• Alexandru Marin

Je meurs où je m'attache


Sursă: https://www.saatchiart.com/art/Painting-obsession/706753/4117437/view


Obsesia umană pentru predictibil și siguranță este incredibilă. I-aș spune OCC (Obsessive Compulsive Control). Ce ar fi dacă am învăța să lăsam unele lucruri să ne scape în mod voit? Refuzăm cu orice preț să ne obișnuim cu dezordinea și oportunitățile din tărâmul riscului. Ne vulnerabilizăm, victimizăm, fragilizăm la cel mai mic stimul și refuzăm sistematic să înțelegem că la baza oricărui fenomen stă, de fapt, impredictibilul.


Nevoia noastră de control este absurdă. Culturile tradiționale i-au făcut pe cei mai mulți dintre noi să sufere de control freakness. E un ocean de relativism în jurul nostru și noi tot încercăm să punem ordine și să controlăm ceea ce ni se întâmplă. Ce bucurie că nu putem controla decât 10% din viața noastră, în restul timpului fiind reactivi și reacționari.


Ca o eternă reîntoarcere la factorul biologic, cred că organismul uman are de câștigat de pe urma stresului și tensiunii la care este supus ocazional, tot așa cum majoritatea lucrurilor au multiple beneficii de pe urma dezordinii, volatilității, haosului și factorilor de stres. Experiența arată că improbabilul, imprevizibilul și nesiguranța nu sunt atât de periculoase pe cât se crede, ci că se dovedesc utile, dezirabile și chiar necesare - pentru că îmbunătățesc și întăresc orice sistem, organic sau anorganic, pe termen lung. Da, dacă vreți, este un fel de darwinism social în care selecția se face pe baza factorilor stresori exogeni care suferă permanent mutații (acesta este adevăratul COVID-19).


Dincolo de toate, eu cred că vorbim de o criză a minții umane, a convingerilor limitative pe care le avem și le propagăm pe diverse canale de comunicare, dintre care cel mai mare este cultura. Gândim mic și asta este exact ceea ce ne ține în loc. Eu îmi doresc să începem cât mai curând să aprofundăm istoria crizelor economice, financiare, umanitare, epidemiologice etc., poate așa ne vom mai obișnui cu frecvența lor crescută și sezonalitatea din ce în ce mai redusă. Să ne reglăm cumva frecvența pentru a crea convergență între mințile noastre, atât de slab pregătite pentru șocuri și impacturi trimise din viitor și care țin, în fond, de dezvoltarea unei conștiințe a viitorului.


În caz contrar vom prelungi ad infinitum această stare pasivă de așteptare, în care nu acționăm și nu ne pregătim pentru a întâmpina miriadele de micro și macro-crize care vor urma. Plăcile tectonice ale viitorului vor produce foarte multe fricțiuni, iar noi continuăm să stăm în propriile insule de confort și să facem baie în oceanul unei siguranțe iluzorii.


Observația mea este că, în continuare, la nivelul piețelor este foarte multă emoție, o emoție, evident, deloc constructivă. Aceasta, pe lângă fapul că foarte multora dintre noi le confirmă starea de handicapați emoțional, încetinește și dezvoltarea unei strategii sustenabile de redresare umanitară și creeză acea bulă a teoriilor conspiraționiste.


De când cu digitalizarea emoțiilor noastre care este evident că țin loc de rațiune

individuală, de grup sau chiar socială, am văzut o serie de nebuloase emoționale și deșeuri radiocative pulsionare începând cu Grexit, criza refugiaților, Brexit, alegerea lui Trump ca președinte al SUA, anexarea Crimeei, implicarea Rusiei în precedentele alegeri din State, Războiul din Siria, scandalul Facebook combinat cu Cambridge Analytica și Palantir și până în prezent când a reînceput criza umanitară, mișcările de trupe din Orientul Mijlociu, COVID-19 și potențiala criză economică globală. Descătușările emoționale care s-au manifestat în cadrul acestor evenimente au fost driverele unor situații fără precedent. Emoția la nivelul piețelor nu ajută la nimic. Ea încurajează tendințele autoritare, centraliste și limitative d.p.d.v. al securizării drepturilor și libertăților individuale. Putem observa că foarte multe analize ale circumstanțelor prezente sunt bazate pe puține cifre (dacă nu sunt în totalitate fake news) și mult impact emoțional pentru a cadra oamenii pe un anumit drum și într-o frame dominată de o narațiune discursivă sau self-narrative creat de un influencer.


Nedisciplinându-ne mintea, ne prelungim condițiile deja precare de existență. În încheiere, vreau să rezum situația actuală cu un citat din Bruno Lorenzoni: „Je meurs où je m'attache“. Altfel spus, suntem mai preocupați de estetica (cum ar zice Benedetto Croce) fatalistă a prezentului grotesc decât de pragmatismul și rațiunea pe care ni le pot aduce conștiința viitorului.

15 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier