• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2019 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website

Redistribuirea resurselor - iluzie şi iluzii

August 15, 2018

"Dacă ai lasă guvernul federal să administreze Deșertul Sahara, în cinci ani de zile ar rămâne fără nisip." (Milton Friedman)

Sursă foto: http://epochtimes-romania.com/news/cele-mai-sarace-orase-din-romania---238138

Deschizând acest subiect, vreau să elimin încă de la început ideea inegalității economice, cea care este corelată adesea cu acest ''resource redistribution''. Egalitatea economică între indivizi este o problemă pentru că așa ceva nu a existat niciodată, nici măcar în starea naturală de care vorbeau Hobbes și Locke în teoriile lor contractualiste. Acest idealism conceptual devine dăunător la nivelul discursului și al practicilor discursive, mai ales când un public neavizat nu știe cum să îl interpreteze și pe deasupra, a acumulat un capital mare de ură și frustrări pe care nu știe cum să îl canalizeze sau să îl domolească. Aporia egalitarismului (sub toate formele sale) este totuși promovată de apologeții democrației, ceea ce duce la o uniformizare în gândirea și practica cetățenilor statelor-națiune din epocile modernă și post-modernă.

 

Odată pusă problema inegalităţii economice este pusă implicit şi problema inegalităţii transcendentale, adică a tuturor inegalităţilor posibile. Dar totul în univers implică o structură ierarhică, negentropia fiind condiţia de posibilitate a cosmosului însuşi. Conservarea diferenţei include diferenţa verticală care este inegalitatea. Astfel că abolirea cu adevărat radicală (real-ontologică, nu proiectiv-socială) a inegalităţii reclamă revocarea diferenţei prin nivelarea haoidă a cosmosului. Doar haosul este egalitate pură. Impunerea egalităţii abstracte (ca dizolvare a diferenţelor) declanşează aporetica egalitarismului: a) putem identifica exact câte inegalităţi dorim să găsim; b) fiecare critică inegalitatea pe care o vrea; c) nu toate inegalităţile imputate chiar există; d) nu toate inegalităţile sunt inechităţi; e) nu toate inegalităţile pot fi abolite; f) egalitatea înseamnă tratarea inegală a lucrurilor inegale; g) egalitatea procedurală este diferită de egalitatea substanţială; h) avocaţii egalităţii acţionează ca o elită supraordonată inegalitar maselor etc.

 

Ceea ce merită menționat și studiat cu adevărat cu privire la inegalitatea economică și nu numai, este cum aceasta este monopolizată și manipulată de către anumiți lideri pentru a-și atinge propriile cauze. Astfel, așa cum spuneam anterior, inegalitatea este preexistentă ființei umane si ea este imposibil de combătut, dar ceea ce poate fi reglat/reglementat într-adevăr sunt discursul și strategiile politice ale liderilor care își creează cariere de succes pe fundamentele inegalității apărute frecvent în clasele sociale de jos și de mijloc. 

 

Nivelurile inegalității sociale au dus la o renaștere a interesului față de cauzele economice și de consecințele decalajelor dintre bogăți şi săraci. Ceea ce a atras atenția mai puțin în literatura științifică este modul în care diferite niveluri de inegalitate a resurselor influențează ce tipuri de indivizi apar ca lideri. Distribuirea resurselor în societățile umane stimulează strategiile de leadership orientate spre dominație sau spre prestigiu. Nivelurile ridicate de inegalitate atrag și favorizează liderii orientați spre dominație, mai degrabă decât spre prestigiu, iar inegalitatea stimulează liderii să-și favorizeze propriul interes sau interesele organizațiilor pe care le conduc. 

 

România după '89 a fost o țară și a avut o societate similare cu cele care suferă un dezastru natural de anvergură. Astfel, nu este exagerat să spunem că, recuperarea societății s-ar fi putut realiza dacă liderii din acea perioadă ar fi adoptat strategii optime de redistribuire a resurselor. Recuperarea societății după un dezastru la scară largă (dacă vrem să mergem pe aceeași linie metaforică) constă, în general, în două etape, de recuperare pe termen scurt și lung. Obiectivul principal al recuperării pe termen scurt este aducerea sistemului deteriorat înapoi la standardele de operare, permițând rezidenților din orașele afectate să supraviețuiască și furnizarea rapidă de resurse vitale pentru ei. Acesta este  un principiu general prin care redistribuirea necesară a resurselor vitale între orașele afectate și cele vecine poate fi implementată eficient. Recuperarea pe termen scurt este o operațiune de salvare în care incertitudinea în evaluarea stării regiunii afectate este foarte probabilă. Pentru a permite o astfel de operație, principiul dezvoltat implică două componente de bază. Prima, de natură etică, este conceptul de triaj care determină prioritatea actuală a orașului în livrarea resurselor. A doua este minimizarea timpului de livrare supus acestei priorități. În final, un anumit plan al redistribuirii resurselor este generat în conformitate cu acest principiu. Mai multe exemple specifice sunt studiate numeric. Acestea evidențiază, în special, efectele caracteristicilor sistemului, cum ar fi capacitatea limită a orașului în furnizarea resurselor, tipul de alocare inițială a resurselor între orașe, numărul de orașe capabile să participe la redistribuirea resurselor și nivelul daunelor la nivelul orașelor afectate. În ceea ce privește incertitudinea în evaluarea stării regiunii afectate, trebuie studiate câteva cazuri specifice. 

 

O redistribuire reală a resurselor nu există pentru că nimeni nu vrea să renunţe, fie şi parţial sau temporar, la propriile acumulări de capital. Cu toate că o mare parte a politicii sociale implică o redistribuire a resurselor, aceasta nu se întâmplă în realitate. Astfel de interferențe redistributive cu piața sunt adesea considerate a sacrifica libertatea de dragul bunurilor concurente, cum ar fi umanitatea sau justiția socială, și adesea nu sunt tolerate de actorii mari care domină piața.

 

Capitalismul are ca rezultat o externalitate care creează o distribuție inegală a bogăției. Obiectivele redistribuirii veniturilor sunt creșterea stabilității economice și a oportunităților pentru membrii mai puțin prosperi ai societății și include, de obicei, finanțarea serviciilor publice. O bază pentru redistribuire este conceptul de justiție distributivă, a cărui premisă este că banii și resursele ar trebui distribuite astfel încât să conducă la o societate egalitară din punct de vedere social și, eventual, mai echitabilă din punct de vedere financiar. Un alt argument este că o clasă de mijloc mai mare ajută economia, permițând mai multor persoane să devină consumatori, oferind în același timp oportunități egale pentru indivizi pentru a atinge un nivel de trai mai bun. Văzut, de exemplu, în lucrarea lui John Rawls, un alt argument este că o societate cu adevărat corectă ar fi organizată într-o manieră care să  îi ajute pe cei mai puțin avantajați, iar orice inegalitate ar fi permisă numai în măsura în care aceasta îi ajută pe cei mai puțin avantajați. Bogăția și inegalitatea veniturilor sunt o cauză a crizelor economice iar reducerea acestor inegalități reprezintă o modalitate de a preveni sau ameliora crizele economice, redistribuirea avantajând economia în ansamblu.

 

Majoritatea transferurilor guvernamentale nu au loc de la cei bogați la cei săraci. În schimb, guvernul ia o parte de venit de la cei relativ neorganizaţi (de exemplu, consumatorii și contribuabilii generali) și dă grupurilor relativ organizate (grupuri organizate politic în jurul unor interese comune, cum ar fi vârstnicii, producătorii de zahăr și producătorii de oțel). Astfel, cel mai important factor în determinarea modelului de redistribuție pare să fie influența politică, nu sărăcia.

 

Transferul direct de numerar și servicii este doar o modalitate prin care guvernul transferă veniturile. O altă modalitate este limitarea concurenței între producători. Consecința inevitabilă - într-adevăr, consecința dorită - a acestor restricții este de a îmbogăți grupurile organizate de producători în detrimentul consumatorilor. Aici, transferurile sunt extrem de perverse, din punct de vedere economic. Acestea ajută producătorii relativ bogați în detrimentul consumatorilor relativ săraci (și, în unele cazuri, absolut săraci). Multe restricții guvernamentale privind producția agricolă, de exemplu, permit agricultorilor să capteze miliarde de dolari de consum prin creșterea prețurilor la alimente (a se vedea programele de subvenționare agricolă). Majoritatea acestor dolari merg în relativ puține ferme mari, ale căror proprietari sunt mult mai bogați decât contribuabilul mediu și consumatorul (sau agricultorul mediu). De asemenea, fermierii bogați primesc majoritatea subvențiilor agricole directe ale guvernului. 

 

Teoria alegerii publice afirmă că redistribuirea tinde să îi avantajeze pe cei cu influență politică pentru a stabili prioritățile de cheltuieli mai mult decât pe cei care au nevoie, care nu au o influență reală asupra guvernului. Redistribuirea prin impozitare, de exemplu, în contextul democrației sociale, promovează pe termen lung egalitarismului relativ și lipsa de sustenabilitate. Democrația socială necesită o mișcare puternică a forței de muncă pentru a-și susține redistribuirea; devenind nerealist să se aștepte ca o astfel de redistribuire să fie fezabilă în țările cu mișcări slabe ale forței de muncă (vezi cazul politicilor sociale promovate de coaliţia de guvernare PSD-ALDE).  

 

 

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Articole recente
Please reload

Arhiva D.
Please reload

Tag-uri