• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2019 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier

Piața ideilor, doar o idee

December 9, 2018

 

Din cartea lui Horia-Roman Patapievici, De ce nu avem o piata a ideilor, inainte de a desprinde o serie de rationamente cu aplicabilitate universala, iti raman intiparite in minte criteriile de factura rationalista pe care le aplica in analiza sferei publice si a societatii in ansamblul ei. Rigoarea argumentatiei este frapanta, categoriile ocupa un loc central in teza cartii, invitand parca cititorii sa se conecteze la canalele logicii atat de dezavuate in interiorul unei societati dezorganizate cum este cea romaneasca.

 

Specific stilului patapieviscian, cartea este un proces care evolueaza matematic: ipoteza, demonstratie si concluzie. Ca adagio, cele opt anexe extind sfera de actiune a volumului in domeniul logicii.

 

Ipoteza inaintata de Patapievici este urmatoarea: in Romania exista un primat al culturii generale in detrimentul culturii specializate/specifice care a dus la incapacitatea comunitatilor epistemice de a se coagula si extinde. Cu alte cuvinte, comunitatile epistemice erau si sunt atat de mici (cantitativ si calitativ) incat in cele din urma dispar. O explicatie potentiala rezida in Teoria formelor fara fond formulata de Titu Maiorescu: ,,Al doilea adevăr, și cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi“ (Titu Maiorescu, În contra direcției de astăzi în cultura română, în Opere, 1978, p. 153). Atingand la suprafata cultura autentica si ideile originale, cultura romaneasca traieste doar din import si o adaptare nefericita la contextul intern a ceea ce este preluat din afara. Pe termen lung, importurile nu pot incuraja altceva decat formarea unei culturi generale si aparitia unor idei lipsite de autenticitate (a nu se intelge ca o cultura generala si una specifica se exclud mutual in interiorul culturii mari, ci doar ca ele trebuie sa se exhilibreze, evitand monopolul uneia in defavoarea celeilalte).

 

Demonstratia, destul de complexa, contine atat o componenta individuala, cat si una colectiva. Cea individuala se concetreaza asupa romanului ca individ cu o predilectie precara spre lichelism, gandire superficiala si beneficii pe termen scurt in majoritatea domeniilor sale de activitate. Cea de-a doua component, colectiva, are in vederea slaba calitate a instituriilor (formate din indivizii descrisi la pasul anterior) si a societatii (unde se intalnesc o serie de practici formale si informale, ambele influentate de cultura generala si de parvenitismul romanului, fie ca este academician sau om de rand). Societatea ca spatiu al intercatiunii dintre membri ei are de suferit deoarece acestia nu cunosc regulile primordiale ale dialogului, avand tendinta de a antagoniza fiecare situatie dialogica care are totusi potential ridicat de a fi rezolvata. In acest sens, societatea este vazuta si ca un spatiu comunicational, in care indivizii nu sunt capabili sa se manifeste civilizat, deoarece raman adesea la nivelul culturii de suprafata/generale si nu cunosc instrumentele specific care ar putea sa le asigure o existenta superioara in perspectiva temporala si sa produca ceea ce in Teoria politica clasica se numeste common good.

 

Invitatia la dialog in interiorul societatii, formulata de Patapievici, are in vedere urmatoarele cinci principii – numite si principiile polemicii civilizate – stabilite de Universitatea din Oxford (Oxford Style of Debating) in 1890:

  1. In orice polemica stiintifica, sociala sau politica, discutia trebuie sa se rezume la schimbul de idei si numai la acele idei care au legatura cu problema respectiva.

  2. Partile aflate in polemica trebuie sa foloseasca drept argument fie teorii stiintifice, fie fapte concrete din realitate care sunt relevante in ce priveste problema discutata.

  3. Partile nu au dreptul sa aduca in discutie caracterul, temperamental sau trecutul adversarului, deoarece acestea nici nu infirma, nici nu confirma validitatea ideilor pe care le sustine.

  4. Partile nu au dreptul sa aduca in discutie motivele care determina atitudinea ideatica a adversarului, deoarece aceasta abate discutia de la problema in sine.

  5. Etichetarea adversarului, prin mentionarea scolii de gandire, clasei sociale, organizatiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte, constituie o incalcare a regulilor polemicii si dezvaluie slabiciunea lipsei de argumente (a se consulta eristica sau Arta de a avea intotdeauna dreptate a filosofului german Arthur Schopenhauer).

Pe baza principiilor mai sus mentionate, pentru ca o polemica sa se mentina in termini civilizati, este nevoie ca actorii implicati sa treaca din sfera culturii generale in sfera culturii specifice.

 

Daca ar fi sa extragem o singura concluzie cu doua dimensiuni – colectiva si individuala- din cartea lui Patapievici, aceasta ar suna in felul urmator:

  1. Colectiva: doar frizand realitatea si cultura la suprafata, in Romania, incepand cu secolul al XIX-lea, nu s-a putut forma o cultura specializata, ci doar o cultura generala care se reflecta in toate sferele de interes public sau privat.

  2. Individuala: neincrederea in idei a romanilor a dus la aceasta stare de fapt.

Totusi, concluziile cartii sunt multiple, acestea plecand de la trei constatari empirice: (1) in cuprinsul culturii noastre, viata adevarata nu au decat ideile generale; (2) culturii noastre at large ii lipsesc traditiile de cercetare viabile, nascute spontan si consolidate prin succese proprii; (3) majoritatea specialistilor romani reveniti in tara dupa studii stralucite in Occident au inregistrat o scadere a gradului de competitivitate profesionala. Concluziile desprinse sunt urmatoarele:

  1. In spatiul nostru cultural, ideile generale au fost intotdeauna abundente si au dominat hegemonic toate manifestarile culturale.

  2. Cultura generala a absorbit la noi orice forma de cultura. Pentru a fi luate in seama, ideile speciale au trebui sa ramana ori sa redevina idei generale.

  3. Absenta unei piete a ideilor nu se reduce pur si simplu la consecintele acestei absente in sine, ci face un sistem cu toate acele forme de organizare sociala care se bazeaza, partial ori integral, pe premisele ei de existenta. Trebuie, altfel spus, sa existe o comunitate impersonala a schimburilor si un consens liber al participantilor care se coreleaza cu ideea de realitate comunca pe baza criteriului de obiectivitate.

Pentru o intelegere cat mai aproape de adevar a culturii, spatiului public si societatii romanesti, cartea lui H. R. Patapievici, De ce nu avem o piata a ideilor, trebuie privita ca un canon al ratiunii practice in perspectiva evolutiei culturale.

 

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Articole recente
Please reload

Arhiva D.
Please reload

Tag-uri