• Marin C. Alexandru

Conceptul de „câine” latră


Source: https://thephagshop.com/shop/works-of-art-gallery/andy-warhol-artwork-pets-rock/

Spinoza spunea cândva, poate cu prea mult bun-simț: „câinele latră, dar conceptul de <<câine>> nu latră”. Conform idealismului hegelian, nu doar că există conceptul de câine, dar acesta și latră. Latră? Da, latră. Unde? În mințile noastre. Existența noastră nu va mai fi niciodată la fel după ce creierul arhivează un concept nou, oricât de insignifiant ar părea conceptul și acest act în sine. Cel mult ne permitem o reinițializare; adică trebuie făcut un exercițiu prin care să încercăm să ajungem cât mai aproape de startea anterioară cunoașterii conceptului. Este o stare ciudată, dar foarte interesant de experimentat.

Fie că pornim de la esență, fie că pornim de la existență, un lucru este cert: (doar dacă nu cumva e mut) câinele latră. Dacă el latră, atunci de ce nu ar lătra și conceptul de „câine”? Conceptele creează o nouă realitatea obiectivă sau subiectivă, o nouă realitate care poate fi ideală sau nu, o nouă rezonanță în creierele noastre.

Ceea ce susțin anterior nu este o imprudență a celui ce filozofează (în cazul de față, eu) și nici nu încerc să fac din exercițiul filosofiei o perversiune a gândului sau un paradox. Filosofia ne cere să credem că nu există numai indivizi, legi generale sau universaluri abstracte, ci există și universaluri concrete. Dacă ne-am lua după Spinoza, acestea nu există. Dacă ne luăm, în schimb, după Hegel, acestea sunt omniprezente. Conceptul de „câine” care latră capătă o astfel de concretețe. Unde? În mințile noastre. De ce? Pentru simplul fapt că ni-l putem imagina în actul de extensiune al imaginației care se implică nu doar pe ea însăși, ci, cum ar spune Ken Robinson, implică și creativitatea și inovația.

Este de preferat să nu se facă idealism obiectiv, să nu se creadă că, sub numele de esențe ori entități (în maniera platoniciană), universalul concret există undeva exterior, ca spirit sau idee. Universalul concret are sens în anumite limite, deci are sens, iar limitele acestea sunt mințile noastre. Cât de mult vrem să exteriorizăm aceste lucruri rămâne de văzut.

Într-un raport inversat, filosofia idealistă hegeliană - spre deosebire de cea existențialistă, fenomenologică, kantian transcendentală, pragmatică sau structuralistă care nici nu concep așa ceva - aduce în prim-plan tocmai faptul că ceea ce poate fi considerat abstract devine cât se poate de concret sau, ca să fiu mai exact, universalul abstract poate deveni cu ușurință universal concret. Dacă mintea îl/o poate concepe, atunci există în plan concret, și nu abstract. Aceasta ne învață Hegel. De ce este raport inversat? Pentru că filosofia, în existența ei pre-hegeliană, dominată de raționalism, pleca tocmai de la concret și ajungea la abstract (ca la un punct remotum) prin extensia și universalizarea concretului (care devenea regulă în maniera pozitivistă sau neopozitivistă).

P.S. 1

Conceptul de „câine” poate fi înlocuit cu orice alt concept.

P.S. 2

Cel mai mare risc al gândirii conceptuale este ca mintea să devină (hiperinconștienă) sclava conceptului și să încerce să îl aplice peste tot, chiar și atunci când nu este cazul.

#Cultura #Filosofie #Stiri #Concepte

0 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier