• Marco Badea

Tribuna Internațională - 29 aprilie 2020

📸Imaginea zilei vine din Franța, acolo unde dansatoarea și coregrafa siriană Yara al Hasbani, a interpretat un dans contemporan în piața Trocadero, complet goală, din fața Turnului Eiffel din Paris.

Photo source: @Sameer Al-Doumy/AFP

Ieri, în cadrul dialogului privind clima, Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a cerut ca asistenţa economică oferită industriilor în contextul crizei declanşate de pandemia de coronavirus să fie condiţionată de acţiunea climatică şi de protecţia mediului. Totodată, Cancelarul german Angela Merkel a insistat ieri ca planurile de reconstrucţie după criza provocată de noul coronavirus să fie concepute pe baza criteriilor de protejare a mediului şi climei, combinând ecologia cu economia, cerând astfel să se unească ''economia şi ecologia'' pentru a profita de oportunitatea de a răspunde în acelaşi timp ambelor crize. În același context, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să îşi păstreze obiectivele climatice ambiţioase şi să transforme pandemia de coronavirus într-o oportunitate, precizând că există unele beneficii pentru mediu ale încetinirii activităţii în ţările care se luptă cu pandemia virală. Totuşi, şefa executivului comunitar a atras atenţia să nu se revină la vechile obiceiuri atunci când criza se va încheia şi a subliniat importanţa respectării Pactului Verde European. (https://bit.ly/2YeRvH6)

Ministerul turc al Apărării a acuzat miliţia kurdă pentru atacul cu bombă produs ieri în centrul oraşului Afrin din nordul Siriei, soldat potrivit ultimului bilanţ cu moartea a cel puţin 40 de civili, între care 11 copii. Explozia a avut loc într-o zonă aglomerată a oraşului, a precizat ministerul pe Twitter, relatează FRANCE 24, acesta difuzând şi o înregistrare în care se vede un fum negru ridicându-se în aer şi se aud sirene de ambulanţe şi poliţie. Totodată, atacul a fost condamnat şi de Departamentul de Stat al SUA, a cărui purtătoare de cuvânt Morgan Ortagus a subliniat că explozia "a luat viaţa a zeci de oameni veniţi la cumpărături în piaţa centrală pentru a se pregăti de ieşirea din Ramadan". Mai trebuie subliniat că explozia de ieri a fost una din cele mai sângeroase produse într-o regiune aflată sub controlul forţelor susţinute de Turcia. Ankara acuză frecvent Unităţile de protecţie a poporului kurde, pentru astfel de atacuri, în timp ce gruparea susţine că nu atacă civili. (https://bit.ly/2yP64qm)

OMS va suspenda aproape 80% din serviciile de sănătate din Yemen până la sfârșitul acestei săptămâni, a declarat coordonatorul ONU pentru activități umanitare în Yemen, Lise Grande. Reducerea masivă vine după ce SUA au tăiat masiv din asistența umanitară pentru Yemen luna trecută, pentru a contracara restricțiile impuse de rebelii Huti pe aceste ajutoare. Ulterior, Donald Trump a suspendat și contribuția financiară a SUA către Organizația Mondială a Sănătății. ”Suntem în fața unei crize de finanțare care are proporții uriase”, a spus Lise Grande la o conferință a Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale. Ea a remarcat faptul că ”donatorii și-au pierdut încrederea”, întrucât rebelii Huti restricționează aceste ajutoare în nordul Yemenului și nu ajung la oamenii care au nevoie de ele. (https://bit.ly/2VLsO3f)

Măsurile restrictive impuse din cauza epidemiei de coronavirus ar putea rezulta în 7 milioane de sarcini neplanificate, potrivit unei analize publicate ieri de Fondul ONU pentru Populaţie. Altfel spus, întreruperi ale lanţului de aprovizionare ar putea lăsa 47 de milioane de femei din ţări sărace şi în curs de dezvoltare fără contraceptive moderne. De asemenea, analiza arată de asemenea că şase luni de măsuri restrictive ar putea rezulta într-un număr suplimentar de 31 de milioane de cazuri de violenţă domestică în condiţiile în care femeile sunt nevoite să rămână în case pentru perioade lungi de timp. Totodată, mai trebuie reținut că întârzierile în programele pentru stoparea mutilării genitale şi căsătoriei între copii din cauza pandemiei ar putea rezulta în două milioane de noi cazuri de mutilări genetice şi alte 13 milioane de căsătorii între copii în următorul deceniu care altfel ar fi putut fi prevenite. (https://bit.ly/3eZ7WgF)

Absolvenţii promoţiei 2020 nu vor avea parte de pompa şi festivităţile care însoţesc în mod tradiţonal ceremoniile de absolvire din Statele Unite, aşa că Facebook le-a sărit în ajutor, cu un eveniment online la care vor participa mai multe vedete. Astfel, ieri Facebook şi Instagram au anunţat planurile de a sărbători absolvenţii promoţiei 2020 printr-un eveniment de streaming, în luna mai, având-o drept vorbitor, în deschidere, pe celebra Oprah Winfrey. Programat pentru data de 15 mai, "#Graduation2020: Facebook and Instagram Celebrate the Class of 2020" va include, de asemenea, mesaje din partea unor vedete precum Awkwafina, Jennifer Garner, Lil Nas X şi Simone Biles, în timp ce Miley Cyrus va interpreta melodia"The Climb". De reținut că #Graduation2020 va putea fi urmărit în întregime prin Facebook Watch pe aplicaţia Facebook, iar părţi ale acestuia vor fi postate pe contul de Instagram oficial al Facebook. (https://lat.ms/35jxsJ1)

Două vase de pescuit patrulează între Golful Bengal și Marea Andaman pentru a găsi o țară care să primească peste 500 de refugiații Rohingya în taberele de refugiați din Bangladesh, care au scăpat de genocidul etnic din Myanmar. Malaiezia a refuzat să îi primească, de teama noului coronavirus, iar Bangladesh se confruntă cu propria pandemie. ONU, Amnesty International și Human Rights Watch au solicitat preluarea acestor oameni, bărbați, femei și copii care mor de foame sau măcar să li se permită acostarea pentru a primi apă și mâncare, conform dreptului internațional. (https://bit.ly/2KI0jNV)

În timp ce zvonurile cu privire la moartea liderului nord-coreean sau o posibilă stare vegetativă se înmulţesc, sora lui mai mică, Kim Yo-jong, ar fi fost desemnată să-i urmeze la putere, dacă va fi necesar. Aici aveți o listă cu șapte lucruri de știut despre sora dictatorului nord-coreean Kim Jong-un, dacă aceasta l-ar succeda în caz de deces. (https://bit.ly/3bLjhyQ)

Datele publicate ieri de Oficiul European de Statistică Eurostat, arată că locurile de muncă din România sunt cele mai periculoase din Uniunea Europeană, în condiţiile în care, în 2017, în România, a fost înregistrată o rată standardizată de incidenţă de 5,72 accidente mortale la 100.000 de lucrători, mai mult decât dublu faţă de media din UE, care a fost de 2,25 accidente mortale la 100.000 de lucrători. Pe fond, din totalul celor 27 de state membre UE, 16 au raportat o rată standardizată de incidenţă peste media UE. Altfel spus, după România, cele mai ridicate rate de incidenţă s-au înregistrat în Bulgaria cu 4,30 accidente mortale la 100.000 de lucrători, Austria cu 4,11 accidente mortale la 100.000 de lucrători, Portugalia cu 3,86 accidente mortale la 100.000 de lucrători, Franţa cu 3,58 accidente mortale la 100.000 de lucrători şi Lituania cu 3.47 accidente mortale la 100.000 de lucrători. În contrast, cele mai scăzute rate de incidenţă au fost raportate în Malta cu 0,57 accidente mortale la 100.000 de lucrători, Olanda cu 0,78 accidente mortale la 100.000 de lucrători, Cipru cu 0,85 accidente mortale la 100.000 de lucrători şi Estonia cu 1,02 accidente mortale la 100.000 de lucrători. (https://bit.ly/2yXBOcD)

Un articol foarte bun în Radio Europa Liberă România, despre cum își extinde Ungaria spațiul vital și de ce rămâne România impasibilă: (https://bit.ly/3aSX7K0)

Cred că știrea asta ar trebui să ne intereseze pe toți: Christian Drosten, directorul Institutului de Virologie la Charité Hospital din Berlin și principalul expert în coronavirus din Germania, a declarat într-un interviu pentru The Guardian că se teme de un al doilea val al epidemiei după relaxarea măsurilor de izolare. El a spus că în Germania a apărut o presiune politică și economică majoră pentru ridicarea restricțiilor și a exclus imunitatea de turmă ca posibilă soluție împotriva pandemiei. Pe fond, ntrebat dacă testarea în masă a populației e soluția corectă, Christian Drosten a spus că nu e sigur și a indicat testarea țintită a celor mai vulnerabile grupuri este soluția corectă. Mai trebuie reținut că a subliniat faptul că pentru a avea imunitate de turmă trebuie ca 60-70% din populație să aibă anticorpi. În acest moment, în Europa și în SUA procentul celor cu anticorpi e cu o singură cifră. (https://www.theguardian.com/…/virologist-christian-drosten-…)

Comisia Europeană a adoptat ieri schimbări legislative majore legate de regulile prudențiale aplicabile industriei bancare. Scopul modificărilor este creșterea flexibilității necesare pentru ca băncile să poată susține creditarea fără să își pericliteze bilanțurile, potrivit unui comunicat de presă al executivului european. Astfel, modificările sunt excepții temporare de la regulile existente, pe durata crizei. Una dintre ele privește amânări la implementarea standardelor contabile internaționale bilanțurile bancare. De asemenea, garanțiile publice utilizate de state vor avea un tratament mult mai favorabil din partea băncilor în timpul crizei. În plus, vor fi amânate diverse alte prevederi legislative tocmai pentru a flexibiliza creditarea IMM-urilor, cele mai lovite de criză. Comisia a propus și amânarea datei de aplicare a amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, precum și modificarea modului de excludere a anumitor expuneri de la calculul indicatorului de levier. De reținut că propunerile Comisiei Europene vor intra rapid în dezbaterea Parlamentului European și a Consiliului UE. (https://bit.ly/3aQjC1Y)

Thierry Breton, comisarul european pentru piață internă, a anunțat ieri că Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a prognozat pentru acest an o scădere a cifrei de afaceri globale din industria turismului cu un procent cuprins între 45 și 70%. În plus, Organizația Mondială a Turismului a anunțat că traficul global în industria turismului va scădea cu 20-30% în acest an. Totodată, Comisarul european a spus că IMM-urile din domeniu sunt cele mai afectate de criză, indiferent dacă e vorba de agenții de turism, unități de cazare, linii aeriene sau tour operatori. Breton a mai subliniat măsurile luate de Comisia Europeană pentru a sprijini companiile pe durata crizei și a spus că e nevoie de criterii și standarde comune ale statelor membre pentru redeschiderea facilităților turistice. (https://bit.ly/3bNN36c)

Și tot legat de Turism se pare că există un motiv de conflict între Comisia Europeană şi statele membre, iat în centrul disputei se află voucherele pentru pachetele de vacanţă anulate. Motivul ar fi dat de țările din Sudul european, care cer măsuri uniforme în întreaga Europă. Altfel spus, tensiunile au rezultat în ceea ce priveşte sprijinul oferit companiilor de turism care acordă vouchere pentru pachetele de vacanţă anulate din cauza pandemiei, fără însă a le oferi clienţilor posibilitatea restituirii banilor în numerar, aşa cum cere legislaţia comunitară. Pe fond, țări precum Franța, Italia, Belgia, România și Polonia au declarat că au adoptat sau vor adopta măsuri pentru a permite acordarea unor astfel de cupoane pentru a proteja industria turistică de efectele devastatoare pe care pandemia de coronavirus le are asupra deplasărilor în scop turistic. Cu toate acestea, conform legislației UE, care este supravegheată de Comisia Europeană, clienții ar trebui să aibă dreptul să aleagă între restituirea banilor sau acceptarea unui voucher pentru un viitor pachet de vacanță. Mai trebuie subliniat că aceeași problemă vizează şi companiile aeriene, care încearcă să blocheze milioane de cereri de restituire a banilor pentru a evita o nouă diminuare a rezervelor lor de numerar, după ce toate aeronavele au fost blocate la sol din cauza pandemiei. Dacă o astfel de opțiune nu va fi oferită clienților, Comisia Europeană ar putea iniția pe viitor proceduri pentru încălcarea dreptului comunitar împotriva statelor membre în cauză, care ar putea plăti şi amenzi în acest sens. Mai ales în cazul ţărilor mediteraneene, care s-au dovedit mai vulnerabile la consecinţele pandemiei, turismul este o industrie strategică. (https://bit.ly/2KKalhq)

În Polonia, hotelurile vor fi deschise pentru concediile din timpul verii, a anunţat azi purtătorul de cuvânt al guvernului polonez Piotr Muller, care a adăugat totodată că evoluţia COVID-19 este încă pe o pantă ascendentă. Totodată, executivul polonez urmează să anunţe miercuri decizia sa privind redeschiderea anumitor activităţi economice care au fost închise din cauza pandemiei. De reținut că polonezii îşi iau de obicei concediile de vară în iulie şi august, dar deocamdată nu este clar dacă acest an va fi o excepţie. Ceea ce se ştie cu siguranţă este faptul că şcolile din Polonia vor rămâne închise până la 24 mai, conform unui anunţ făcut vineri de ministrul educaţiei. (https://reut.rs/35dpFwx)


exemplul Franței: premierul Edouard Philippe a prezentat ieri, în cadrul unui discurs susţinut în Parlament, măsurile de relaxare a restricțiilor după 11 mai, între care redeschiderea graduală a creșelor, grădinițelor și școlilor, pe bază de voluntariat și acolo unde pot fi maximum 15 copii într-o clasă, redeschiderea comerțului, cu excepția restaurantelor și a cafenelelor, redeschiderea micilor muzee și a bibliotecilor, menținerea sistemului de telemuncă pentru toate activitățile care se pot realiza la distanță. Totodată, deplasarea liberă a cetățenilor va fi permisă pe o distanță de 100 km de domiciliu, măștile vor fi obligatorii în transportul public, iar ceremoniile religioase nu vor putea fi oficiate mai devreme de 2 iunie. Toate aceste măsuri de relaxare sunt dublate de promisiunea unei capacități de 700.000 de teste pe săptămână. În același timp, Philippe a anunțat că nu vor fi permise reuniuni în spații publice sau private cu mai mult de 10 persoane, iar toate evenimentele sportive, culturale, artistice cu mai mult de 5000 de participanți sunt amânate cel puțin până în septembrie. (https://bit.ly/2xeR1pg)

Primarul din Praga, Zdenek Hrib, a vorbit pentru DW Deutsche Welle despre ameninţările la adresa persoanei sale, despre teama cu care trăieşte şi lupta pentru apărarea valorilor democratice, în contextul în care un agent al serviciilor secrete ruse, care avea asupra sa o valiză în care se afla otravă, a ajuns în Cehia în urmă cu trei săptămâni. Serviciile secrete cehe au fost avertizate asupra transportului și au luat decizia să îi pună sub protecție pe primarul din Praga și primarul unui sector al capitalei. Ambii au iritat Rusia în ultima perioadă prin decizii cu o mare putere simbolică, după ce au aprobat demontarea statuii unui mareşal sovietic în Praga. (https://bit.ly/3cPoXbk)

Numărul bolnavilor decedaţi în două luni din cauza noului coronavirus în Statele Unite l-a depăşit pe cel al soldaţilor americani ucişi în două decenii în cursul Războiului din Vietnam. În total, 59.266 de persoane au murit de COVID-19 în SUA până la această oră, reprezentând astfel cea mai afectată ţară de pe glob. Potrivit bilanţului oficial publicat de Arhivele Naţionale ale Statelor Unite, în Războiul din Vietnam desfășurat între 1955-1975 şi-au pierdut viaţa 58.220 de militari americani. Mai trebuie reținut că deşi cele două evenimente nu au nicio legătură, acest prag are o valoare simbolică, pentru că Războiul din Vietnam rămâne unul din cele mai mari traumatisme trăite de americani în secolul al XX-lea. Pe fond, tot ieri, Statele Unite au depăşit alt prag simbolic, un milion de cazuri diagnosticate cu #covid19. Aceasta reprezintă circa o treime din numărul total de cazuri înregistrate în lume. (https://n.pr/2KFoGf5)

Financial Times a întocmit o analiză despre problemele economice ale Rusiei, care îi vor reteza aripile lui Putin. Pe fond, pandemia combinată cu prăbușirea prețurilor petrolului înseamnă dificultăți reale în ceea ce privește guvernarea de la Kremlin: (https://on.ft.com/2W9yzac)

La Stampa, citând University of Oxford, a anunţat că vaccinul împotriva Covid-19 ar putea fi gata în septembrie. Astfel, oamenii de știință care fac parte din echipa internațională ce încearcă să combată coronavirusul la universitatea britanică anunţă că, la începutul toamnei, vor fi gata milioane de doze de vaccin, cu condiţia ca într-o lună să fie confirmată eficacitatea și siguranța verificate la maimuțe. Altfel spus, dacă imunitatea obținută la testele pe maimuțe este confirmată la cele pe oameni, punctul de cotitură așteptat de umanitate va fi real. De reținut că pentru vaccin, oamenii de știință de la Universitatea din Oxford au utilizat tehnologia deja testată cu succes în trecut pe alte coronavirusuri, urmărind producerea de anticorpi și acoperirea imună la nivel mondial. (https://bit.ly/2KJU1x2)

Hillary Clinton şi-a anunţat ieri susţinerea pentru candidatul democrat Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie, în faţa preşedintelui american Donald Trump. Fosat Primă Doamnă și Secretar de Stat a SUA, a spus: "Gândiţi-vă doar la diferenţa pe care aceasta ar face-o chiar acum dacă am avea un preşedinte care nu numai că ar asculta ştiinţa, ar pune faptele înainte de ficţiune, dar de asemenea ne-ar reuni”, adăugând ”gândiţi-vă cum ar fi dacă am avea un preşedinte adevărat şi nu doar pe cineva care interpretează unul la televizor”. (https://cnb.cx/3bRyKxq)

Se pare că prstia duhnește la Casa Albă: vicepreşedintele american, Mike Pence, a refuzat să poarte mască de protecţie în cursul vizitei la un spital destinat tratării pacien'ilor cu #covid19, fără a ţine cont de regulile instituţiei, atrăgându-şi astfel numeroase critici în plină pandemie de coronavirus. Potrivit regulamentului de la Mayo Clinic, spitalul din Minnesota vizitat de Pence, "toţi pacienţii, vizitatorii şi membrii personalului trebuie să poarte mască pentru a se feri de transmiterea COVID-19". Într-un comunicat, clinica a explicat că "a transmis această informaţie biroului vicepreşedintelui" republican înaintea vizitei. Acesta din urmă a reacţionat că nu are nevoie să poarte mască din moment ce este testat regulat. În caz că nu știa cineva, Mike Pence este coordonatorul celulei de criză anticoronavirus de la Casa Albă. (https://bit.ly/2zGJocb)

Și tot de la Casa Albă, într-un gest de nesimțire cronică, Donald Trump, a declarat că nu-și poate imagina de ce a crescut numărul apelurilor telefonice cu privire la inghițirea de dezinfectant, după ce a sugerat injectarea acestei substanțe ca posibil tratament anti-COVID-19. (https://bbc.in/35d8MBU)

Fermierii belgieni şi-au îndemnat concetăţenii să vină în ajutorul lor şi să mănânce cartofi prăjiţi de două ori pe săptămână, pentru a rezolva astfel problema unui stoc excedentar de 750.000 de tone de cartofi, care a apărut odată cu pandemia de coronavirus. De reținut că, cartofii prăjiţi sunt un fel de mâncare foarte apreciat în Belgia, unde sunt serviţi cu maioneză şi midii. Însă în acest an cultivatorii de cartofi sunt afectaţi de măsurile de carantină impuse de la mijlocul lunii martie, măsuri care au dus la închiderea restaurantelor şi anularea festivalurilor. (https://bbc.in/2zH4G9F)

Un reprtaj CNN Business, despre Maatje Benassi, o mamă a doi copii și rezervist în cadrul armatei SUA, care a devenit ținta adepților de teorii ale conspirației, aceștia acuzând-o pe nedrept că a cauzat pandemia de coronavirus. “Teoreticianul” conspirației spune că femeia a dus boala în China. De reținut că acuzațiile false se răspândesc pe YouTube în fiecare zi, adunând până la sute de mii de vizualizări, fiind preluate și de media aparținând Partidului Comunist din China. În ciuda faptului că nu a fost confirmată pozitiv cu coronavirus sau să fi avut simptome, Benassi și soțul ei sunt acum subiect de discuție pe rețelele de socializare din China privind izbucnirea pandemiei, inclusiv printre conturi care sunt cunoscute ca fiind promotoare ale unor activități răspândite de către următorii lor. Mai trebuie spus că acuzațiile au dat peste cap viețile lor. Cuplul spune că adresa casei lor a fost publicată online și că, înainte să-și închidă conturile de pe rețelele de socializare, primiseră foarte multe mesaje de aminințare de la cei care credeau conspirația. (https://cnn.it/3aOBp9P)

Ca să înțelegeți până unde poate merge drama: un medic din SUA aflat în prima linie a luptei împotriva coronavirusului s-a sinucis. Medicul însuși s-a îmbolnăvit de coronavirus și a revenit la locul de muncă după o săptămână și jumătate de recuperare. Dr. Lorna Breen, care a fost director medical al departamentului de urgență de la New York-Presbyterian Allen Hospital din Manhattan, a murit ân weekend din cauza unor răni auto-provocate, a declarat poliția. (https://cnn.it/2KKHAB2)

Autoritățile din Vilnius, capitala Lituaniei, a anunțat ieri planuri să transforme orașul într-o mare cafenea în aer liber, oferind o bună bucată din spațiul public barurilor și restaurantelor afectate de pandemie. Localurile își vor putea așeza mesele afară și astfel vor putea respecta regulile de distanțare fizică. (https://bit.ly/3bOCnUS)

Neoelandezii s-au aşezat la cozi pentru burgeri, cartofi prăjiţi şi cafea, ieri, după o lună de carantină care, potrivit premierului Jacinda Ardern, a contribuit la eliminarea cazurilor de transmitere comunitară a coronavirusului. Mai trebuie reținut că aproximativ 400.000 de persoane s-au reîntors la muncă după ce Ardern a redus cu o treaptă nivelul de alertă la nivel naţional, relaxând unele dintre restricţiile dure care au condus la suspendarea afacerilor şi activităţii instituţiilor timp de câteva săptămâni. Totodată, surful, plimbările pe plajă şi jocul de golf s-au numărat printre activităţile populare după ce cei 5 milioane de locuitori au simţit din nou gustul libertăţii. (https://bit.ly/2VKjUDl)

Medicul Anthony Fauci, un personaj cheie în lupta anti-COVID în SUA, l-a lăudat pe Brad Pitt, după ce starul american a jucat rolul medicului în emisiunea de divertisment Saturday Night Live. Fauci s-a declarat fanul lui Brad Pitt. Dr. Fauci a spus: „Cred că a avut o interpretare grozavă. Sunt un mare fan al lui Brad Pitt şi acesta este motivul pentru care, atunci când cineva mă întreabă cine mi-ar plăcea să îmi joace rolul, îl menţionez pe Brad Pitt. Este unul dintre actorii mei preferaţi”. Totodată, aceasta precizat că Brad Pitt a dat dovadă de „clasă” când a renunţat la personaj şi a mulţumit personalului medical care se luptă cu pandemia de COVID-19. (http://dailym.ai/3bP6JGJ)

CNN a realizat o analiză care are ca focus gripa spaniolă din 1918 și orașul Denver, care renunța atunci la restricții, la presiunea politicienilor și a afaceriștilor. Drept urmare, numărul morților a explodat. Altfel spus, politicienii făceau presiuni pentru redeschiderea orașului, oamenii de afaceri se agitau să redeschidă economia, iar decesele erau în scădere. Imaginea pare asemănătoare cu ceea ce trăim în aceste zile, însă totul se întâmpla în 1918, în plină pandemie de gripă spaniolă, în orașul american Denver. Părea că este momentul să se declare „misiune îndeplinită” și să fie repornită economia, mai ales că urmau alegeri. Primarul William Fitz Randolph Mills s-a conformat presiunilor și a decis să renunțe la distanța socială, însă consecințele au fost dramatice. (https://cnn.it/2Sj1Fmd)

Proteste violente au izbucnit din nou ieri la Tripoli, oraș din nordul Libanului. Sediile unor bănci au fost incendiate, după ce ciocnirile cu forțele de ordine din cursul nopții s-au soldat cu moartea unui protestatar. Demonstrațiile - deja prezente de câteva luni în Liban - sunt intensificate de criza economică tot mai cruntă, iar oamenii strigă „Ne e foame!”. (https://bit.ly/2KJd0b3)

Rusia urmează să inaugureze pe 9 mai o catedrală imensă pentru a sărbători 75 de ani de la victoria Armatei Roșii în fața Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial, iar pe pereții construcției apar mozaicuri cu Vladimir Putin, Iosif Stalin, dar și o scenă care descrie anexarea Peninsulei Crimeea. (https://bit.ly/3d0fiyu)

Și tot în Rusia, opozanţii ruşi au organizat ieri o acţiune de protest online, marcată de importante probleme tehnice, pentru a reclama Kremlinului mai multe ajutoare împotriva noului coronavirus. Difuzat pe platforma YouTube, evenimentul a fost alcătuit din luări de cuvânt ale opozanţilor, experţilor, personalităţi ale societăţii civile exprimându-se de acasă. Un cunoscut interpret rus de muzică rap, Noize MC, a interpetat mai multe piese. De reținut că începutul transmisiunii a fost marcat însă de importante probleme tehnice precum lipsa sonorului, şi acţiunea a atins un maxim de 5.000 de spectatori simultani.(https://www.youtube.com/watch?v=gYDkz-tjn7E&feature=youtu.be)

Ceva cu umor: trei bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 36 şi 45 de ani au încercat să jefuiască o cramă de vinuri din regiunea Bordeaux, Franţa. Jandarmii nu au avut probleme să găsească hoţii, din moment ce adresa lor apărea pe declaratia de deplasare pe propria răspundere, pierdută la locul furtului. (https://bit.ly/2xZIneY)

International Rescue Committee a avertizat ieri că dacă țările vulnerabile nu primesc rapid ajutor financiar și umanitar, până la un miliard de oameni s-ar putea infecta cu noul coronavirus la nivel global. De reținut că este vorba în principal despre „țări fragile” și afectate de conflicte, precum Afganistan sau Siria, care au nevoie de „finanțare urgentă” pentru a nu deveni focare majore de COVID-19. (https://bbc.in/2W7ufbx)

Argentina a interzis toate zborurile comerciale, interne și internaționale, până la 1 septembrie din cauza pandemiei de coronavirus, acesta fiind una dintre cele mai dure măsuri luate până acum de vreun stat. Altfel spus, autoritățile din Buenos Aires au anunțat că operatorii aerieni nu ar trebuie să aibă voie să vândă bilete pentru zborurile care ar putea să nu aibă loc în următoarele 4 luni. (https://bbc.in/2ybJfwR)

Un medic francez în vârstă de 98 de ani continuă să trateze pacienții, în ciuda faptului că el însuși face parte dintr-o categorie vulnerabilă în fața noului coronavirus. Astfel, dr. Christian Chenay vizitează săptămânal căminele de bătrâni, explicând că decizia sa vine pe fondul lipsei de medici de familie din Franța. (https://bbc.in/2xgRzuP)

Polonia va ține alegeri prezidențiale, cu vot prin corespondență, în cursul lunii mai, data avansată fiind 10 mai, deși Curtea Supremă a pronunțat luni o hotărâre negativă în acest sens, pe motiv de neconstituționalitate. OSCE a criticat această intenție ca fiind incompatibilă cu standardele internaționale privind alegerile democratice. Experții în drept constitutional polonez arată că aceste alegeri ”nu vor fi nici directe, nici égale, nici universale” (https://bit.ly/2W7IIUJ)

Miniștrii de interne ai UE au discutat ieri, despre importanța de a folosi tehnologia pentru aplicații care să ajute verificările la granițe și restricțiile de călătorie cauzate de criza pandemiei, în conditiile in care există o lipsă de coordonare privind detaliile tehnice ale unor astfel de aplicații între statele membre. Ideal ar fi să existe o singură aplicație la nivelul Uniunii, folosită de toate state. Un protocol centralizat, care să stocheze datele pe un server centralizat este susținut de Franța și de Marea Britanie, în timp ce Austria și Germania doresc un model descentralizat, în care datele să fie procesate pe telefoanele utilizatorilor. (https://www.euractiv.com/…/covid-19-apps-could-help-abolis…/)

Oscarul de la începutul anului viitor va fi diferit, întrucât filmele care nu au rulat în cinematografe ci doar online, pe platformele de streaming, vor putea concura la premiile Oscar pentru acest an. CNBC notează că este vorba de o excepție, valabilă doar anul acesta, motivația fiind închiderea cinematografelor din cauza pandemiei. (https://bit.ly/2KFtaSZ)

Tesla testează un sistem care le permite mașinilor să recunoască luminile semafoarelor și să încetinească sau să oprească, de la caz la caz. Încetinirea are loc inclusiv la lumina verde, însă șoferul poate anula comanda pilotului automat apăsând accelerația. (https://bit.ly/2xhheDG)

În Marea Britanie, 49% dintre startup-uri au oprit angajările, 30% au redus salariile, iar 43% au întrerupt campaniile de publicitate online, arată un sondaj la care au participat 200 de companii. (https://bit.ly/2yX2VEE)

Actorul indian Irrfan Khan, vedetă care a adus o notă modernă de sensibilitate unor filme de succes recente şi a jucat în mai multe producţii hollywoodiene, precum "Life of Pi" şi "The Namesake", de decedat la vârsta de 53 de ani în această dimineață. (https://bit.ly/2VOKWcS)

  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier