• Marco Badea

Ziua în care uităm este ziua în care murim - #5ani

#Colectiv este drama unui popor care încă nu și-a învățat lecția și a rămas captiv într-o logică care îndeamnă la nepăsare față de tot ceea ce este și se întâmplă în jur. Vedem asta cel mai bine în comportamentul celor care zilele astea nu poartă mască, nu păstrează distanța fizică și se împotrivesc cu înverșunare restricțiilor generate de pandemia de COVID-19.

Sursă foto: hepta.ro via ziare.com

Tragedia de la Colectiv a luat 64 de vieți și a distrus nenumărate altele. Tavanul clubului din fosta fabrică "Pionierul" a luat foc într-o Românie prinsă în jocuri politice murdare, cu o justiție strâmbă și mioapă, un sistem de sănătate în metastază, guvernanți fără onoare, manipulări, calomnii, diversiuni și o CORUPȚIE care UCIDE și azi.


După 30 octombrie 2015 am început să fim mult mai atenți la sistemul de sănătate din România și am început să observăm că trăim cu toții într-un imens sanatoriu în care ne-am cazat pentru a ne însănătoși, dar pe măsură ce ne lecuim de bolile cu care am venit, altele li se substituie, induse de microbii statului care se spală întotdeauna pe mâini de responsabilitate și vină.

Cei 5 ani care au trecut de la cea mai urâtă noapte pe care a văzut-o Bucureștiul în ultimele trei decenii par arși în incendiu și ei. Avem răni tot mai mari, infectate de bacteriile din pereții instituțiilor tot mai corupte și pline de personaje sinistre numite de "partid". Murim ca popor puțin câte puțin, privind înlăcrimați fețele celor care ne zâmbesc plini de speranță în pozele de la Colectiv.


La 5 ani după COLECTIV, România se află în mijlocul celei mai mari crize de sănătate publică din ultimele decenii, cu o clasă politică care pretinde că s-a reformat, dar care doar și-a schimbat sacoul și și-a tuns mustața, și cu o societate civilă împărțită în bule. Au apărut și niște oameni noi cu intenții bune în spațiul public și în politică, dar aceștia încă nu au forța de a îngenunchea zgomotul majorității.


La 5 ani de la COLECTIV, durerea, neadevarul, eschivarea, incompetența, haosul, infecția și corupția sunt tot acolo, iar timpul nu repară lucrurile și nu sufocă furia, ci doar ameliorează starea.


La 5 ani după COLECTIV, birocrația fără sens e la locul ei, autoritățile sunt la fel de gumoase, impostorii la fel de bine cocoțați acolo unde "trebuie", iar administrația locală sau centrală e la fel de greoaie și tâmpă.

Vestea bună e că s-a schimbat, totuși, ceva, în noi, ăștia care am picat de partea bună a istoriei. Tragedia de la Colectiv a reușit să ne scadă drastic imunitatea la escrocheriile celor de la putere, indiferent de culoarea lor politică. Am învățat mai bine cât de important e să trecem peste strălucirea de formă a democrației și cât de important e să fim vigilenți cu fondul din care ea este compusă. Am învățat să ieșim, la o adică, mai ușor în stradă și să ne cerem drepturile sau să sancționăm derapajele. În plus, am luat sloganul #CorupțiaUcide și l-am transformat într-un simbol al tuturor protestelor din acești ultimi ani. Pentru că incendiul de la Colectiv ne-a arătat, pe viu, ce înseamnă, de fapt, momentul brutal în care un stat își pierde cetățenii, oamenii niște prieteni, iar familiile niște membri din cauza unei erori ce putea fi prevenită, dacă niște oameni își făceau treaba cu simțul răspunderii.


Suntem atât de nesiguri pe noi, încât nici nu știm dacă ceva s-a schimbat cu adevărat în țara asta și nici dacă schimbările au fost bune sau nu. Unele lucruri, cu siguranță, au mers înspre bine, așa cum doar marile dureri te îndeamnă să te aduni. Altele au fost, dimpotrivă, nefericite. Dar istoria ne-a învățat că de atâtea ori în trecut a fost nevoie să fie mai întâi rău, pentru a fi apoi în cele din urmă bine, încât mai avem curajul să sperăm la un "mâine" mult mai bun decât ziua care se încheie azi!

sursă foto: @Dan Mihai Bălănescu via Facebook.com

  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier