• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2019 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website

Opinii - 20 ianuarie, ziua care a vestit primăvara din sufletele noastre

January 21, 2018

 

Ieri, 20 ianuarie 2018, se preconiza o sâmbătă ca oricare alta, iar eu, ca orice student aflat în sesiune, tezit cu noatea în cap, încercam să caut un sens existențial printre sutele de foi de pe biroul meu, care precum un semn mare de 《ATENȚIE》 mă avertizau că urma să am un examen foarte greu în zorii zilei de Duminică, adică azi, 21 ianuarie 2018.
 

Părea totul obişnuit, nimic special parcă nu deranja constanta desfaşurare a cotidianului, era ora prânzului şi mi-am dat seama că a sosit timpul să iau o pauză, o pauză la care visam încă din momentul în care începusem să mă lupt cu acele foi.
Şi în tot acest timp, cât încercam eu să-mi pregătesc o, amatoricesc de bună, omletă, am deschis televizorul.

 

*Specific faptul că rar îmi este dat să nu fiu la curent cu fluxul de informații, dar, ei bine, ieri, până la prânz, nu avusesem contact cu lumea ştirilor.
 

Ştiam că-i protest, încă nu eram sigur că mă voi duce, eram uşor temător din pricina examenului pe care aveam să-l susțin a doua zi.
În timp ce butonam televizorul încercând să găsesc un post cu expunere informațională rezonabilă şi igenică, am nimerit pe canalul EURONEWS, care prezenta în regim de breaking news faptul că la Bucureşti, în România, se aşteapta un protest de amploare, cu oameni veniți din toate colțurile țării, oameni stabiliți în străinătate (aşa zişii stranieri), care urcaseră în primul avion pe care îl aveau la dispoziție, pregătindu-se să vină spre Piața Universității pentru a protesta.


Atat mi-a trebuit să văd, am înfulecat uşor grabit omleta, m-am aşezat din noul la biroul meu, iar timp de două ore am încercat să mai consemnez în memorie nişte informații care ar fi putut să mă ajute a doua zi la examen.

Astfel, printe definiții de Praxeologie politică şi fundamente în Relațiile Internaționale, s-a făcut ora 16:30 şi am început să mă pregătesc.

 Photo source: Arhivă personală

În tot acest timp, zeci, sute de oameni, ajunseseră deja în Capitala şi în Piață, erau oameni care bătuseră drum lung cu avionul, cu maşinile, cu trenurile iar dincolo de toți aceştia, au mai fost şi nişte oameni care bătuseră câteva sute de km din Cluj până în Piața Universității, pe jos, la pas, în semnul unui sacrificiu şi al unei voințe despre care numai marii oameni ai timpurilor lor... pot vorbi.

Ajuns în Piața, mi-am întâlinit grupul şi ne-am alăturat protestatarilor, era undeva spre ora 19, oamenii continuau să vină, puhoaie, puhoaie de suflete atât de frumoase ş atât de sincere ieşeau de sub pasajul metroului din Piața Universității, alții alăturându-se oamenilor de pe străzi lăturalnice, bulevardele dimprejur şi din scările blocurilor.

Ningea ca-n poveştile fraților Grimm, era mai mult ca perfectul... de frumos, şi chiar dacă scopul colectiv al tuturor celor de lângă mine, vreo 75 de mii de oameni la număr, era unul de tristă amintire《 spre a fi înlăturați din poziția de decidenți politici actualii guvernanți şi legiuitorii din Paralmentul României》, parcă era o sărbătoare, o sărbătoare a libertății, a democrației, a spiritului civic, a unitații în diversitatea de tipologii comportamentale prezente.

 

Am fost cu toții acolo, de la părinți la bunci, de la nepoți la copii, de la mătuşi la mame şi de la frați la surori, ținându-se de mână cei îndrăgostiți, toți, cu toții la unison, cu acelaşi crezământ în sufet, am pornit defilarea paşnică spre Piața Constituției. 


Eram mulți, am încercat să-i estimez din privire pe toți care mă înconjurau, dar nu am putut, erau forte mulți, era atât de frumos, atât de înălțătoare emoția... încât mi-am dat seama că nu mai e nevoie să fac nicio relatare.

 

Plecasem cu gândul că voi încerca să vorbesc cu oamenii, să le aflu poveştile, să le aflu convingerile şi să încerc să-i fac să-şi exprime soluțiile şi intențiile de protest.
Plecasem de acasă cu gânduri obiective, eram setat parcă pe a face jurnalism de teren chiar şi în timpul meu liber, doar că odată ajuns acolo, închizând pentru câteva momente ochii şi lănsâdu-mă instinctul... la voia întâmplării, încercând să cuprind cu auzul, vocea comună, unanimă a tuturor, am devenit subiectiv, nu m-am mai putut concentra pe misiunea pe care singur mi-o impusesem din momentul plecării.

 Photo source: Ilona Andrei/facebook.com

Am început să stau în bătaia valului, să mă dizolv în marea de oameni care-şi cereau drepturile, care, şi atunci când tăceau şi doar mergeau, strigau din tot sufletul pentru dreptate şi corectitudine.


Şi tot aşa, lăsându-mă pierdut în mulțime, i-am văzut pe fiecare dintre cei care au fost aseară, fiecare îşi purta propria revoltă, tradusă pe câte un carton, cu pași mai iuți sau mai molcomi, îngropând fulgii albi și rutina în asfalt, uniți însă în convingerea că dreptatea nu se construiește prin punctaje fabricate în laboratoarele din Kiseleff 10.

Au fost peste 75 de mii de suflete care au evitat să stea în casă, au preferat cădura din sufletele oamenilor în schimbul aerului rece al complicității din canapea, au ieşit în stradă în ciuda unor condiții meteorologice nu tocmai favorabile, au ieşit pentru că le pasă, le pasă de viitorul lor, le pasă de viitorul copiilor lor, le pasă de aminitrea sinceră a trecutului şi în mod special, le pasă de contemporan, de dimensiunea reală a prezentului.

 

《《 Sunt şi persoane, care, din rațiuni obiective, ce nu au depins de aceştia, nu au putut lua parte la protest.

Despre ei nu vorbim, fiecare are propriile probleme, dincolo de problemele existențiale comune.

Revoltarea  mea se îndreaptă către cei care aveau de ales iar varainta optimă era strada, ei alegând varainta confortului şi lipsei de simț civic. 》》

 Photo source: Ema Ştefania Stoica/Facebook.com

I-am văzut, am fost martor, fiecare avea câte o poveste, niciunul nu semăna cu celalalt, dar toți strigau pentru aceleaşi valori, pentru egalitate în fața legii, pentru o justiție corectă, pentru stoparea corupței, pentru meritrocație, pentru o imagine mai bună a țării în care s-au născut, unde locuiesc şi în care şi-ar dori  să trăiscă pe viitor.

Am înteles, în consecință, că fiecare om are propria sa istorie, de la tatăl care îşi căra pe umeri fiul aproape degerat dar zâmbitor, de la buniul care işi strângea de mână fata şi işi ținea în brațe nepoțica şi până la tinerii din fața mea, elevi de liceu fiind,care zâmbeau, trăiau la superlativ, se uitau în sus în semn de prețuire a momentului şi aplaudau.

 

Toate aceste istorii, 75 de mii de istorii, au alacătuit aseară o istorie mai mare, colectivă.
Fiindcă ceea ce s-a întâmplat aseară, rămâne în mentalul nostru comun ca poarta spre conştientizarea realității în care, la drept vorbind, ne zbatem existența.

Toate acele luminițe aprinse ... au reprezentat sufleul României raționale, ei, toți cei care au fost aseară în Piață cât şi ceilalți protestatari din celelalte oraşe ale țării.

Aseară, ceea ce de acum se va consemna ca istoria unui apus de ianuarie tarziu, cu freamătul nostalgic al fulgilor de nea, nu a facut alrceva decât să vestească primăvara din sufletele noastre.

Căci da, azi ne-am întors la rutina noastră, eu m-am dus aproape dormind la examen, toți cei care aseară eram celule ale unui singur nucelu, azi suntem răsfirați în diverse locuri, servind alte cauze, servindu-ne propria istorie personală.

Dacă stăm să privim lucrurile şi prin obiectivitate asumată, nu s-a schimbat nimic de aseară până acum, avem aceiaşi parlamentari, PSD-ALDE au în continuare majoritate, Iohannis în continuare se joacă pititoarea cu noi pe la Cotroceni, şcolile în continuare cad pe copii, bacteriile în continuare omoară oamenii în spitale, fondurile europene în continuare nu sunt accesibile, "drumurile noastre toate"... vorba cântecului, arată în continuare ca după război, primarii iau în cotinuare şpagă iar politicienii de la putere sau din opoziție, în continuare îşi angajează secretari/secretare, dintre prietenii cu interese, şi apoi urcându-i în funcții călduțe şi definitoare spre un control absolut al lucrurilor în aria de activitate sau de exercitare a funcției.

 

În continuare se surescită populismul şi minciuna pe la diverse calanale media sau în online şi tot aşa, în continuare criminalii, pedofilii, evazioniştii şi hoții, stau în libertate, propovănduindu-ne corupția ca formă nouă de religie.
 

În continuare, în tonul cel mai sincer al situației de fapt, România este România, dincolo de toate speranțele sau dezamăgirile noastre, cea reală, plină de defecte, de imperfecțiuni, de incapacitate, de lipsă de asumare, de speranțe deşarte, de revolte considerabile şi îngorzitor de multe şi desigur, îmbrăcată în utopii.

Dar dincolo de ceea ce ştim, de ceea ce simțit, de ceea ce vedem şi putem înțelege, România, aseară, şi-a construit o istorie mare, comună tuturor celor care cred în dreptate şi esența democrației, a peste 75 de mii de istorii mici.

Spunea cândva părintele rațiunii pure, Immanuel Kant, că viața-i necruțătoare şi ne divizează, oricât de uniți am dori să fim. Nu găsesc vreun motiv să-l contrazic, aşa este, dar are doar parțial dreptate, petru caă unirea de aseară, nu ține de numărul celor prezenți, nu ține de câți decibeli am putut emite prin propriile scandări fiecare dintre noi, nu ține nici de like-uri sau de poze, nu, ține doar de lumina comună din sufletele noastre, de valorile în care credem, de speranța că într-o zi, cândva, vom ieşi mulți, foarte mulți, dar nu pentru a protesta, ci pentru a ne felcitia, pentru a ne felicita că am răzbit la lumină, cum însuşi visa Iona lui Marin Sorescu, ca am #rezistat şi am aşezat România printre țările civilizate ale Europei, cu imperfecțiuni diminuate considerabil şi restrucutrări în toate domeniile.

 

Ajunşi aici, la finalul acestor rânduri, vă spun că mai avem, mai avem mult de muncă, trebuie să rămânem conştienți de situație, să privim foarte drastic realitatea, să rămânem lucizi şi să încercăm să construim la firul ierbi, de acolo de unde suntem chiar acum.
 

Să nu uităm însă că ceasul bate în mod diferit pentru fiecare dintre noi, istoria mare despre care am vorbit mai sus se descompune în toate acele istorii mai mici, care îşi conferă prioritate cotidiană  şi ne arată cine suntem... dar şi ce putem face.

Mâine începem o altă săptămână, ne întoarcem la joburile noastre, ne întoarcem la cursurile noastre, la prioritățile noastre profesioanle, la visurile noastre, la ale noastre familii, la cărțile noastre, la casele noastre, la tot ceea ce compune istoria mică a fiecarui individ.

Dar după noi rămâne nostalgia şi emoția împlinirii unui moment istoric, fudamental pentru sănătatea acestui popor, o istorie la care am adaugat fiecare în parte, după bunul plac, cate o consoană sau vocală pentru a construi o frază care ne înanță întotdeauna: Deşteaptă-te, Române !!!

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Articole recente
Please reload

Arhiva D.
Please reload

Tag-uri