• Marco Badea

Ordonanța Militară care recomandă - Interviu cu avocatul Alexandra Maciulschi

Introducere de context: Aseară, Ministrul de Interne Marcel Vela și secretarii de stat, Bogdan Despescu și Raed Arafat, au anunțat o declarație de presă la ora 19.00, după care, declarația a fost mutată la ora 20.00, ca în final cei trei coordonatori ai celulei de criză de la MAI să apară după ora 21.00. Pe fond, Grupul de Comunicare Strategică a înregistrat o primă mare greșeală. În vremuri speciale ca cele pe care le trăim noi zilele astea, oamenii trebuie informați corespunzător, chiar dacă apar informații greu de gestionat și de digerat în ultimul moment. E absolut periculos să faci amânarea amânării. Ori, când anunți oficial declarații la ora 19.00, apoi le muți la ora 20.00 și apari după ora 21.00, în condițiile în care în țară e declarată stare de urgență și toată lumea e lipită de televizoare, construiești un cadru foarte periculos, pentru că îi enervezi pe oamenii care și așa au nervii întinși la maximum și riști induci o stare de neîncredere și de panică. Dincolo de aspectele acestea ce țin de o coumincare defectuasă, s-a anunțat o Ordonanță Militară care intră în vigoare astăzi, după ora 22.00. Dar și aceasta are norme de interpretare, întrucât multe din dispozițiile care sunt stipulate în aceasta, au caracter de recomandare, nu obligatoriu. Așadar avem în fața noastră prim Ordonanță militară adoptată în timpul Stării de Urgență, care face recomandări. Prin urmare, se pare că autoritățile nu prea cred că vine un tsunami care o să înece foarte mult oameni, realitatea asta coroborându-se și cu deficiențele din sistemul sanitar. Iar aici mai trebuie precizat că există niște nuanțe, cea mai importantă dintre acestea fiind determinată de faptul că, la vârful statului avem niște persoane de un politicianism completamente falimentar în cel mai prost moment posibil. Faptul că, nu s-au aplicat măsuri mai drastice prin această nouă Ordonanță, arată de fapt, că această criză se gestionează și în logică electorală, liberalii făcându-și încă calcule în privința a cât or să deconteze ei electoral din cauza acestei pandemii.

photo source: https://www.digi24.ro/

INTERVIU cu Alexandra Maciulschi, avocat cu un master la Université Paris 2 Panthéon-Assas:

1⃣ Ca avocat, ce părere aveți despre Ordonanța Militară nr. 2/2020 anunțată de Ministrul de Interne, Marcel Vela? Care sunt neclaritățile?

Suntem în plină criză declanșată de virusul SARS-CoV-2 și analizăm zilele acestea măsurile pe care celelalte țări europene afectate le-au dispus pentru a limita răspândirea rapidă a virusului. Franța, una din țările cele mai încercate în această perioadă, a dispus recent măsuri stricte prin care au fost interzise deplasările neesentiale ale persoanelor.

În România, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a comunicat un nou set de măsuri pentru lupta împotriva răspândirii virusului SARS-Cov-2. Câteva din dispozițiile prezentate sunt similare cu cele prevăzute în Decretul francez nr. 2020-260 din 16 martie 2020, cu excepția măsurilor care vizează circulația persoanelor. În vreme ce Franța a declarat carantină generală, România a luat măsuri mult mai blânde.

Cel mai probabil nu a existat un consens cu privire la strictețea măsurilor, iar textul inițial al Ordonanței Militare nr. 2/2020 a suferit câteva modificări, chiar în ultimul moment. Astfel, suntem în situația în care articolul 4 enunță o serie de recomandări, iar articolul 10 alineatul 2 sancționează disciplinar, civil, contraventional sau penal nerespectarea măsurilor prevăzute la articolele 1-7, adică sancționează inclusiv nerespectarea recomandărilor. Sigur, este o eroare regretabilă, deoarece nu pot fi aplicate sancțiuni pentru nerespectarea unor recomandări.

2⃣ Având în vedere realitatea actuală, ar fi trebuit ca oficialii guvernamentali să nu recomande nimic, ci să aibă curajul să oblige populația să stea în casă, impunându-se astfel măsuri mai drastice sau sunt destul de optime măsurile adoptate?

Suntem într-o situație de criză fără precedent, iar recomandările pot fi eficiente doar dacă sunt respectate. În lupta împotriva acestui virus, cetățeanul trebuie să devină un partener al statului, iar acest lucru se poate face doar prin respectarea regulilor. De aceea, e foarte important să manifestăm o atitudine preventivă și să evităm deplasările neesențiale. Mi-aș dori să fim cetățeni responsabili și să respectăm aceste recomandări, pentru a evita luarea măsurilor coercitive. 3⃣ Credeți că aceste măsuri au un caracter gradual, menit să obișnuiască populația puțin câte puțin cu măsuri mai drastice care se vor impune pe parcurs? Cât de eficientă este o astfel de abordare?

Nu aș putea să analizez oportunitatea măsurilor. Probabil că autoritățile au ales să implementeze progresiv măsurile restrictive pentru a nu genera panică în rândul populației. Cu toate acestea, cred că fiecare dintre noi trebuie să dovedească responsabilitate civică. E important să nu dezertăm de la responsabilitatea civică individuală și mai mult decât atât, e important să devenim exemple de urmat pentru ceilalți. 4⃣ Dacă ne uităm la nuanțe, la finalul intervenției sale, Raed Arafat a spus că ar trebui să luăm aceste recomandări drept obligatorii. Dar cât de obligatorii sunt ele, dacă nu au un cadru juridic obligatoriu ?

Începând cu felul în care au fost comunicate măsurile, cred că există riscul ca cetățenii să nu fi înțeles pe deplin gravitatea situației. Probabil din acest motiv Raed Arafat a insistat la finalul intervenției să tratăm recomandările ”ca și când ar fi obligatorii”. Cu toate acestea, așa cum am spus mai sus, încălcarea unei recomandări nu poate fi sancționată, deoarece recomandarea nu are caracter obligatoriu. 5⃣ Cum ar trebui să se gestioneze actuala criză din partea autorităților?

Personal mi-aș dori ca autoritățile să fie cât mai transparente și asumate, inclusiv în privința achizițiilor publice directe. De asemenea, consider că o comunicare eficientă este esențială în managementul crizei generate de virusul SARS-Cov-2. Toate măsurile și toate informațiile trebuie să fie accesibile tuturor cetățenilor. Este foarte important să nu ignorăm comunitățile vulnerabile, deoarece acestea sunt cele mai expuse și, de cele mai multe ori, sunt cele mai neinformate sau, după caz, dezinformate.

Cu alte cuvinte, ne aflăm în fața unui test de responsabilitate civică. Urmează să vedem câți dintre noi vor ține cont de recomandări și câți le vor trata superficial. Altfel spus, singurul lucru cu caracter obligatoriu, după ziua de ieri, constă în a nu abdica de la rațiune. De aceea, trebuie să înțelegem că e vital să rămânem acasă în perioada asta și să nu-i dăm posibilitatea #coronavirusului să se extindă exponențial.

0 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier