• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2019 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website

Existenţă-autoritate-morală

April 18, 2018

Sursă foto: http://www.descopera.org/stiinta-si-religie/

O condiție a priori a existenței este că omul se definește în raport cu autoritatea. Dar ceea ce face în timpul vieții îl structurează ca individ într-un context ontologic amplu și este strict responsabilitatea sa. Ieșind de sub tutela Creștinismului (ca sursă de autoritate religioasă) și de sub sistemul de putere pe care acesta l-a creat de-a lungul a doua mii de ani, constați nu numai că ești liber, dar ești surprins de această libertate. Fiind o persoană „controlabilă", un executant, nu atât de abil în gestionarea autonomiei individuale, întrebarea care apare imediat este: ce fac cu această libertate sau cu acest surplus de libertate? Ieșirea din acest cadru dilematic este ternară:

 

1. Fie devin stăpânul propriei vieți și renunț să mai ader la ideologii/doctrine sau "-isme" de orice natură, fie reduc semnificativ numărul celor la care am aderat deja, cu intenția de a renunța la toate pe termen lung.

2. Fie revin la vechea/vechile ideologie/doctrine fiind incapabil să gestionez afluxul de libertate.

3. Fie ader la o altă ideologie/doctrină care să o înlocuiască pe cea veche și să mă încadreze din nou într-un sistem.

 

Nietzsche consideră existența a două tipare fundamentale în moralitate: moralitatea omului de turmă, a sclavului, și moralitatea supraomului, a stăpânului, a omului liber. Caracteristicile omului de turmă sunt bunătatea, smerenia și simpatia, mai precis elemente de bază ale creștinismului, în timp ce supraomul are trăsăturile mândriei, puterii și înnobilării. Omul și supraomul cuantifică diferit acțiunile morale.

 

Nu există defel fenomene morale, ci doar o interpretare morală a fenomenelor. Pentru stăpâni, „binele” este nobil, tare și puternic, în timp ce ,,răul” este reprezentat de termeni precum slab, laș sau milos. Esența moralității stăpânului este aristocrația. Alte calități cuantificate sunt curajul, adevărul, faptul de a fi deschis la minte, încrederea și o bună stimă de sine. „Omul liber, deținătorul unei vaste și neîmblânzite voințe, își găsește în această posesie etalonul său de valoare: bazându-se pe sine însuși pentru a-i judeca pe alții, el venerează sau disprețuiește; și la fel cum fatalmente îi cinstește pe cei care îi seamană, puternicii pe care se poate conta (cei care pot promite)[...]”. Omul liber sau stăpânul se vede într-un anumit sens drept o măsură a tuturor lucrurilor: „Aristocratul este încrezător în sine, prețuind tot ceea ce îi este propriu, îi ajută pe nefericiți, dar nu din milă, ci din impulsul unei abundențe de putere, este mândru de condiția sa, ostil și ironic față de altruism, consideră că are obligații doar față de cei de-o seamă cu el”.

Conflictul dintre morala de turmă și cea a supraomului își are propria sa istorie. Conform scrierilor lui Nietzsche, societățile romane și grecești au fost întemeiate pe morala supraomului. Eroul homeric era un om caracterizat de o voință puternică, iar rădăcinile clasice ale lucrărilor Iliada și Odiseea exemplificau morala nitzscheană. I-a numit pe eroi „oameni ai culturii nobile”. Din punct de vedere istoric, moralitatea supraomului a fost distrusă de moralitatea de turmă a creștinismului care s-a răspândit în Imperiul Roman. Lupta esențială dintre culturi a fost mereu aceea a romanilor și a iudeilor. Nitzsche a condamnat triumful sclavilor în Occident, spunând că mișcarea democratică este „degenerarea generală a omului”. Acesta a văzut în creștinism și în democrație impulsul egalității - impulsul de a ne face sclavi.

 

E nevoie de o redefinire pentru a umple un gol de minciuni istorice, ideologice și religioase. Acea redefinire suntem noi, toți cei care cuantificăm existența cu o singură măsura, măsura libertății totale.

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Articole recente
Please reload

Arhiva D.
Please reload

Tag-uri