• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2019 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier

Obsesia unui gând

January 12, 2018

 

Nu arareori mintea ne este acaparată de un singur gând. Cu greutate reușim să ne descătușăm de sub domnia sa. Odată cu trecerea timpului, seturi întregi de idei se succed în această ipostază. La început, numeroasele gânduri cu asemenea putere posedă un nivel scăzut de semnificație acțională, însă obişnuința noastră cu monomania poate dăuna profund modului de raportare față de cunoaştere şi, implicit, față de lumea înconjurătoare. Ne definim relațiile cu „externul” cu ajutorul normelor „interne.” 

 

„Adeseori se ajunge la cristalizarea unor sisteme de valori şi opinii care se bazează pe credințe opuse, ce se exclud mutual.”

 

Când internul este năpădit de idei fabricate în alte „creuzete” [ideile cu care operăm în cotidian sunt rodul unui împrumut necenzurat] şi internalizate fără o analiză meticuloasă a fundamentării lor faptice, asistăm la prevalența unei „trunchieri" voluntare a voinței. Nu analizăm implicațiile ideilor cu care operăm şi asta ne afectează ineluctabil (de multe ori nici nu observăm aceste efecte). Adeseori se ajunge la cristalizarea unor sisteme de valori şi opinii care se bazează pe credințe opuse, ce se exclud mutual. Într-un context similar, a întâmpina dificultăți sau chiar a eşua în a lua anumite decizii salutare progresului individual sau colectiv reprezintă doar o legătură cauzală, generată de existența unor incongruențe în arhitectura (neatent planificată) valorilor.

 

<<O puternică „înrădăcinare” a monomaniei se dovedeşte arareori uşor de eliminat.>>

 

De la o monomanie a banalului, se progresează cu celeritate la o monomanie de natură ideologică - o obsesie în legătură cu o anumită idee poate favoriza acceptarea unui întreg set de idei care gravitează în jurul celei ce constituie obsesia în cauză. Similitudinile artificiale pe care, la prima vedere, intelectul le observă - între obiectul monomaniei şi nucleul ideologic - conturează o tendință a favorabilității, iar, în acel punct, acceptarea ideologiei respective sau chiar acțiunile militante în favoarea sa sunt opțiuni valide, dătătoare de sens.

 

O puternică „înrădăcinare” a monomaniei se dovedeşte arareori uşor de eliminat. Când o idee „încolțeşte” în intelectul unui congener, iar lipsa protocolului de cenzurare a împrumuturilor ideatice conduce la devoltarea acesteia, orice demers de „dezrădăcinare” a credinței devine futil. Nici măcar suite întregi de raționalizări şi argumentații solide nu pot elimina complet monomania.

 

„Foarte puține circumstanțe ne oferă dreptul sau obligația de a limita libera exprimare a unui individ.”

 

Putem compara situația prezentată anterior cu zugzwang-ul din șah [desigur cu anumite modificări aduse sensului inițial al conceptului]. Indivizii care interacționează cu purtătorul monomaniei - dacă doresc ca aceasta să nu se răspândească - sunt obligați să acționeze; orice „mutare” ar fi însă in defavoarea lor (poziția lor se va înrăutăți constant din perspectiva celui contaminat, generând o solidificare a monomaniei) pentru că subiectul „tratamentului” nu va reacționa pozitiv la medicamentele obișnuite [argumentații logice etc.], încercând să își apere cu orice preț poziționarea ideatică.

 

Foarte puține circumstanțe ne oferă dreptul sau obligația de a limita libera exprimare a unui individ. Intervenția standard - contraargumentație bazată pe dovezi a priori și a posteriori - eșuează în majoritatea cazurilor. Care ar putea fi soluția cu cel mai ridicat nivel de eficacitate? (1) Am putea aborda pasivitatea ignorantului. Considerăm că nu este rolul nostru de a modela părerile altora și respingem orice implicare. Dialectica nu poate accepta o astfel de abordare. Noi preferăm (2) intervenția - acțiunea sistematică îndreptată către eradicarea monomaniei. Modul nostru de acțiune s-ar reduce la: (a) prezentarea unor dovezi care să fie voalat deghizate în argumente ale autorității (folosim această sintagmă doar pentru impactul său, suntem conștienți că într-o dezbatere academică un „argument al autorității” reprezintă o eroare logică, însă o astfel de scurtătură este facilă, ajutând la livrarea medicamentului), întrucât monomania poate fi combătută dacă un expert opinează contrar ideii ce s-a impus ca o obsesie; (b) emoționalism - este posibil ca subiectul să răspundă pozitiv la contraargumentele expuse de membri ai familiei; (c) cultivarea - de-a lungul timpului - unui atașament față de cunoaștere (care să ajute individul să facă diferența între cunoaștere și opinii sau între concepte, teorii, axiome etc.); (d) integrarea individului în cauză într-un grup care reușește să se raporteze relativ obiectiv față de realitatea înconjurătoare.

 

În concluzie, în ciuda faptului că din punct de vedere praxeologic, monomania este inacceptabilă, ne confruntăm adesea cu congeneri care sunt atinși de „demonul” ei. Conștientizarea pericolului inerent monomaniei și scurta noastră analiză poate vor contribui la eliminarea obsesiilor care rigidizează intelectul uman.

 

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Articole recente
Please reload

Arhiva D.
Please reload

Tag-uri