• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2019 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier

Vincent nu a trăit suficient!

April 15, 2018

Van Gogh nu a trăit suficient!

 

Sursă foto: https://www.vincentvangogh.org/

 

Vincent nu a trăit suficient! – ne-a spus profesorul la curs, în ciuda expresiilor uimite de procesul la care asistau: se demitiza mitul. Nu, Van Gogh nu a fost un neînțeles sau o victimă a sistemului. Nici un ascet.


Pare că arta este un domeniu foarte boem, care nu se bazează pe reguli și care evoluează independent, hrănit de aura plină de mister și de talentul incontestabil al creatorului. Însă o analiză mai clară evidențiază că până și acest domeniu atât de liber are pași obligatorii de urmat de oricine dorește să i se supună. Van Gogh a debutat în carieră într-un mod cel puțin atipic pentru Franța dominată de Academie des Beaux-Arts a secolului. El nu a aparținut unui cerc de pictori, nu a colaborat cu critici, scriitori sau muzicieni, nu s-a înscris în atelierul vreunui artist deja consacrat.


De ce nu a devenit faimos în scurt timp? Pentru că, așa cum descrie Alan Bouwness, în secolul XIX existau patru condiții pentru a ieși din sfera anonimatului în arta vizuală: recunoașterea colegilor artiști, a criticilor de artă (care nu doar confirmă existența unui geniu, ci și îi sporesc faima), a vânzătorilor și colecționarilor, iar în cele din urmă a marelui public. În general, cineva care rămâne activ mai mult de 15 ani în breșă devine foarte cunoscut. Iar marele artist neerlandez nu a respectat niciun punct din cele enumerate mai sus. Singura sa colaborare a fost în Arles, cu Gauguin, care s-a dovedit a fi în primă instanță destul de productivă. Datorită acestuia a început să exploateze noi tehnici de a picta și a dezvoltat un stil mai sintetic. Dar diferența temperamentală dintre cei doi nu permis o continuare a proiectului artistic. Nu a apărut inițial în revistele de specialitate ale vremii și nu s-a vorbit în marile cercuri artistice despre el. Nu a avut timp suficient să fie descoperit cu adevărat. Chiar în anul care marchează sfârșitul vieții sale apărea un articol care îi aducea un omagiu activității artistice. Intitulat «Les isolés», acesta explică valoarea incontestabilă a picturilor lui Van Gogh. Ar fi fost și al zecelea an al sau de activitate artistică. Cu siguranță, așa cum afirmă experții în artele vizuale, sfârșitul lui Van Gogh a fost unul prematur: chiar atunci opera lui își făcea intrarea în societatea franceză.


Îl considerăm astăzi un prototip al artistului blestemat, un geniu turmentat care preia valențe mistice, un ascet al artei. Faima lui crescândă, datorată și marii lui suferințe, a creat de-a lungul anilor un sentiment de vinovăție a publicului. Iar toate activitățile care sunt astăzi dedicate cultului său funcționează ca o reparare a nedreptății pe care credem că a suferit-o. Îi reparăm memoria prin privire, atunci când îi vedem opera în muzee, prin prezență (atunci când vizităm
locurile în care s-a aflat de-a lungul vieții) și, da, prin bani: prețurile enorme plătite pentru tablourile sale confirmă existența geniului, dar adâncesc și sentimentul de vină. Aș mai adaugă doar atât: îi reparăm nedreptatea și ne reparăm pe noi în același timp chiar și prin auz – aici e un cântec închinat creatorului «Nopții înstelate» (https://www.youtube.com/watch?v=oxHnRfhDmrk).

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Articole recente
Please reload

Arhiva D.
Please reload

Tag-uri