• Marco Badea

Tribuna Internațională - 16 aprilie 2020

📸Imaginea zilei vine din apropierea satului Hazano, situat în provincia Idlib din nordul Siriei, acolo unde într-o tabără pentru sirienii strămutați, copiii poartă măști de protecție în timp ce ascultă un voluntar care le explică măsurile ce trebuie luate pentru combaterea răspândirii coronavirusului.

Photo source: @Anton Vaganov/Reuters via Getty Images

Parlamentul European se reuneşte azi într-o sesiune specială pentru a discuta despre un răspuns comun al statelor membre ale Uniunii Europene la pandemia cauzată de virusul SARS-CoV-2. La ședință vor participa și Președinții Comisiei Europene şi Consiliului European, Ursula von der Leyen şi Charles Michel, iar eurodeputaţii urmează să adopte o rezoluţie prin care se cere o protecţie mai mare pentru cetăţenii UE în faţa crizei actuale, sporirea sprijinului pentru sistemele de sănătate din ţările membre şi o strategie uniformă de ridicare a măsurilor de urgenţă. Totodată, proiectul de rezoluţie critică atitudinea Ungariei şi a Poloniei în timpul crizei actuale. (https://www.dw.com/…/coronavirus-european-parlia…/a-53142603)

Forbes a realizat o analiză a țărilor care au gestionat cel mai bine criza creată de coronavirus până acum: Germania, Taiwan, Noua Zeelandă, Islanda, Finlanda, Norvegia, Danemarca. Ce au în comun? Toat aceste țări sunt guvernate și conduse de femei. (https://www.forbes.com/…/what-do-countries-with-the-best-…/…)

În Coreea de Sud, ieri s-au organizat alegeri legislative în condiții extrem de speciale, determinate de pandemia de #coronavirus. Alegătorii au purtat măști și au stat la distanță de 1 metru unul de celălalt la secțiile de vot. Înainte de a intra la urne, li s-a luat temperatura, și-au dezinfectat mâinile și și-au pus mănuși de plastic. Pe fond, pentru majoritatea celor 300 de locuri din Adunarea Națională din Seul, lupta s-a dat între democrații, aflați la guvernare, și conservatorii, aflați în opoziție, deși la scrutin au participat 35 de partide. Exit-poll-urile publicate după încheierea votului au indicat că Partidul Democrat al președintelui Moon Jae-in a câștigat majoritatea locurilor în Parlament și și-a sporit chiar dominația în legislativ. Cu alte cuvinte, deși unii critici ai faptului că scrutinul a fost menținut la data programată spuneau că votul va fi un adevărat haos, se pare că totul s-a desfășurat în calm, iar oamenii au stat liniștiți la coadă, la semnele marcate, așteptându-și rândul să voteze. Mai trebuie precizate aici două nuanțe: Coreea de Sud nu a amânat niciodată vreun scrutin. Chiar și în timpul războiului intercoreean, în 1952, alegerile s-au ținut. Plus că provocarea acum pentru autorități a fost să evite riscul de infecție. Dacă cineva care a venit la vot avea temperatura mai mare de 37,5 grade, era dus într-o zonă separată de vot. De asemenea, pacienților cu coronavirus li s-a dat opțiunea de a-și transmite votul prin e-mail. (https://www.bbc.com/news/world-asia-52275993)

O femeie de 93 de ani din statul american Pennsylvania a devenit faimoasă pe internet după ce a fost fotografiată ținând un afiș în care spunea că mai are nevoie de bere. Ei bine, dorința i s-a îndeplinit. Producătorul american de bere Coors Light, compania care produce berea la cutie pe care o ținea bătânica în mână, i-a livrat acesteia în mod gratuit, 150 de doze de bere.(https://www.cbsnews.com/…/pennsylvania-elderly-woman-beer-…/)

Comisia Europeană a propus ieri o „strategie de exit” a Uniunii Europene, care prevede o ridicare graduală a restricţiilor şi care include mai multe măsuri şi recomandări, în acest sens, statelor membre. De reținut că dispozițiile acestui draft nu au caracter obligatoriu. De asemenea, viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene, precizează Executivul European, ar trebui să fie folosit pentru a sprijini redresarea economică după pandemia cauzată de coronavirus. Pe fond, Comisia recomandă respectarea a trei condiţii majore pentru a ridica măsurile restrictive: îndeplinirea criteriilor epidemiologice, asigurarea capacităţii suficiente a sistemului de sănătate şi supravegherea sub forma testării pe scară largă. (https://ec.europa.eu/commiss…/presscorner/detail/…/ip_20_652)

Pentagonul a denunţat ieri operaţiuni "periculoase" efectuate de ambarcaţiuni ale marinei Gărzilor Revoluţionare iraniene în apropierea navelor de război americane ce patrulează în apele Golfului. Astfel, acestea au hărţuit şase nave de război americane aflate într-o misiune de supraveghere comună a căilor maritime în apele internaţionale din nordul Golfului. De rețiut că Tensiunile persistă în Golf, inclusiv în Strâmtoarea Ormuz situată între Iran şi Sultanatul Omanului, unde nave occidentale patrulează în mod regulat pentru a asigura libertatea de navigaţie după mai multe incidente în care au fost implicate Gărzile Revoluţionare iraniene, produse în zonă în 2019. (https://www.military.com/…/swarm-iranian-boats-harassed-us-…)

Un tânăr din Australia, care și-a pierdut locul de muncă din cauza pandemiei de coronavirus, a câștigat la loterie 3,1 milioane de dolari. (https://www.news.com.au/…/…/0ff13c262c4e51b5d9df0e62a9568285)

În India, zeci de mii de muncitori s-au înghesuit într-o staţie de tren din Mumbai pentru a protesta față de decizia guvernului de a extinde măsurile de carantină națională până pe 3 mai. S-au raportat altercații cu autoritățile. Muncitorii sperau ca măsurile restrictive să fie uşurate pentru a le permite să se întoarcă acasă, mulţi dintre ei locuind la sute de kilometri depărtare faţă de locul unde munceau. (https://twitter.com/IndiaToday/status/1250039457375371264…)

Calota glaciară din Groenlanda a înregistrat cea mai mare scădere după ritmul record de topire care a început anul trecut, potrivit unui studiu publicat ieri în presa britanică, ce subliniază riscul unei creşteri accentuate a nivelului mărilor provocate de schimbările climatice. (https://www.independent.co.uk/…/greenland-ice-sheet-record-…)

Google a anunţat că va lansa în viitorul apropiat o secţiune a magazinului oficial de aplicaţii pentru Android, Play Store, în care se vor regăsi exclusiv produse recomandate copiilor. (https://www.neowin.net/…/google-rolls-out-kids-tab-in-the-…/)

Țările din G20 au decis ieri să suspende temporar plata datoriilor celor mai sărace ţări pentru a le ajuta să facă faţă pandemiei noului coronavirus. (https://www.reuters.com/…/g20-countries-agree-debt-freeze-f…)

În SUA, senatoarea americană Elizabeth Warren a declarat ieri că va accepta oferta de a deveni vicepreşedinte al candidatului democrat la Casa Albă, Joe Biden, dacă aceasta îi va fi oferită această funcţie. De amintit că Joe Biden a promis că va alege o femeie care să-i fie vicepreşedinte şi a spus că va numi o comisie care să-l ajute să verifice în curând o listă scurtă de nume. (https://edition.cnn.com/…/elizabeth-warren-joe-b…/index.html)

În Italia, în contextul în care numărul persoanelor infectate a început să scadă, medicii din peninsulă lucrează la un tratament realizat din plasma sanguină celor care s-au vindecat de #covid19. (https://www.thelocal.it/…/will-mass-testing-help-italy-out-…)

Infecţiile cu coronavirus ar putea reizbucni după renunţarea la izolarea socială, ameninţând să depăşească posibilităţile spitalelor, prin urmare ar putea fi necesară prelungirea sau reintroducerea restricţiilor în următorii doi ani, arată un model matematic al Harvard T.H. Chan School of Public Health. (https://www.theguardian.com/…/coronavirus-distancing-contin…)

Danemarca a relaxat restricţiile de izolare socială și a redeschis şcolile şi grădiniţele, dar teama că acestea ar putea deveni terenul de răspândire al unui al doilea val de infectări a convins mii de părinţi să-şi ţină copiii acasă. S-a creat astfel o dezbatere aprinsă referitoare la modalitatea de a echilibra nevoile economiei şi siguranţa populaţiei, în cazul acesta, al celor mai tineri cetăţeni. Altfel spus, personalul didactic are instrucţiuni să impună distanţa socială dintre copii, iar acolo unde clădirile vor rămâne închise, cei mici vor putea scrie cu creta pe terenul din curtea unităţilor de învăţământ.(https://www.bbc.com/news/world-europe-52291326)

Secretarul general al ONU Antonio Guterres, în reacţie la decizia anunţată de preşedintele Trump de a întrerupe contribuţia SUA la bugetul OMS, consideră că "nu este momentul potrivit pentru a reduce resursele şi operaţiunile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sau ale oricărei alte organizaţii umanitare în combaterea pandemiei de coronavirus". Guterres a mai spus: "După ce vom vom întoarce pagina finală a acestei epidemii, va fi un moment în care să revenim pe deplin pentru a înţelege cum a putut să apară o astfel de boală şi să îşi răspândească efectul devastator atât de repede asupra întregii lumi". (https://news.un.org/en/story/2020/04/1061762)

Totodată, Uniunea Europeană, prin vocea lui Josep Borrell, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Exerne şi Politici de Securitate, a criticat ieri decizia preşedintelui Donald Trump de suspendare a contribuţiei financiare a Statelor Unite la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Aceasta a spus că "nu există niciun motiv care să justifice această decizie, în contextul în care eforturile OMS sunt mai necesare ca niciodată pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus", șeful diplomaței europene adăugând că "Doar prin unirea forţelor putem depăşi această criză, care nu are frontiere". (https://www.ft.com/con…/08e530df-bd84-4280-89ca-0041bb0a8feb)

La fix un an de la incendiul care a cuprins Catedrala Notre-Dame din Paris, marele clopot "Emmanuel" din turnul de sud a răsunat din nou aseară ân Hexagon, chiar la ora 20.00, pentru a comemora declanşarea incendiului și în semn de rezistență a francezilor, care luptă cu pandemia de coronavirus. (https://www.reuters.com/…/us-france-notre-dame-anniversary-…)

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atras ieri atenția că țările care relaxează restricţiile ce au fost impuse pentru a combate răspândirea noului coronavirus ar trebui să aştepte cel puţin două săptămâni pentru a evalua impactul unor astfel de schimbări înainte de a adopta o nouă relaxare a acestor măsuri de izolare şi carantină. (https://www.reuters.com/…/lockdowns-should-be-lifted-in-two…)

Kellyanne Conway, o apropiată a lui Donald Trump, a declarat ieri pentru Fox News că boala Covid-19 provocată de noul coronavirus ar putea fi a "n"-a formă de pandemie generată de acest tip de virus. Adică, aceasta a vrut să sugereze că "19" se referă la numărul de epidemii de acest tip, și nu la data apariției noului coronavirus, în decembrie 2019. (https://edition.cnn.com/…/kellyanne-conway-covid…/index.html)

Cadrele medicale din Franța aflate în prima linie în lupta cu coronavirusul vor primi câte o primă de până 1.500 de euro neimpozabilă, precum și o primă majortată cu 50%, de asemenea nefiscalizată, la plata orelor suplimentare, a transmis premierul francez Édouard Philippe. Totodată, Executivul de la Paris a mai anunţat un ajutor excepţional pentru 4 milioane de familii "cele mai defavorizate" din Franța. (https://www.theguardian.com/…/french-hospital-staff-treatin…)

Marea Britanie și Uniunea Europeană au căzut de acord asupra datelor în care vor avea loc rundele de negociere privind viitoarea relație post-Brexit, după ce la 31 ianuarie, Regatul Unit a părăsit blocul comunitar iar acum se află în perioada de tranziție finală a acestui proces. Astfel, negocierile vor dura trei săptămâni și vor avea loc prin videoconferință în săptămânile care încep cu 20 aprilie, 11 mai și 1 iunie. Cele două părți au fost de acord că negocierile trebuie să continue în ciuda pandemiei de coronavirus. (https://www.reuters.com/…/uk-and-eu-agree-three-negotiating…)

Apple a lansat iPhone SE, un smartphone mai ieftin şi mai mic. Prețurile încep de la 399 dolari, sub preţurile cu care şi-a obişnuit compania americană publicul din întreaga lume, marând astfel o strategie construită pe fondul crizei create de pandemia de coronavirus. Drept urmare, noul smartphone va fi disponibil pentru precomandă începând de mâine, în trei culori: negru, alb şi roşu. Vor fi disponibilie variante de 64GB, 128GB şi 256GB, iar ecranul are o diagonală de 4,7 inci, Retina HD. De asemenea noul iPhone revine la butonul de home şi va avea o singură cameră pe spate de 12-megapixeli şi video 4K. Noul smartphone va avea printre funcţionalităţi deblocarea cu ajutorul apmrentei, Dark Mode, Look Around şi vine la pachet cu sistemul de operare iOS 13. (https://www.apple.com/…/iphone-se-a-powerful-new-smartphon…/)

Primărița orașului Guayaquil, capitala economică a Ecuadorului, spune că în orașul său "nu mai este loc nici pentru cei vii și nici pentru morți". Aceasta spune că se confruntată cu cea mai gravă criză sanitară pe care acest port pe coasta Pacificului, cu 2,7 milioane de locuitori, a cunoscut-o vreodată. Imaginile cu zeci de morți aflați pe străzile orașului arată gravitatea situație. (https://www.youtube.com/watch…)

Pentru anteprenori: compania de investiții americană Lightspeed Venture Partners, unul dintre primii finanțatori ai aplicației Snapchat a lansat 3 noi fonduri de investiții în valoare totală de peste 4 miliarde de dolari, dintre care 890 de milioane de dolari destinați startup-urilor din toată lumea. (https://www.startupcafe.ro/…/fond-investitii-startup-snapch…)

Economia Marii Britanii s-ar putea contracta cu 13% în acest an datorită măsurilor de carantină impuse pentru a preveni răspândirea coronavirusului, estimările economice arătând că ar fi cea mai gravă recesiune în aproape trei secole și că îndatorarea publică va atinge cel mai ridicat nivel de după al Doilea Război Mondial. Pe fond, lovitura dată încasărilor din taxe și impozite combinată cu planul de cheltuieli uriașe asumat de către guvern ar putea duce deficitul bugetar la 273 miliarde de lire sterline în anul fiscal 2020/2021, de cinci ori mai mult decât estimările anterioare. (https://www.bloomberg.com/…/u-k-economy-could-shrink-by-35-…)

O companie din Ungaria a venit cu o completare pentru producția de energie electrică regenerabilă, și anume pavajul solar. Însă nu doar energia produsă de aceste pavaje este una nepoluantă, ci și ele însele, baza lor fiind produsă din plastic 100% reciclat, iar partea superioară fiind din sticlă reciclată, dar acest lucru nu afectează rezistența pavelelor, conform companiei. Pentru a produce o singură unitate sunt reciclate 400 de PET-uri. (https://inhabitat.com/first-home-solar-pavement-installed-…/)

De pe la noi: RISE Project și Ana Poenariu au realizat o investigație jurnalistică despre o firmă controlată de o femeie de afaceri care a fost condamnată în dosarul de crimă organizată al interlopilor din clanul "Sportivilor" și care a intermediat livrarea de echipamente medicale din Turcia pentru compania de stat Unifarm: (https://www.riseproject.ro/…/felia-interlopa-din-afacerea-…/)

Ministrul grec al Dezvoltării Agricole şi Alimentaţiei, Makis Voridis, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la decizia României de a interzice exportul unor produse ca urmare a pandemiei de #coronavirus, într-o scrisore adresată comisarilor europeni abilitaţi pe probleme de agricultură, Janusz Wojciechowski, comerţ, Phil Hogan, piaţă internă, Thierry Breton, şi sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides. Totodată, Comisia Europeană și-a exprimat dezaprobarea față de decizia României de a interzice exporturile agricole și a anunțat că în prezent evaluează impactul potențial al deciziei asupra comerțului în interiorul pieței unice. (https://www.capital.gr/…/boridis-i-roumania-parabiazei-tis-…)

Lipsa de solidaritate manifestată de Uniunea Europeană față de Italia în plină situație de urgență pentru COVID-19 a sporit numărul italienilor care ar vota în favoarea Italexit, arată sondaj realizat de casa de sondare Tecnè Poll din Italia. În fața unei ipotetice alegeri între „remain” și „leave”, adică a rămâne sau a ieși din Uniunea Europeană (UE), așa cum a făcut Regatul Unit, 49% dintre italieni ar vota pentru ultima opțiune. (https://www.ilgiornale.it/…/sondaggio-tecn-italiano-su-due-…)

O analiză Le Temps, despre cum prim-ministrul britanic Boris Johnson a devenit de neatins din punct de vedere politic: (https://www.letemps.ch/…/ressuscite-paques-boris-johnson-de…)

Reuters Pictures a adunat o colecție de 49 de fotografii cu medicii din toată lumea, care luptă în linia întâi cu pandemia de #coronavirus. (https://www.reuters.com/…/faces-from-the-coronavirus-frontl…)

Orașul olandez Rotterdam a transformat sala de concert pregătită pentru concursul Eurovision în centru pentru pacienţii de COVID-19. (https://www.barrons.com/…/the-s-p-500-had-its-best-week-sin…)

Radu Magdin a scris un editorial pentru Forbes, în care vorbește în 5 pași despre cum trăim zilele astea înconjurați de frica și anxietatea care au legătură directă cu sistemul de sănătate publică și crizele economice: (https://www.forbes.ro/leadership-roadmap-5-steps-swift-apri…)

Dacă vrei să vezi pe cine poți ajuta la tine în județ sau chiar în localitate, ei bine, eurodeputatul Nicu Stefanuta și echipa lui au centralizat pe hartă, toate ONG-urile care luptă zilele astea pentru oamenii aflați în suferință și afectați într-o formă sau alta de pandemie. Dacă cunoșteți și alte inițiative județene, dați un semn la adresa ajutacasa@gmail.com (https://www.ajutacasa.ro/…)

POLITICO Europe scrie că la o lună după ce Comisia Europeană a lansat un pachet ambițios pentru a trece la o economie mai circulară, pandemia de #coronavirus a creat munți de deșeuri de plastic și tone de alimente putrede. (https://www.politico.eu/…/coronavirus-risks-shift-back-to…/…)

Festivalul Tomorrowland, care ar fi trebuit să aibă loc, ca de obicei, în localitatea Boom din Belgia, nu va mai avea loc anul acesta din cauza coronavirusului. Organizatorii au anunțat că Tomorroland va avea loc în vara anului 2021, între 16-18 iulie și 23-25 iulie. (https://www.brusselstimes.com/…/no-tomorrowland-no-pukkelp…/)

Ioana și Edy Chereji, împreună cu echipa de la UNTOLD, au lansat inițiativa #UNITEDromânia, menită să interconecteze nevoile eroilor acestor zile cu posibilitățile și resursele oamenilor de bine, celor care vor să dea o mână de ajutor. Platforma (https://unitedromania.org) pune sub lumina reflectoarelor toate inițiativele care fac bine, cu încrederea că împreună vom fi bine. Au făcut și un video de încurajare. Oamenii-s tare faini: (https://www.youtube.com/watch…)

O analiză în Vox, despre cum o să arate noul loc de muncă al celor care lucrează la birou și care vor fi schimbările după coronavirus. (https://www.vox.com/…/coronavirus-office-space-work-from-ho…)

În Spania, El País a prezentat un nou studiu care spune că vara nu va învinge #covid19, că într-adevăr căldura îi încetinește propagarea, dar că nu este suficientă pentru a-l opri. (https://elpais.com/…/el-verano-no-derrotara-al-coronavirus.…)

  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier