• Marco Badea

Donald Trump vs. Democrație și Rațiune

CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, spune că marile grupuri care deţin reţele de socializare nu ar trebui să se poziţioneze ca arbitri ai discursului politic online, în contextul în care preşedintele american Donald Trump a ameninţat acum două zile că va reglementa companiile din domeniu, după ce twitter a introdus o semnalare de verificare a faptelor la una dintre postările preşedintelui prin care îşi exprima opoziţia faţă de votul prin corespondenţă la alegerile americane din noiembrie. Menţiunea indica faptul că preşedintele face afirmaţii false, conform cărora, votul prin corespondenţă ar duce la fraude masive, în contextul unei dispute între democraţi şi Trump în legătură cu extinderea posibilităţilor prin care populaţia să îşi exprime votul în acest an electoral pe fondul pandemiei de COVID-19. Trump a susţinut că vocile conservatoare sunt reduse la tăcere şi, dacă acest lucru continuă, a ameninţat că va "reglementa ferm sau chiar va închide" reţelele de socializare. Și se pare că a fost foarte activ pe acest subiect și nu a glumit, pentru că, ieri, a semnat ordinul executiv promis, ce vizează limitarea protecţiei reţelelor sociale şi limitarea libertăţii de care beneficiază acestea în gestionarea conţinutului publicat. Mai precis, ordinul direcționează agențiile guvernamentale să studieze dacă pot pune noi reglementări asupra companiilor. Ordinul executiv urmărește să schimbe interpretarea actuală a legii americane, ceea ce ar face rețelele sociale precum Twitter și Facebook vulnerabile la procese și reglementări guvernamentale sporite. Până acum, în SUA, puteai să dai în judecată doar persoana care te-a viciat în online, nu și compania. Trump vrea să schimbe acest aspect. Conform ordonanţei executive, Administraţia Naţională pentru Telecomunicaţii şi Informare din SUA va cere Comisiei Federale pentru Comunicaţii, o agenţie guvernamentală independentă, să „clarifice" părţi ale Secţiunii 230 într-un mod care să îngreuneze acţiunile platformelor precum Twitter de eliminare a conţinutului. Totuși, aici intervine legislația americană, care nu ar oferi spațiu de manevră unei astfel de inițiative, fără implicațiile Congresului. Trump, cunoscut pentru lipsa sa de logică, a acuzat platforma Twitter că acţionează părtinitor şi că nu se comportă ca o "platformă neutră".

photo source: https://medium.com

"Nu putem lăsa să continue acest lucru, este foarte, foarte nedrept", a subliniat preşedintele american. Companiile de social media au, în opinia locatarului de la Casa Albă, o "putere necontrolată" de a cenzura şi a restricţiona informaţiile pe platformele lor şi acţionează ca un "editor cu un punct de vedere". Ordinul executiv semnat ieri după-amiază la Washington, urmăreşte să schimbe actuala interpretare a legii, care protejează platformele de socializare, ce nu pot fi făcute răspunzătoare pentru conţinutul publicat pe site-urile lor.   Cu alte cuvinte, Trump și-a construit singur singur o lege, pentru că a fost deranjat de compania twitter. Prin această mișcare, președintele se îndepărtează de democrație și le dă idei tuturor autocraților lumii. Iar situația asta poate să însemne doar începutul unui război în care este în joc claritatea informație expuse public. Totuși, este interesant cum Trump s-a întors împotriva rețelei de socializare favorite, care l-a ajutat mult în campania electorală și l-a făcut foarte celebru în anumite bule, unde mesajul lui nu ajungea înainte să aibă peste 80 de milioane de urmăritări, cât are în prezent pe contul oficial de twittter.              

Ei bine, în contextul acesta, Mark Zuckerberg i-a luat apărarea în primă fază lui Trump într-un interviu pentru CNBS, spunând: "Nu cred că Facebook sau platformele de internet în general ar trebui să fie arbitri ai adevărului". Zuckerberg a mai subliniat și că, deşi Facebook vrea „să stabilească ce este adevărat şi ce este fals” în privinţa discursului politic, compania are limite, în special în privinţa informaţiilor medicale false, suprimarea votului sau înşelătoriile. Șeful Facebook a precizat că "există limite şi le vom aplica”, adăugând: "Cred că, în general, trebuie să permitem existenţa cât mai multor voci posibile, şi să acordăm un respect special discursului politic”. Totodată, excepție face, în opinia lui Zuckerberg, hate speech-ul, care duce la pericolul real a ceea ce reprezintă toxicitatea mesajului în social media.

Mark Zuckerberg construiește o perspectivă periculoasă, atunci când spune că Facebook vrea să stabilească ce conținut e adevărat şi ce conținut este fals pe platformă, doar că platformele de internet în general nu ar trebui să fie arbitri ai adevărului. Păi cum să determini ce e fals sau adevărat, dacă nu ești un arbitru obiectiv care filtrează conținutul?

Pe fond, într-o eră tehnologică, unde informația capătă multiple valențe și nu întotdeauna dintre cele mai clare și pline de substanță sau îmbrăcate în adevăr, platformele sociale TREBUIE să realizeze un echilibru în ceea ce privește conținutul expus de utilizatori, căci a permite tuturor celor care fabrică teorii ale conspirației sau care doresc să manipuleze prin fake news, să se exprime, argumentând în favoarea acestora, că trebuie să ținem cont de "libertatea de exprimare" e profund incorect. De ce? Pentru că libertatea de exprimare are și ea limite, iar atunci când aceasta viciază libertatea unei alte persoane, trebuie să suporte intervenții chirurgicale la nivel de conținut. Nu poți să lași pe toată lumea să promoveze toxicitate fără argumente, să înjure sau să manipuleze, căci asta nu ține de sănătate democratică, ci alimentează mușchii extremismului, ducând astfel la schimbarea de mentalități. Oamenii devin lipsiți de viziunea de ansamblu, încep să consume doar informații venite dintr-o singură direcție și în final se radicalizează. Ăsta este circuitul care determină apariția melanoamelor sociale, care mai târziu, dacă nu sunt extirpate, ajung să se extindă în tot corpul social, ducând într-o formă sau alta, la decesul principiilor sănătoase pe care se bazează statul de drept și democrația de secol XXI.

Plus de asta, scandalul dintre twitter și Trump a fost amplificat și de faptul că, platforma a ascuns ieri o postare a preşedintelui, prin care acesta îndemna la violență. În postarea sa de pe Twitter, Donald Trump i-a numit pe protestatarii din Minneapolis „huligani” şi i-a ameninţat că va trimite armata să îi împuşte dacă protestele continuă.


🔵Tweet-ul integral al lui Trump a fost acesta:Nu pot să stau şi să privesc cum asta se întâmplă unui mare oraş american. O lipsă total de leadership. Fie primarul radical de stângă Jacob Frey îşi face treaba şi readuce oraşul sub control, fie trimit eu Garda Naţională şi fac treabă. Aceşti huligani dezonorează memoria lui George Floyd, iar eu nu voi permite asta. Tocmai am vorbit cu guvernatorul Tim Walz şi i-am spus că armata este cu el până la capăt. Dacă are probleme, vom prelua noi controlul, iar atunci când vor începe jafurile vom începe şi noi să tragem”.

Aici trebuie notat că ceea ce fac acei protestatri nu este deloc bine. Comportamentul lor anarhic are la bază tocmai genul de abordări trumpise. Altfel spus, afirmația lui Donald Trump poate fi încă vizualizată după apăsarea unui buton. Totuși, twitter atrage atenția că aceasta a încălcat regulile platformei în ce priveşte glorificarea violenţei. Cu toate acestea, rețeaua de socializare a hotărât că este în interesul publicului ca acest tweet să rămână accesibil. Pentru că afirmația nu e făcută de oricine, ci de președintele în funcție al Statelor Unite.

În aceste condiții, referitor la libertatea absolută de exprimare la care face referire Zuckerberg atunci când vorbește despre platformele sociale, ar trebui să se ia în considerare și faptul că, înjurăturile sau amenințările nu sunt fome ale libertății de exprimare, ci forme de neobrăzare, care trebuie sancționate și limitate pe cât de mult posibil, pentru că ele, venite din partea unui lider politic, pot influența deciziile și comportamentele cetățenilor. Iar aici nu vorbim de câteva persoane, ci de mase de oamenii, care pot acționa greșit și pot distruge alte vieți, în baza unui îndemn nociv. De aceea, formatorii de opinie trebuie să fie foarte atenți atunci când leagă vocalele de consoane și construiesc cuvântul pe care apoi îl distrbuie pe internet printr-un singul click. CEO-ul Twitter, Jack Dorsey, spune că compania pe care o conduce va „indica în continuare informații incorecte sau contestate despre alegeri la nivel global”. ⚠️Ulterior, Mark Zuckerberg și-a nuanțat poziția și a părut să se poziţioneze neutru pe subiect și contra lui Jack Dorsey, afirmând la postul Fox News că firmele private din domeniul tehnologiei informaţionale „​nu ar trebui să fie arbitru al adevărului pentru tot ce spun oamenii în mediul online". Aici trebuie precizat că Facebook a refuzat să elimine o postare a lui Donald Trump similară cu cea vizată de avertismentul Twitter. În același timp, Zuckerberg și-a revenit și a spus că că propunerea lui Trump riscă să dăuneze internetului și economiei digitale. În conscință, la cald, Mark a vorbit rapid și a greșit. La rece, și-a revizuit perspectiva. Dar pare că s-a predat, spunând că nu vrea să fie arbitrul adevărului. Ce rezultă din tot acest scandal: că liderul celei mai importante democrații a lumii, a amenințat că va închide cele mai mari companii din lume, apoi că va face o lege care să le dărme. Și a făcut-o în 24 de ore. Desigur, foarte rapid, fără analiză amănunțită, fără dezbatere publică, fără teamă de consecințe și în ciuda tuturor organismelor de control. Pentru că poate. Asta arată cât de periculos este Trump dacă va câștiga un al doilea mandat la Casa Albă. Și cât de periculos e semnalul pe care l-a dat țărilor cu o democrație mult mai fragilă decât Statele Unite ale Americii.

În altă ordine de idei, referitor la ordinul semnat de Donald Trump, acesta va ajunge cel mai probabil pe masa unui judecător din SUA, urmând să fie suspendat și de aici să se deschidă un amplu proces care o să pună in discuție rolul platformelor sociale în timpurile nostre. Cu alte cuvinte, va trebuie să se găsească un răspuns la întrebarea: sunt rețelele de socializare forme de jurnalism, care ar trebui să exprime o responsabilitate și asumare a conținutului sau sunt doar mijloace care pun la dispoziție un spațiu de exprimare fără restrângeri?

photo source: https://medium.com

Ce-i drept, misiunea ficăruia dintre noi ar trebui să se focusese pe încercarea de a nu face din spațiul online, o gaură neagră în care să ne pierdem mințile.

Cred că dacă vrem să ne exprimăm în online pe viitor, nu putem să lăsăm să se deverseaze toate dejecţiile mintale ale unora pe YouTube, Facebook, Twitter sau orice altă platformă socială care există sau se va inventa.

Haideți să nu recurgem la compromisul de a ne vinde rațiunea în schimbul unui pachet atractiv cu multe altele rațiuni care nu ne contrazic, ci ne aprobă. Haideți să gândim critic și să postăm responsabil și asumat❗️

  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier