• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier

  • Alexandru Marin

Work-Life Choice Challenge

Source: https://www.rappler.com/life-and-style/career/125115-work-life-balance-women-jobs

Productivitatea ridicată și realizarea profiturilor sunt obiectivele primare ale oricărei companii. Pe parcurs însă acești doi indicatori ai performanței (financiare) pot fi obturați de un factor foarte important, o resursă umană demotivată sau suprasolicitată. Programul de lucru de 8h (8h jumătate sau chiar 9 dacă luăm în calcul și pauzele de masă) este, prin natura sa, unul care produce saturație pe termen lung. De ce? Pentru că ajunge să testeze anduranța angajatului si reziliența acestuia la efort și stres, în loc să îi încurajeze eficiența și utilizarea creativității.


Întregul sistem social modern este structurat în așa fel încât să fii plimbat după 12 ani de școală, în alți 40 de ani pe piața muncii și apoi în alte sisteme adiacente mai mult sau mai puțin funcționale.


Care sunt soluțiile?


a. O săptămână redusă de lucru – fie 4 zile pe săptămână, fie 5 zile de cel mult 6 ore.

b. Remote work sau work from home


Creierul nostru va răspunde altfel la noii stimuli și, cel mai probabil, va scăpa de rutina veche, creându-și una mai eficientă. Ca să nu vorbesc numai de „avioane” (adică de modelele din afară), o să vă dau exemplul unei companii românești. Web Digital este prima companie din RO care din 2016 a decis reducerea săptămânii de lucru la patru zile. Ionuț Munteanu, Managing Partner la Web Digital, a declarat că:


Pe parcursul unei săptămâni avem timpi morți și e normal ca acest fenomen să apară. În momentul în care putem să eliminăm acești timpi morți și să-i transformăm într-un beneficiu, consider că ziua de luni poate fi transformată într-o zi liberă, care să ofere o energie și, mai ales, un nivel de productivitate mai bune pentru restul săptămânii”.

Să auzi așa ceva de la un manager român este revelator din punctul meu de vedere. Nu același lucru l-ar putea spune și tribul managerilor.


În străinătate, astfel de măsuri au mai fost luate și de Brath, Serps Invaders, Perpetual Garden ca măsuri permanente sau de Microsoft, temporar, în cadrul proiectului Work-Life Choice Challenge implementat în vara lui 2019. Cel mai important rezultat al proiectului Microsoft, de exemplu, a fost că productivitatea a crescut cu 40%. De asemenea, compania a declarat că a redus și timpul petrecut în cadrul ședințelor prin implementarea unei limite de 30 de minute și încurajarea comunicării la distanță.


Microsoft a constatat că experimentul a ajutat la păstrarea energiei electrice și a resurselor de la birou. Numărul de pagini tipărite a scăzut cu 58,7%, în timp ce consumul de energie electrică a scăzut cu 23,1% față de august 2018. Nivelul de creativitate și eficiența arătată în proiectele aflate în desfășurare a crescut.


În viitorul apropiat, companiile care nu vor fi capabile să înțeleagă că starea de bine a angajatului este, de fapt, cea care contează pe termen lung, vor eșua sistematic în a-și crea o cultură organizațională sănătoasă și a produce plus valoare pentru oameni, în primul rând. Prin 2030 cred că vom râde cu toții de cât de mult munceam în 2020, dacă vom mai munci at all.

14 afișare