• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2019 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier

Merge România într-o direcție iliberală?

March 23, 2018

 Photo source: youtube.com

Retorica naționalistă, promovarea unor veritabile teorii ale conspirației în spațiul public, dorința fățișă de a obstrucționa independența justiției și conflictul discursiv cu reprezentanții instituțiilor europene, toate elemente constitutive ale coaliției de guvernare PSD+ALDE, au ridicat serioase semne de întrebare în privința traiectoriei europene a României. Într-adevăr, similaritățile cu guvernele iliberale din centrul și estul Europei (guvernul Orban în Ungaria, PiS în Polonia), precum și modelele tot mai autocratice din Turica lui Erdogan (unde narativul statului paralel a devenit dominant) sau Rusia (unde apelul la naționalism într-o luptă cu un occident subversiv reprezintă o constantă a discursului politic) oferă câțiva indicatori în privința dorinței actualei guvernări de a urma o direcție iliberală, în opoziție cu adâncirea integrării europene.

 

Se pune deci întrebarea: merge România într-o direcție liberală? Dacă da, care sunt motivele acestei schimbări și care vor fi consecințele? Dacă nu, ce piedici opresc această direcție? Răspunsul s-ar putea să fie puțin mai complex decât pare la prima vedere. În interiorul societății românești se conturează două tendințe opuse, una pro-europeană și alta iliberală, direcția finală depinzând, în ultimă instanță, de rezultatele interacțiunii dintre cele două tabere. Putem vorbi mai degrabă despre o tendință iliberală venită din partea guvernării, aflată în opoziție cu tendințele pro-europene ale instituțiilor publice, ale președintelui și partidelor de opoziție. Lucrarea de față își propune să analizeze aceste tendințe, impactul lor asupra societății românești și riscurile pentru interese economice, de securitate și de politică externă ale statului român.

I. Tendințele iliberale la nivel regional și internațional

În primul rând este necesar să aruncăm o privire asupra contextului regional și internațional. Dacă în România, o țară până nu de mult privită ca un vector de stabilitate liberală într-o regiune iliberală, se înfățișează premisele unei traiectorii iliberale, acest lucru se datorează, în mare parte, și tendințelor prezente la nivel regional și internațional. Politica externă și internă a Bucureștiului nu se dezvoltă într-un vid geopolitic. Asemeni unui individ în cadrul societății, afacerile statului sunt influențate, „socializate”, în cadrul interacțiunilor mai ample la nivel regional și internațional. Apar diferite forme de comportament, diferite norme și valori care sunt ulterior preluate de către actori în funcție de succesul/eșecul acestora.

 

La nivel regional sesizăm tot mai multe exemple iliberale. Centrul și estul Europei au fost împânzite în ultimii ani de apariția unor guverne care pun sub semnul întrebării importanța democrației liberale, a valorilor europene și, în sfârșit, autoritatea Bruxelleului. Un prim exemplu este guvernul maghiar al lui Viktor Orban. Budapesta s-a distins la nivel regional și european printr-o opoziție tot mai virulentă față de directivele instituțiilor europene și atenționările venite din partea acesteia. Fie că ne referim la criza refugiaților și alocarea cotelor de refugiați, fie că ne referim la închiderea Universității Central Europene sau tratamentul față de jurnaliști sau opoziția politică, guvernul Orban a ignorat criticile și recomandările venite dinspre Comisia Europeană, urmărind în schimb o traiectorie radical diferită: pe plan intern a impus o viziune tot mai naționalistă, iar pe plan extern, în ciuda sancțiunilor, s-a distins ca unul dintre puținele state europene ce au întărit cooperarea cu Rusia [Sursa 1].

 

O situație similară se poate remarca în Polonia, unde succesul electoral al PiS a rezultat în venirea la putere a unui partid conservator, cu anumite valențe populiste și declanșarea unui întreg scandal între guvernul polonez și Uniunea Europeană. Un scandal care a ridicat inclusiv posibilitatea utilizării, pentru prima dată în istoria UE, a articolului 7 [Sursa 2]. Aflați la guvernare, liderii PiS au demarat mai multe politici publice ce au atras critica instituțiilor europene, precum și a societății civile poloneze, to no avail: demiterea Curții Constituționale și numirea propriilor oameni în fruntea acesteia, limitarea drepturilor și libertăților individuale în probleme precum avortul sau libertatea presei, etc. [Sursa 3].

 

Ungaria și Polonia, țări marcante la nivel regional, par să fie în fruntea unui nou val populist, eurosceptic și iliberal care domină Europa Centrală și de Est. Prin intermediul Grupului de la Vișegrad acestea construiesc un hub regional, iliberal din punct de vedere ideologic și tot mai influent în regiune [Sursa 4]. Țări mai mici precum Cehia par să urmeze un traseu similar, deși prezintă un discurs mai moderat în privința Uniunii Europene. Aproape de granițele României, Bulgaria este condusă de o formațiune populistă care susține o apropiere de Rusia. În Republica Moldova, Igor Dodon a câștigat alegerile prezidențiale pe baza unui discurs populist și naționalist, propunând o orientare pro-rusă și anti-europeană, concurând cu un guvern corupt pentru controlul instituțiilor publice.

 

La nivel internațional vedem un întreg curent iliberal care se accentuează. În SUA, Donald Trump a ajuns la putere pe baza unei agende economice protecționiste, a unui discurs naționalist bazat pe ideea de ”America First” și cu vădite tendințe izolaționiste, un conflict permanent cu presa și instituții ale statului american. În Turcia, președintele Erdogan a folosit lovitura recentă de stat împotriva sa ca un prilej pentru a suprima așa-zisul ”stat paralel” (sintagma pe care o regăsim astăzi în discursul politic românesc) și a crește puterea președintelui, ducând societatea turcă într-o direcție tot mai autoritară, acompaniată de valanțele islamiste ale partidului de guvernare. Pe fondul acestei situații se remarcă o scădere a încrederii în instituțiile europene și o ascensiune politică din partea extremei drepte în majoritatea țărilor membre [Sursa 5]. Franța, Germania, Italia sunt doar câteva exemple provenind chiar din nucleul dur al UE.

 

Situația regională și internațională este relevenată deoarece aceasta poate influența comportamentul altor state, printre care și România. Curentele care circulă dincolo de granițele naționale pot avea un impact asupra societății, cât și asupra liderilor politici, oferind un model alternativ. Dacă acest model are succes în experimentul maghiar sau cel polonez, alți lideri politici aflați în conflict cu instituțiile europene, precum cei din România, ar putea să fie tentați a-l adopta. Și vedem câțiva indicatori în privința acestui fapt. În ciuda acțiunilor și discursurilor sale, Budapesta sau Varșovia rămân imune față de opoziția Comisiei Europene, a Parlamentului European și nu numai.

II. Care este, însă, situația României ?

 

Coaliția de guvernare a venit la putere pe fondul unei participări reduse la alegeri. Programul de guvernare s-a remarcat de la bun început ca fiind unul populist, promițând creșteri salariale în combinație cu scăderea taxelor și impozitelor, cu resurse pe care nimeni nu știe de unde la putem obține. Chiar și în ciuda acestui program de guvernare, odată ajunși la putere, membrii coaliției nu s-au axat asupra problemelor sociale sau economice, ci mai degrabă asupra unui conflict perpetuu cu justiție. Un partid a cărui membri tind să fie asociați în permanență scandalurilor publice sau să fie găsiți mai des la tribunal decât în parlament este un partid cu interese destul de evidente în ceea ce privește independența justiției.

 

Astfel, coaliția de guvernare s-a remarcat prin proiecte de lege care vizau modificarea codului penal, a modului de funcționare a justiției sau, mai recent, prin propunerea ministrului Toader în vederea demiterii Laurei Codruța Koveși din fruntea DNA. Criticile nu au ezitat să apară. Societatea civilă a protestat în stradă față de toate aceste proiecte ale puterii, președintele a reacționat întotdeauna virulent, iar instituțiile europene au criticat în repetate rânduri poziția și comportamentul guvernului. Despre care guvern e vorba este mai greu să vorbim: acestea s-au schimbat în repetate rânduri, mulțumindu-ne deci cu sintagma mai exactă de ”guvernul Dragnea I, II, respectiv III”.

 

Similar formațiunilor populiste din Ungaria și Polonia, guvernul Dragnea se află în conflict cu anumite instituții ale statului, încercând să preia controlul. Tot asemeni acestor formațiuni, guvernul Dragnea creează o prăpastie politică, de legitimate și prestigiu, între România și instituțiile Uniunii Europene. Pe fondul acțiunilor guvernamentale se remarcă o scădere a încrederii populației în traiectoria României. La nivel discursiv apar elemente similare cu narativul lui Viktor Orban în Ungaria: conspirația unor străini precum George Soroș amenință suveranitatea României, statul paralel format din DNA și serviciile de informații împiedică actul de guvernare, Uniunea Europeană se amestecă în problemele interne ale României. PSD, în ciuda orientării sale formale social-democrate, și-a asumat chiar un discurs naționalist și conservator, mizând mai nou pe referendumul pentru definirea familiei în Constituție și dezvoltând un parteneriat cu Coaliția pentru Familie (CpF).

 

Mesajul coaliției de guvernare are un public propriu, prin intermediul unor televiziuni de știri deținute de către parteneri ai acesteia (Antena 3, înființată de politicianul conservator Dan Voiculescu, România TV, înființată de deputatul PSD și actualul urmărit internațional Sebastian Ghiță). Retorica guvernării caută să lipsească de credibilitate instituții vitale ale statului și generează clivaje socio-politice tot mai virulente, apelând la un narativ bazat pe alteritate, demonizând opoziția, fie ea din interiorul sau din afara statului și apelând la sentimentele naționaliste ale unui segment din populație. Coaliția de guvernare găsește un rival în Uniunea Europeană și insistența instituțiilor europene asupra statului de drept, fiind prin urmare tentată de modelul iliberal al Ungariei sau Poloniei, care ar putea oferi o poziție mai solidă acesteia în conflictul cu instituțiile europene.

 

Pe de altă parte se află acele segmente ale statului și societății civile care se împotrivesc direcției urmărite de PSD. În Parlament se află partidele de opoziție precum PNL și USR. Președintele Klaus Iohannis se prezintă, de asemenea, ca o contrapondere la acțiunile guvernului și o sursă de credibilitate în exterior. Instituții ale statului, aparent apolitice, precum DNA, SRI sau Consiliul Superior al Magistraturii se găsesc, volens nolens, într-o situație de opoziție cu guvernarea actuală care încearcă să le decredibilizeze pornind de la cazuri particulare și să le limiteze independența. Societatea civilă protestează, în stradă sau în media, la fiecare tentativă a guvernului de a se amesteca în treburile justiției.

 

Acest din urmă caz ne prezintă, din nou, un guvern lipsit de credibilitate și legitimate. Luate la un loc, taberele prezentate mai sus prezintă și o contrapondere la direcția presupus iliberală a guvernării. Protestele în Piața Victoriei unde sunt afișate steaguri ale Uniunii Europene, declarațiile de atenționare ale președintelui și persistența unor instituții de a rezista în fața presiunilor guvernamentale marchează o linie de confruntare destul de evidentă. Un narativ al clivajelor identitare: cu sau contra Europei, pro sau contra justiție. Momentan există un echilibru al puterilor, dar direcția generală a statului român, înspre democrația liberală sau iliberală, depinde, în ultimă instanță, de succesul politic al uneia dintre acesta tabere.

Concluzii

Cetățenii vor decide, mai devreme sau mai târziu, care dintre cele două direcții este dezirabilă. Însă riscurile pentru societatea românească trebuie luate în considerare. În primul rând este vorba despre clivajele care se instituționalizează, făcând aproape imposibilă orice cooperare pentru atingerea unor țeluri de interes public. Pozițiile celor două tabere devin tot mai radicale, împiedicând compromisul la nivelul deciziei politice. În același timp aceste clivaje reduc din prestigiul și credibilitatea României în afară, la fel cum acțiunile guvernării reduc poziția României în instituțiile europene și euroatlantice.

 

O direcție iliberală pentru România ar permite guvernării să acționeze cu mai multă libertate. În același timp ar duce România într-o direcție pe care, cel puțin la nivelul opiniei publice, nu și-o dorește. În afara nucleului dur al UE și alături de statele Grupului de la Vișegrad, într-o zonă periferică și privită cu suspiciune. Acest lucru ar merge în opoziție cu interesele strategice ale țării, de a obține un loc semnificativ la masa de discuții a organizațiilor internaționale, de a atrage investitori străini și a consolida garanțiile economice, de securitate, din partea occidentului. Pe plan intern ar permite diminuarea statului de drept și a progreselor înregistrate în ultimii ani, generând și un shift identitar pentru România.

Bibliografie:

 

Sursa 1

Aron Buzogány (2017) Illiberal democracy in Hungary: authoritarian diffusion or domestic causation?,Democratization, 24:7, 1307-1325, DOI: 10.1080/13510347.2017.1328676.

 

Sursa 2

Maia de la Baume, ”MEP’s back triggering Article 7 against Poland’’, Politico, 2018, disponibil la https://www.politico.eu/article/european-parliament-triggering-article-7-poland-judicial-reform-voting-rights/, accesat la 08.03.2018.

 

Sursa 3

„Illiberal democracy on the Polish horizon”, Financial Times, 2016, disponibil la https://www.ft.com/content/145d41fc-c782-11e6-8f29-9445cac8966f, accesat la 08.03.2018.

 

Sursa 4

Zgut Edit, „The future of Visegrád in the shadow of illiberalism and the EU’s macropolitical environment”, Political Capital, 2018, disponibil la http://politicalcapital.hu/news.php?article_read=1&article_id=2208, accesat la 08.03.2018.

 

Sursa 5

Gregor Aisch, Adam Pearce, Bryant Rousseau, ”How far is Europe Swinging to the Right ?”, The New York Times, 2017, disponibil la https://www.nytimes.com/interactive/2016/05/22/world/europe/europe-right-wing-austria-hungary.html, accesat la 08.03.2018.

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Articole recente
Please reload

Arhiva D.
Please reload

Tag-uri