• Aurelian D. Mohan

Paradox epistemic: de Ziua Culturii, memoria nu contează

Actualizată în: Apr. 29


Astăzi, 15 ianuarie 2020, sărbătorim atât Ziua Culturii Naționale, cât și împlinirea a 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu (id est, din data de 15 ianuarie 1850).

O astfel de ocazie stârnește, în mod inevitabil, ample discuții în spațiul public pe diverse teme conexe motivelor de comemorare. Am identificat mulți formatori de opinie care au adus astăzi în prim-plan importanța culturii, rolul său în formarea intelectuală a unui individ, modul precar în care se raportează clasa politică la cunoaștere, și semnificația poeziei eminesciene la peste un secol și jumătate de la nașterea autorului său.


Cu toate acestea, mulți au dorit să evidențieze trei elemente în mod specific: (1) că este necesară „diseminarea valorilor tradiționale românești”; (2) că trebuie să ne mândrim cu geniul lui Eminescu; și (3) clișeul conform căruia memorarea (implicit, memorarea poeziilor) nu reprezintă altceva decât un reflex pernicios ce rezultă din sistemul educațional vetust al României (de exemplu, indivizii în cauză argumentează că este vorba despre memorarea unei poezii fără a înțelege ințenția și mesajul autorului).

Ce vreau să analizez în cadrul acestui articol? Cele trei elemente menționate anterior și modul în care unii congeneri le abordează de multe ori aducându-le împreună pentru a conferi o aparentă profunzime evaluării lor.


Elementul (2) este specific tematicii care prevalează pe data de 15 ianuarie, însă primul element pare a fi doar un laitmotiv sămănătorist, adesea cocoțat pe piedestal întrucât are un puternic impact emoțional generat de aferentul apel la identitate. Id est, Mihai Eminescu și opera sa reprezintă o parte importantă a culturii românești, iar această cultură - în forma sa mistificată - trebuie promovată și ținută în viață [adică a nu fi apreciată la justa ei valoare și, implicit, a nu fi demistificată] cu orice preț din punctul de vedere al celor care folosesc o exprimare similară cu cea din elementul (1).

Formula citată [„valorile tradiționale românești”] trimite cu gândul tocmai la o variantă mistificată a culturii românești în care orice realizare capătă o nesperată robustețe și o importanță în cultura națională (sau chiar universală) ce arareori poate fi probată/acceptată în forurile de specialitate de renume din străinătate.


Cu alte cuvinte, elementul (1) este doar - într-o formă sau în alta - un apel la identitate.

Cu greu pot fi găsite obiecții în raport cu cel de-al doilea element, până la urmă Mihai Eminescu este unul dintre poeții recunoscuți în diverse foruri pentru calitatea versurilor sale; în acest context, fac apel la moderație deoarece orice exces de admirație și de panegirice nu poate aduce nimic bun. Id est, acestea din urmă încurajează lipsa de luciditate și evaluările pripite.


O adevărată problemă apare în cazul elementului (3): acesta este o componentă a principalelor argumentații privitoare la calitatea redusă a sistemului educațional românesc [cu multe dintre acestea sunt de acord, dar nu cu toate] care este introdusă în dezbaterile privind cultura din spațiul geografic autohton. Exportul elementului în cauză și, implicit, asocierea celor două probleme/tematici reprezintă demersuri eronate, fără o fundamentare din punct de vedere al argumentelor logice.


De ce spun asta? Pentru că perpetuarea monomaniei referitoare la memorare - văzută doar ca un proces cu puține beneficii la nivel individual - nu este prielnică românilor în nici măcar una dintre cele două dezbateri (id est, prima despre cultura românească și opera lui Mihai Eminescu și a doua despre calitatea sistemului educațional românesc).


Memorarea unei poezii (sau a mai multor poezii) nu reprezintă un demers futil, lipsit de conținut și utilitate, ci din contră este (a) un exercițiu mnemotehnic excelent pentru pregătirea intelectuală a indivizilor (să zicem, de exemplu, a elevilor), indiferent de aria de specializare pe care o urmează sau o vor urma, prin dezvoltarea abilității de a reține cantități mari de informație (da, în era progresului tehnologic și a mediilor de stocare de mare viteză, memoria umană este mai importantă ca oricând), (b) o metodă simplă prin care îți poti contura o anume disciplină în ceea ce privește sortarea și rememorarea informațiilor deja „stocate”, și, în ultimă instanță, (c) o modalitate de a contura o inteligență emoțională bogată prin internalizarea unui set de versuri care ți-au plăcut.


Totodată, a îți demonstra dorința de a sărbători ziua de naștere a marelui poet implică o oarecare familiaritate cu opera sa și un atașament față de cunoaștere sau, cel puțin, față de arta poetică. Când combini propensiunea ta poetică cu argumentația care contrazice beneficiile memorării, generezi, într-o oarecare măsură, o contradicție: negi baza/procesul care îți facilitează posibilitatea de a înțelege și de a comemora cu adevărat opera lui Mihai Eminescu.


  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier