• Marco Badea

Tribuna Internațională - 23 mai 2020

📸Imaginea zilei vine din Fhilipine, acolo unde chipurile studenților conectați via online au fost puse pe tablete plasate pe roboți în timpul unei ceremonii de absolvire atipică. Roboții au fost folosiți pentru a reprezenta 179 de elevi de liceu în timpul unei ceremoniei de absolvire care a fost transmisă în direct pe Facebook pentru a evita adunările în masă din teama de a nu exista posibilitatea de infectare cu SARS-Cov-2. Întreaga poveste aici: (http://www.xinhuanet.com/english/2020-05/…/c_139079830_7.htm)

photo source: @Aaron Favila/AP via Getty Images

Este necesară o acţiune urgentă pentru conservarea biodiversităţii pădurilor la nivel mondial, din cauza ratei alarmante de defrişare şi degradare, iar conservarea biodiversităţii la nivel mondial depinde în totalitate de modul în care interacţionăm şi utilizăm pădurile, se arată în noua ediţie a raportului ONU privind "Statutul pădurilor lumii", publicat ieri, de Ziua Internaţională a Diversităţii Biologice. Pe fond, raportul a fost realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură pentru prima dată în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu şi cu asistenţă tehnică din partea Centrului Mondial pentru Monitorizarea Conservării al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, indică faptul că, începând cu 1990, aproximativ 420 de milioane de hectare de păduri s-au pierdut ca urmare a conversiei pădurilor în alte destinaţii ale terenurilor, deşi defrişarea a încetinit în ultimele trei decenii. Altfel spus, criza COVID-19 a scos în evidenţă importanţa conservării naturii şi a utilizării durabile, forţându-ne să recunoaştem că sănătatea umană depinde de sănătatea ecosistemului. De reținut că protecţia pădurilor joacă un rol esenţial în acest sens, deoarece acestea includ cea mai mare parte a biodiversităţii terestre din lume. După cum se arată în raport, pădurile conţin 60.000 de specii diferite de arbori, 80% din speciile amfibiene, 75% din speciile de păsări şi 68% din toate mamiferele de pe Pământ. Evaluarea resurselor forestiere globale 2020 a FAO, menţionată în raport, a arătat că, în ciuda scăderii defrişărilor în ultimul deceniu, aproape 10 milioane de hectare de pădure sunt pierdute anual ca urmare a conversiei pădurilor în terenuri agricole şi alte destinaţii ale terenurilor. Raportul oferă o imagine de ansamblu a biodiversităţii forestiere, inclusiv hărţi care indică pădurile lumii unde încă se păstrează resurse bogate de floră şi faună, cum ar fi cele din nordul Anzilor şi părţi ale bazinului Congo, dar şi pădurile unde aceste resurse au fost pierdute. Un studiu special, parte a raportului, realizat de Centrul comun de cercetare al Comisiei Europene şi Serviciul Forestier al SUA a identificat la nivel mondial 34,8 milioane de situri forestiere, cu dimensiuni cuprinse între 1 hectar şi 680 milioane hectare. Aici trebuie spus că sunt necesare urgent eforturi mai mari de restaurare pentru a reuni fragmentele de pădure. Mai trebuie subliniat și că securitatea alimentară şi mijloacele de trai a milioane de oameni din întreaga lume depind de păduri, iar pădurile oferă peste 86 de milioane de locuri de muncă. Dintre cei care trăiesc în sărăcie extremă, peste 90% depind de păduri pentru hrană, lemn de foc sau o parte din mijloacele de trai ale acestora. Acest număr include opt milioane de oameni extrem de săraci şi dependenţi de pădure doar în America Latină, se mai arată în raport. (https://bit.ly/3gf3ivv)

Un studiu realizat de Harvard pe 96.000 de pacienți afectați de noul virus, din 671 spitale aflate pe șase continente, arată că folosirea medicamentelor anti malarie Clorohina și Hydroxyclorohina crește riscul deceselor cu 33-45%. Aceste medicamente pot genera aritmie, bătăi neregulate ale inimii, care poate duce la stoc cardiac. Astfel, medicamentele minunte ale lui Donald Trump ucid mult mai multi decat salvează. (https://www.thelancet.com/…/PIIS0140-6736(20)3118…/fulltext…)

Poluarea cu plastic din oceane este posibil să fi fost "mult subestimată", conform unei cercetări care sugerează prezenţa unui număr cel puţin dublu de particule de microplastic faţă de estimările anterioare. Pe fond, oamenii de ştiinţă au analizat apele din largul coastelor Regatului Unit şi Statelor Unite şi au descoperit mult mai multe microparticule decât se estimase, cu ajutorul unor plase cu ochiuri mult mai mici decât cele folosite în mod obişnuit pentru a filtra microplasticul. Adăugarea acestor particule mai mici la estimările globale creşte cantitatea estimată de la 5 - 50 de trilioane de particule la 12 - 125 trilioane, susţin oamenii de ştiinţă. (https://bit.ly/36vhV9F)

Universitatea Oxford a anunţat ieri că doreşte să recruteze peste 10.000 de persoane pentru cea de-a doua fază a unui studiu clinic, despre care a spus că „progresează foarte bine”, demarat pentru a dezvolta un vaccin împotriva noului coronavirus în parteneriat cu compania farmaceutică AstraZeneca. Faza iniţială a acestui studiu clinic (teste realizate pe pacienţi umani), concepută pentru a evalua siguranţa şi eficacitatea vaccinului, a fost lansată în aprilie pe o mie de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani. „Următorul studiu va fi realizat pe un eşantion de până la 10.260 de adulţi şi copii”, au precizat reprezentanţii Universităţii Oxford într-un comunicat. (https://bit.ly/2WTfJWh)

Comisie Europeană, în frunte cu Ursula von der Leyen, nu este mulțumită de progresele înregistrate de Bulgaria în combaterea corupției. De aceea, intenționează să mențină Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), pentru ridicarea căruia guvernanții de la Sofia au dus bătălii epice. Președintele anterior al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și-a încheiat mandatul în toamna anului trecut, cu promisiunea că monitorizarea pentru Bulgaria va fi ridicată. Ministrul bulgar de justiție, Danail Kirilov, a promis chiar că își va da demisia dacă acest lucru nu se va întâmpla. (https://bit.ly/36nia6N)

Francezii vor organiza în 28 iunie al doilea tur al alegerilor locale, după mai multe dezbateri între guvern și liderii politici, care nu au ajuns la niciun acord. Primul tur a avut loc în 15 martie, în plină pandemie de coronavirus, când s-a înregistrat un absenteism record din cauza temerii alegătorilor de a se prezenta la urne. (https://bit.ly/2Zr1IRv)

Ultimul bilanț al accidentului aviatic petrecut ieri, în Pakistan, în apropierea Aeroportului din Karachi, numără 97 de morți, dar și doi supravieţuitori dintre ocupanţii aparatului. Un spital local a anunţat că ar fi fost ucise persoane și la sol. De re'inut că avionul aparținea companiei Pakistan International Airlines și venea de la Lahore, din nordul ţării. La bord se aflau 98 de persoane. Unul dintre cei doi supravieţuitori care au scăpat ca prin minune este Zafar Masud, preşedintele Bank of Punjab, una dintre cele mai mari bănci din Pakistan. Potrivit lui Arshad Malik, directorul general al companiei, aparatul, un Airbus A320, se afla „la apropierea finală” de aeroportul din Karachi când la bord s-a petrecut „un incident”. (https://bbc.in/36oZFP7)

Parlamentari şi activişti pro-democraţie din Hong Kong se tem că decizia Chinei de a adopta o nouă lege privind securitatea în oraş ar însemna sfârşitul autonomiei Hong Kongului faţă de continent. Legea, a cărei existenţă a fost anunţată pentru prima dată joi noapte, ar proscrie activitatea secesionistă şi subversivă, amestecul străin şi terorismul în Hong Kong. De reținut că Încercările Beijingului de a interveni în sistemul juridic din Hong Kong au provocat proteste masive în oraşul semiautonom anul trecut. Totodată, cctivistul din Hong Kong Joshua Wong a scris pe Twitter că măsura face parte din "represaliile directe" şi că "Beijingul încearcă să reducă la tăcere vocile critice cu forţă şi frică". El a adăugat că populaţia din Hong Kong nu poate fi descurajată. (https://bbc.in/2TtLMu0)

Organizaţia de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch a cerut ieri Maltei să autorizeze "imediat" debarcarea pe teritoriul său a peste 160 de migranţi blocaţi în mod "arbitrar" în Marea Mediterană şi să le acorde azil. Cele 160 de persoane, refugiaţi şi migranţi, au fost salvate pe mare între 30 aprilie şi 7 mai, iar apoi transferate pe două nave ale companiei de croazieră "Captain Morgan", pe care sunt blocate de atunci în largul apelor teritoriale malteze. (https://bit.ly/2Zw5dpx)

Ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, i-a îndemnat ieri pe palestinieni să-şi continue revolta împotriva Israelului, sugerând că guvernul israelian este o "tumoră" care trebuie înfruntată până la eliberarea palestinienilor. De reținut că opoziţia faţă de Israel este literă de lege pentru Iranul condus de şiiţi, care susţine grupările militanţilor islamici palestinieni şi libanezi care se opun păcii cu statul israelian, pe care Teheranul refuză să-l recunoască. (https://wapo.st/2AVoJBN)

Zece ţări europene şi-au exprimat regretul în legătură cu decizia Washingtonului de a se retrage din Tratatul internaţional Cer Deschis (Open Skies), împărtăşind în acelaşi timp "preocupările" SUA cu privire la Rusia, a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Externe francez. Astfel, cele 10 țări sunt Franța, alături de Germania, Belgia, Spania, Finlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Republica Cehă și Suedia. (https://bit.ly/3bTWShZ)

Departamentul american al Comerţului a anunţat ieri că a impus sancţiuni comerciale împotriva a nouă entităţi chineze, apreciind că acestea s-au făcut vinovate de complicitate la încălcarea drepturilor omului ale minorităţii uigure din China. Pe fond, un institut ştiinţific din cadrul Ministerului chinez al Securităţii şi opt firme au fost plasate pe o listă neagră a Washingtonului. Concret, administraţia Trump le-a impus "restricţii de acces la tehnologia americană", a făcut cunoscut Departamentul Comerţului. (https://bit.ly/2WYxBzf)

Unul dintre principalii consilieri ai premierului britanic Boris Johnson, Dominic Cummings, a fost surprins încălcând regulile de izolare, au informat ieri jurnalele. Pe fond, Dominic Cummings şi-a părăsit domiciliul din Londra pentru a se instala la părinţii săi în Durham, în nord-estul Angliei, în timp ce prezenta simptome de COVID-19. (https://nyti.ms/2LYaWfP)

Miliardarii americani continuă să se îmbogăţească în timp ce pandemia de COVID-19 a distrus zeci de milioane de locuri de muncă în SUA, conform datelor compilate de două centre de analiză. Astfel, între 18 martie şi 19 mai, cei 600 americani cei mai înstăriţi şi-au văzut averile crescând în ansamblu cu aproximativ 434 de miliarde de dolari, sumă ce reprezintă o creştere de circa 15% în două luni, arată un raport întocmit de ''Americans for Tax Fairness'' şi de ''Institute for Policy Studies Program for Inequality''. Măsurile de izolare a populaţiei, închiderea restaurantelor şi a magazinelor au condus la o creştere substanţială a cumpărăturilor online şi la nevoia de a rămâne conectat pe reţelele de socializare. Această situaţie a avut ca efect creşterea valorii pe bursă a acţiunilor Amazon, Facebook şi în general a companiilor din sectorul high-tech. Pe fond, între lunile martie şi mai averea lui Jeff Bezos de la Amazon a crescut cu mai mult de 30%, iar cea a lui Mark Zuckerberg, patronul Facebook, cu peste 46%. (https://cnb.cx/3egEIZD)

Industria turismului din Turcia aproape s-a oprit, în aprilie numărul vizitatorilor străini a scăzut cu 99%, comparativ cu perioada similară din 2019, din cauza restricţiilor de călătorie adoptate pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus. Altfel spus, luna trecută, au sosit în Turcia 24.238 de turişti străini, faţă de 3,29 milioane în aprilie 2019, arată datele publicate vineri de Ministerul Turismului. (https://bit.ly/3d8KDiY)

Peste două treimi dintre directorii financiari la nivel global, adică un total de 70% sunt foarte încrezători că pot îndeplini aşteptările angajaţilor şi ale clienţilor privind măsurile de siguranţă şi protecţie, arată cea mai recentă ediţie a sondajului global PwC COVID-19. Totuşi, doar jumătate dintre aceştia cred că au capacitatea de a gestiona starea de bine şi moralul angajaţilor. În ceea ce priveşte viitorul financiar, 85% dintre CFO se aşteaptă la o scădere a veniturilor şi a profiturilor în acest an. Cheltuielile de capital în scopul investiţiilor au cea mai mare probabilitate de a fi amânate sau reduse atât timp cât 83% dintre directorii financiari preconizează acest lucru. În schimb, doar 18% planifică reduceri în cercetare şi dezvoltare şi 16% care se aşteaptă să reducă investiţiile în transformarea digitală. (https://pwc.to/2XqXJln)

Sezonul 2020 al uraganelor va avea probabil o intensitate ''peste normal'' în Oceanul Atlantic, specialiştii prognozând trei până la şase uragane de categorie 3 sau superioară, au anunţat serviciile meteorologice americane. Sezonul 2020 ar putea fi ''extrem de activ'', cu 13 până la 19 furtuni tropicale aşteptate în Atlantic, dintre care şase până la zece s-ar putea transforma în uragane. (https://bit.ly/2yoRp58)

Ieşind din mare la 952 de kilometri nord-vest de Honolulu, Hawaii, două stânci golaşe par un reper important doar pentru păsările de mare. Cele două stânci care se ridică din valuri până la aproximativ 50 de metri ascund un uriaş rezervor de magmă sub ele şi, conform geologilor, sunt vârfurile lui Puhahonu - cel mai mare vulcan de pe Pământ, care tocmai l-a detronat pe Mauna Loa, tot din Hawaii. (https://bit.ly/3ed2Ige)

Un jurnalist din Myanmar a fost condamnat la doi ani de închisoare după ce a publicat o ştire incorectă despre un presupus deces cauzat de coronavirus, a anunţat ieri avocatul său. Zaw Ye Jtet, redactor-şef al site-ului web Dae Pyaw, a fost arestat pe 13 mai, în aceeaşi zi în care a apărut articolul care informa greşit despre moartea unei persoane în provincia Karen din estul ţării. Sentinţa a fost pronunţată miercuri, în baza unui articol din codul penal privind provocarea de "teamă sau îngrijorare în rândul publicului". Prevederea respectivă este considerată de critici ca un instrument utilizat de armata şi guvernul din Myanmar pentru a interzice dizidenţa. Avocatul jurnalistului a declarat că acesta intenţionează să facă recurs, deoarece apreciază că acuzaţia este "incorectă". (https://bit.ly/2yqLaxM)

O POVESTE CU DATE, despre cum RĂUL învinge BINELE: Italia a fost martora mai multor proteste în penitenciare, coordonate de deținuții care se tem de infectarea cu coronavirus. Autoritățile italiene au eliberat în arest la domiciliu peste 370 de prizonieri condamnați pentru infracțiuni ce țin de activitățile mafiei și au în continuare aproape de 500 de solicitări similare. Într-un raport lansat miercuri de Inițiativa Globală împotriva Crimei Organizate se avertizează asupra faptului că membri crimei organizate din Italia exploatează în mod coordonat criza pandemiei pentru a-și atinge scopurile. Închisorile italiene suferă de lipsa de locuri, fiind suprapopulate de mai mulți ani. În 2007, un judecător american a refuzat să îl extrădeze pe Rosarios Gambino, un cap al mafiei italiene, pe motiv că regimul penitenciar din Italia e similar torturii, iar în 2013 CEDO a decis că acest tip de condiții sunt o violare directă a drepturilor elementare ale deținuților. În recentele revolte din luna martie au murit 14 deținuți și sute de ofițeri de supraveghere au fost răniți, iar daunele aduse facilităților se ridică la zeci de milioane de euro. Sergio Nazzaro, autorul raportului, a spus că este ”credibil” că mafia a inițiat și coordonat aceste revolte ca să pună presiune pe autorități pentru a capitula în fața solicitărilor pentru eliberarea anticipată. ”Grupurile mafiei italiene au administrat starea de urgență la perfecție, în timp ce Italia s-a chinuit să facă față urgenței COVID-19”. (https://bit.ly/2TwaBp0)

Marea Britanie a decis să încheie testările în masă și monitorizarea celor care au contactat COVID-19 în luna martie, întrucât creșterea noilor cazuri la acea dată ar fi depășit capacitatea sistemului, au declarat ieri consilierii guvernamentali din 10 Downing Street. (https://reut.rs/3d8MsfO)

Wall Street a reacționat imediat la tensiunile crescute dintre SUA și China raportând o scădere a pieței la sfârșitul acestei săptămâni, ce reflectă temerile privind viitorul acordului comercial dintre cele două state. (https://reut.rs/3edw8La)

Turcia l-a avertizat pe comandantul libian Khalifa Haftar că atacurile asupra intereselor sale din Libia vor avea ”consecințe grave”. Turcia sprijină guvernul libian împotriva ofensivei de peste un an a forțelor coordonate de Haftar pentru preluarea capitalei Tripoli. (https://bit.ly/3e47HzI)

Pakistan va elibera din captivitate un elefant izolat și singur ca urmare a unei hotărâri a Curții Supreme a Pakistanului. Decizia vine după o campanie susținută de cântăreața Cher, cunoscută activistă pentru drepturile animalelor. Cher a postat pe Twitter că elefantul Kaavan este liber, cu litere de tipar, adăugând că ”acesta este unul dintre cele mai frumoase momente ale vieții mele”. (https://bit.ly/2Xhx36o)

Banca Mondială a aprobat împrumuturi și finanțări în valoare de 500 milioane de dolari pentru a ajuta în lupta împotriva invaziei de lăcuste care a distrus recoltele în Africa și Orientul Mijlociu, mai ales în Djibouti, Etiopia, Kenya și Uganda. Acestea vor primi imediat un fond comun de 160 milioane de dolari. (https://bit.ly/2Xrqnm6)

Spitalele din Mexico City au atins punctul limită pentru tratarea pacienților cu COVID-19. Un studiu independent sugerează că rata infectărilor s-ar putea să fie de trei ori mai mare decât statistica raportată de guvern. (https://bit.ly/3giJLu8)

O listă cu restricțiile de călătorie sau de trecere a granițelor, pe țări a fost publicată ieri de Al Jazeera English. (https://bit.ly/2AUV0sJ)

Google lansează mai multe funcții noi de accesibilitate pentru Android, unele bazate pe Google Assistant. Una dintre cele mai importante este Action Blocks – un set de acțiuni succesive salvate ca un macro și activate prin comenzi vocale. (https://bit.ly/2A4DKAE)

Miliardarul George Soros a avertizat ieri că Uniunea Europeană ar putea să se divizeze în contextul pandemiei de coronavirus, dacă blocul comunitar nu va emite obligaţiuni perpetue pentru a ajuta statele membre cu probleme, precum Italia. Soros în vârstă de 89 de ani, a subliniat că pagubele provocate de noul coronavirus economiei zonei euro vor persista "mai mult decât cred majoritatea oamenilor", adăugând că evoluţia rapidă a virusului înseamnă că un vaccin eficient va fi greu de pus la punct. De aceea, Soros a spus că obligaţiunile perpetue, precum cele utilizate de Marea Britanie pentru a finanţa războaiele împotriva lui Napoleon, ar permite Uniunii Europene să supravieţuiască. Obligaţiunile perpetue nu trebuie răscumpărate niciodată, doar dobânzile trebuie plătite continuu. Sunt dobânzi constante şi presupun un grad mare de încredere al investitorilor în entitatea care le emite. George Soros a apreciat că UE va trebui să îşi menţină ratingul AAA pentru a emite astfel de obligaţiuni perpetue şi astfel va fi nevoită să aibă puterea de a strânge taxe pentru a acoperi costul obligaţiunilor. În acest sens, Soros a sugerat că UE ar putea pur şi simplu să autorizeze taxe în loc să le impună. (https://reut.rs/2ZtIDy3)

Amazon a lansat un serviciu de livrări pentru mâncare în India, numit Amazon Food. Disponibil la început în anumite regiuni din Bengaluru, acesta va fi extins în următoarele săptămâni și în alte orașe cu o densitate mare de populație. (https://bit.ly/3d8NmsI)

Bloomberg Markets scrie că Shopify urmează exemplul dat de Twitter și le va permite celor 5.000 de angajați să lucreze de acasă și după pandemie. (https://bloom.bg/2WUNPZU)

Jurnaliștii de la The New York Times atenționează că programul de vaccinare împotriva pojarului sau a poliomielitei a fost oprit din cauza pandemiei în mai multe țări. Se extimează ca 80 de milioane de copii cu vârsta de până într-un an ar putea fi afectați. (https://nyti.ms/3cSg9Sm)

După ce a depășit Marea Britanie la începutul acestei săptămâni, ieri Brazilia a depășit și Rusia și a devenit a doua țară din lume după numărul de persoane infectate cu noul coronavirus, cu un total de peste 332 de mii de cazuri. (https://reut.rs/2WWSBGq)

Și în același context, Mii de morminte au fost săpate la marginea orașului brazilian Sao Paolo, unde se află cel mai mare focar de coronavirus din Brazilia. (https://cnn.it/2AVB5Kb)

ÎNCĂ UNA DE LA DONALD TRUMP: liderul de la Casa Albă a făcut un apel la guvernatorii statelor americane pentru redeschiderea lăcașurilor de rugăciune, considerând aceste locuri drept “esențiale”. Trump a mai spus că va trece peste orice decizie a guvernatorilor pe acest subiect, amintind că unii guvernatori au declarat clinicile de întrerupere a sarcinii sau magazinele care vând alcool activități esențiale pe perioada pandemiei. (https://on.wsj.com/2LOCZP0)

The Verge notează că cercetătorii de la trei universități australiene au anunțat un nou record înregistrat pentru o conexiune de internet: 44.2 Tbps. La această viteză, conținutul a 50 de Ultra HD Blue Ray dvd-uri ar fi downloadat într-o secundă. (https://bit.ly/36wa5Na)

ATUNCI CÂND GĂSEȘTI definiția prostiei: un primar din Peru s-a prefăcut mort atunci când polițiștii au vrut să-l aresteze pentru că a încălcat restricțiile de deplasare și s-a dus la băut cu prietenii. Mai precis, primarul orașului Tantara, Jaime Ronaldo Urbina Torres, a ieșit la băut cu prietenii, când agenții poliției naționale au venit în control. A încercat să se ascundă într-un sicriu, astfel încât poliția a crezut, în primă fază, că este mort din cauza Covid-19. Şi prietenii lui au procedat la fel. (https://bit.ly/3ecNxU4)

Rolling Stone a realizat o analiză prin care arată că 50% dintre americanii care se uită la Fox News cred că Bill Gates vrea să se folosească de campania de vaccinare în masă împotriva Covid-19 pentru a implanta microcipuri ce vor fi folosite la urmărirea populației. (https://bit.ly/2WV2OD7)

BBC News spune povestea mai mulltor câini de rasă care au fost confiscați, în urma unui ordin judecătoresc, pentru datoriile neplătite ale stăpânilor, au fost scoși la licitație pe un site pentru bunuri sechestrate deținut de statul ucrainean. (https://bbc.in/2AUSSBe)

Un bărbat de 72 de ani din Statele Unite ale Americii a fost atacat și ucis de fiul său în timpul unui apel video pe aplicația Zoom, la care participau 20 de persoane. (https://nyti.ms/2LOO8zc)

Președintele din Madagascar, Andry Rajoelina, promovează un ceai miraculos despre care pretinde că vindecă boala COVID-19 și că poate fi, de asemenea, folosit preventiv. Tratamentul pe bază de plante, denumit Covid-Organics, a fost lansat în Madagascar luna trecută, iar în câteva zile mai multe țări africane s-au interesat de achiziționarea leacului. Tratamentul nu este însă validat de medici și de oamenii de știință și a dus chiar și la un avertisment din partea OMS, după cum notează jurnaliștii de la TIME. (https://bit.ly/3d01jcs)

Oficiali ai Administrației Trump au discutat săptămâna trecută despre ideea efectuării unui test nuclear, pentru prima dată după 1992. Reuniunea nu s-a încheiat cu o concluzie unanimă, dar propunerea ar fi în continuare în discuție, a declarat, sub acoperirea anonimatului, un oficial de la Casa Albă. Pe fond, un astfel de demers ar avea consecințe profunde asupra relațiilor cu celelalte puteri nucleare și ar anula un moratoriu valabil de decenii asupra exploziilor nucleare. Ideea a apărut la o ședință a unor oficiali cu rang înalt din principalele agenții de securitate națională, reuniune care a avut loc vinerea trecută. La respectiva întâlnire s-a menționat că Rusia și China ar face teste cu arme nucleare de putere mică, o acuzație care nu a fost dovedită în mod public și pe care ambele țări o neagă. (https://nyti.ms/3cYeb31)

Mai mulți medicii ruși și un politician au sărit în apărarea asistentei medicale care a fost mustrată după ce a fost pozată purtând doar lenjerie intimă pe sub echipamentul de protecție. (https://bit.ly/2Xm7TUj)

Rămășițele lui Augustin Bizimana, unul dintre principalii suspecți în cazul genocidului petrecut în Rwanda în 1994, au fost găsite în Congo-Brazzaville, a anunțat un procutor ONU de crime de război. (https://www.bbc.com/news/world-africa-52770595)

Copiii jurnalistului saudat asasinat Jamal Khashoggi i-au iertat public ucigașii tatălui lor, salvând astfel cinci agenți guvernamentali saudiți de la pedeapsa cu moartea. (https://cnn.it/2zr8TOX)

Autoritățile locale dintr-o comună din sudul Franței au găsit o soluție pentru redeschiderea plajelor, asigurându-se că oamenii vor respecta regulile de distanțare fizică. În schimb, trei comune situate în vestul Hexagonului au solicitat închiderea plajelor lor, după ce vizitatorii au dat dovadă de un comportament necivilizat şi nu au respectat regulile anti-COVID. Astfel, pe plaja din comuna La Grande-Motte sunt permise și activitățile "statice", nu doar cele „dinamice” precum mersul pe jos sau înotul. Cei care doresc să meargă la plajă trebuie să-și rezerve online o parcelă delimitată prin cordoane albe. Soluția găsită de primarul Stéphan Rossignol a fost deja aprobată de prefectura din Herault. Municipalitatea a cheltuit 20.000 de euro pentru aceste modificări, astfel încât localnicii să se poată bucura de plajă, fără să fie nevoiți să poarte măști de protecție. Edilul francez a declarat că s-a inspirat dintr-o măsură asemănătoare implementată de un primar spaniol. (https://bit.ly/36pOCp9)

Din cauza pandemiei de COVID-19, Palatul Buckingham va tăia anul acesta 380 de locuri de muncă temporare, a declarat ieri o purtătoare de cuvânt a Royal Collection Trust. De reținut că Royal Collection Trust gestionează castelele şi operele de artă deţinute de casa regală britanică. Totodată, toţi angajaţii afectaţi au primit o ofertă de angajare anul următor, a spus papurtătoarea de cuvânt. (https://fxn.ws/2A0wUfB)

Și ÎN FINAL O ȘTIRE INTERESANTĂ: un tribunal din Olanda a decis că, sub incidența legislației GDPR, o bunică trebuie să șteargă de pe Facebook și Pinterest pozele cu nepoți pe care le-a postat fără acordul părinților. Dacă nu respectă decizia, bunica va plăti o amendă de 50 de euro pentru fiecare zi în care pozele rămân postate. (https://bbc.in/2ZtBRs0)

  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier