• Marco Badea

21 februarie 2020 - imaginea zilei pe glob


photo source: https://www.lesoir.be/282008/article/2020-02-21/sommet-europeen-macron-merkel-wilmes-bettel-et-conte-saccordent-une-rapide-pause

Imaginea zilei vine de la Bruxelles, acolo unde liderii blocului comunitar al UE, reuniți pentru summitul Consiliului European privind viitorul buget european, au luat o pauză și au mâncat în timp făceau planuri pentru sesiunea de dezbatere și așteaptau noul draft al cadrului financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027, Financial Times scrie că summitul UE dedicat obţinerii unui acord privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027 s-a încheiat abrupt în seara asta, cu un eșec, după ce liderii statelor membre nu au reuşit să ajungă la o înţelegere. Astfe, potrivit Associated Press, cei 27 de şefi de stat şi de guvern au petrecut două zile într-o încleştare privind bugetul UE pe 2021-2027, fiind evidentă o diviziune profundă între statele net contributoare şi cele care au dorit menţinerea nivelului cheltuielilor. The Guardian evidențiază faptul că cancelarul german Angela Merkel, a declarat în această seară că "diferenţele sunt încă prea mari pentru a ajunge la un acord" privind bugetul multianual al UE, la finalul summitului extraordinar al celor 27. Totodată, a spus Merkel: "Va trebui să discutăm din nou chestiunea", precizând că data unei viitoare reuniuni nu este încă fixată. "Ţine de preşedintele Consiliului să decidă", a spus;efa guvernului de la Berlin. Evening Standard citează poziția lui Merkel și arată faptul că diferenţele au fost pur şi simplu prea mari. Pe fond, chiar dacă şefii de stat şi de guvern au primit o nouă propunere de buget multianual care limita cheltuielile la 1,069-1,07%, o reducere uşoară faţă de precedenta propunere, care reprezenta 1,074% din venitul naţional brut al statelor membre, pozițiile nu au ajuns la un numitor comun. Politico Europe îl citează pe Charles Michel, preşedintele Consiliului European, care a declarat că "Din păcate, astăzi am observat că nu a fost posibil să ajungem la un acord. Am observat că avem nevoie de mai mult timp. Știm că acest buget european este un subiect foarte dificil, este o negociere foarte dificilă, mai ales după Brexit și diferența dintre 60 și 75 de miliarde de euro. Am muncit foarte mult pentru a încerca să conciliem diferitele preocupări, interesele diferite, opiniile diferite de pe agendă. Dar avem nevoie de mai mult timp. Înseamnă că vom vedea în viitor cum este posibil să lucrăm pe acest subiect pentru a reuși, pentru a obține un acord în Consiliu, să avem unanimitate în Consiliu." În acest context, e de reținut totuși că a existat o oarecare convergenţă în timpul summitului, în chestiuni precum fondurile de coeziune, cultură şi cheltuielile pentru securitate, după cum arată Euronews. În aceste condiții, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a mulţumit lui Charles Michel pentru eforturile depuse, menționând că așa arată democraţia când există 27 de state membre cu 27 de interese diferite. În altă ordine de idei, divergenţele care su-a consumat azi, privesc în principal, atât valoarea bugetului, cât şi distribuţia acestuia pe capitole. Unele state net contributoare, printre care şi Germania, doresc să se aloce mai multe fonduri pentru noile provocări ale UE, precum schimbările climatice şi migraţia, în timp ce statele net beneficiare din Est consideră că aceste capitole nu trebuie finanţate pe seama diminuării fondurilor alocate politicilor tradiţionale, cum ar fi politica agricolă sau de coeziune, menite să atenueze decalajele de dezvoltare dintre ele şi cele din Vest. De asemenea, ar trebui să mai reținem că eșecul înregistrat în seara asta consemnează și faptul că statele net contributoare nu doresc să-şi suplimenteze finanţările pentru a compensa pierderea contribuţiei britanice, iar aşa-numitul grup al ''frugalilor'', format din Austria, Danemarca, Olanda şi Suedia, cer plafonarea contribuţiilor naţionale pentru bugetul UE la 1% din venitul naţional brut. De altfel, nu s-a putut construi premisele unui compromis rezonabil privind viitorul buget al UE, după cele opt ore de negocieri în format bilateral și multilateral consumate azi, iar drafturile expuse pe masa dezbaterii de Comisia Europeană, Parlamentul European și Charles Michel pare-se că se vor întoarce din nou la rotunjire.

  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier