de acestea putem enumera mai puțin cunoscutele EU Battlegroups, grupurile de luptă ale Uniunii Europene, acestea constituind o structură foarte similară celei propuse, în prezent, de președintele Macron.

 

Grupurile de Luptă ale Uniunii Europene reprezintă o parte intrinsecă a Politicii Comune de Apărare și Securitate a Uniunii Europene. Numărând 18 batalioane care se bazează pe contribuția statelor membre (printre care se numără și România), grupurile de luptă dispun 1.500 de trupe per batalion, aflate sub controlul Consiliului Uniunii Europene [Sursa 3]. Devenind operaționale la 1 ianuarie 2007, acestea nu au primit niciodată botezul focului într-un teatru de operațiuni [Sursa 3]. Din contră și în mod surprinzător, ținând cont de discursul decidenților europeni, grupurile de luptă au fost ținute în stand by până-n acest moment.

 

Nu putem spune că au lipsit oportunitățile. Vecinătatea Europei nu duce lipsă de războaie civile, de state eșuate și conflicte sectare. Siria și Libia oferă doar două exemple rapide în acest sens, ambele ajungând să afecteze securitate granițelor europene atât prin fluxurile de refugiați, cât și prin facilitatea unor spații sigure pentru diferite organizații teroriste și pentru grupurile de crimă organizată transfrontalieră. Urmărind argumentația președintelui Macron, spre exemplu, scopul unei armate europene ar fi tocmai cel de a gestiona o astfel de situație [Sursa 4], iar misiunile de tip Petersberg, asumate de către EU Battlegroups, țin tocmai de gestionarea crizelor și alte misiuni cu caracter umanitar.

 

Atunci unde este problema? La o primă vedere aceasta ar ține mai mult de factorul politic, decât de absența capacităților militare necesare unei astfel de intervenții. Deși grupurile de luptă sub operaționale din 2007, utilizarea lor implică un vot unanim la nivelul Consiliului Uniunii Europene [Sursa 5], fiind mai degrabă o problemă de voință politică, decât de instituții, structuri sau capabilități. O astfel de intervenție pe teritoriul sirian, de exemplu, nu a fost supusă niciodată dezbaterii în cadrul Consiliului, iar cultura strategică a țărilor membre UE suferă de pe urma diferențelor vizibile între o Germanie nedispusă să-și asumă un rol prea vizibil în chestiuni militare și țări precum Franța, dornice să acționeze pentru stabilizarea fostelor colonii.

 

Așadar, în ciuda discursului politic, problema reală privind apărarea Uniunii Europene nu ține de absența unor forțe militare pentru intervenții în spații care pot afecta interesele și securitate UE. Din contră, acestea există, deși s-ar putea spune, mai răutăcios, că am uitat de ele. Problema este una eminamente politică, ținând de voința statelor membre pentru a folosi astfel de forțe. Deși discursul președintelui francez sună relativ frumos și este corect, în teorie, acesta nu propune decât ceva ce avem deja, cu mici adăugiri, ignorând problemele reale care au făcut imposibilă exploatarea instrumentarului militar al UE. Mai mult, există riscul ca dublând structurile deja existente să nu facem altceva decât construirea altor straturi birocratice și instituționale care doar ar îngreuna și mai mult funcționarea unor instituții deja apăsate de excesul birocratic european.

 

Europa trebuie să joace un rol mult mai activ în asigurarea propriei securități, dar acest lucru nu implică nici dublarea responsabilităților NATO, nici al structurilor pe care le avem deja. S-ar impune mai degrabă ușurarea procesului birocratic pentru utilizarea instrumentarului militar european, precum și asumarea voinței politice de către statele membre pentru exploatarea acestuia.

 

Ca o notă de subsol, merită menționat că mai circulă alte viziuni cu privire la ideea unei armate europene, cu alte cuvinte, o armată subordonată instituțiilor europene care să înlocuiescă, în mod integral, armatele naționale. O astfel de perspectivă prezintă, desigur, avantaje. Puse la un loc, resursele umane, financiare și tehnologice ale continentului european pot permite apariția unei forțe militare mult mai puternice decât orice armată națională divizată, dar așa cum reiese din discursul actual privind formarea unei astfel de armate, nu este nici ce se are în vedere, nici o perspectivă foarte probabilă pe termen scurt sau mediu.

 

 

Bibliografie:

 

Sursa 1
Politico, Merkel joins Macron in calling for EU army to complement NATO, [Online] Disponibil la:
https://www.politico.eu/article/angela-merkel-emmanuel-macron-eu-army-to-complement-nato, [Accesat la 11.12.2018]

 

Sursa 2

Eurocorps, Eurocorps: a military tool for Europe and NATO, [Online] Disponibil la:
http://www.ieee.es/Galerias/fichero/OtrasPublicaciones/Internacional/2016/Eurocorps_A_military_tool_for_EU_and_NATO.pdf, [Accesat la 11.12.2018]

 

Sursa 3

European External Action Service, EU Battlegroups, [Online] Disponibil la:
https://eeas.europa.eu/headquarters/headquarters-Homepage/33557/eu-battlegroups_en, [Accesat la 11.12.2018]

 

Sursa 4

National Review, A standing army for the EU ?, [Online] Disponibil la: https://www.nationalreview.com/2018/12/european-union-army-emmanuel-macron-proposal/, [Accesat la 11.12.2018]

 

Sursa 5
Șerban Filip Cioculescu, „Terra Incognita? Repere pentru cartografierea haosului din relațiile internaționale contemporane”, Ed. Militară, București, 2010, p. 44.

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Articole recente
Please reload

Arhiva D.
Please reload

Tag-uri