• Marco Badea

2 DECEMBRIE - ziua internațională pentru abolirea sclaviei


Azi e ziua internațională pentru abolirea sclaviei, iar mai mult ca oricând, în actualul contemporan în care ne trăim existența, trebuie să avem deplina cunoaștere a realității în care aproximativ 40 de milioane de persoane din toată lumea sunt victime ale sclaviei moderne.

În fiecare an, la 2 decembrie se marchează Ziua internaţională pentru abolirea sclaviei, cunoscută la nivel internațional drept International Day for the Abolition of Slavery, dată la care a fost adoptată de către Adunarea Generală Convenţia Naţiunilor Unite pentru suprimarea traficului de persoane şi a exploatării prin prostituţie - Rezoluţia 317(IV) din 2 decembrie 1949.

Photo source: https://www.un.org/en/

Deşi sclavia modernă nu este definită prin lege, ea este folosită ca termen umbrelă care acoperă practici precum munca forţată, exploatarea copiilor prin muncă, recrutarea forţată a copiilor pentru a-i utiliza în conflictele armate, vânzarea de copii, căsătoria forţată, vânzarea femeilor, traficul de persoane şi organe umane, exploatarea sexuală și multe alte astfel de practici care încalcă profund demnitatea și libertatea umană.. Sclavia nu aparţine trecutului. Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), 40,3 milioane de persoane din întreaga lume sunt victime ale sclaviei moderne, dintre care 24,9 prin supunerea la muncă forţată şi 15,4 milioane prin căsătorie forţată. La nivel mondial, la 1.000 de persoane există 5,4 victime ale sclaviei moderne iar 1 din 4 victime ale sclaviei moderne sunt copii. Din cele 24,9 milioane de persoane care prestează muncă forţată, 16 milioane sunt exploatate în cadrul muncii casnice, în construcţii sau agricultură; 4,8 milioane sunt supuse exploatării sexuale forţate şi 4 milioane de persoane desfăşoară muncă forţată impusă de autorităţile statului. Femeile şi fetele sunt afectate în mod disproporţionat în ce priveşte munca forţată; ele reprezintă 99% dintre victimele din industria sexului comercial şi 58% în alte sectoare. Profiturile ilegale depăşesc 150 de miliarde de dolari, se arată în rapoartele publicate de ONU în ultimii ani. De reținut și că OIM (Organizația Internațională a Muncii de sub egida ONU) a adoptat un nou protocol obligatoriu din punct de vedere juridic, menit să consolideze eforturile globale de eliminare a muncii forţate, care a intrat în vigoare în noiembrie 2016. Campania "50 pentru Libertate" urmăreşte să convingă cel puţin 50 de ţări să ratifice Protocolul privind munca forţată până la finalul anului 2019. În altă ordine de idei, trebuie menționat faptul că această zi este marcată la nivel internațional de Națiunile Unite cu scopul de a eradica formele contemporane de sclavie, prin acţiuni menite să consolideze eforturile globale de eliminare a muncii forţate şi să intensifice eforturile pentru asigurarea de garanţii privind prevenţia fenomenului muncii forţate, protecţia şi accesul la justiţie. În teorie sună foarte încurajator. Doar că e mai greu de pus în practică un astfel de plan. Totodată, din punct de vedere legal, din 1981, sclavia nu mai este legală în niciun stat al lumii, Mauritania fiind ultimul stat care a abolit acest fenomen. De amintit și că sclavia a evoluat şi s-a manifestat în diverse forme de-a lungul istoriei, însă în timp ce formele tradiţionale ale sclaviei sunt extrem de rare în zilele noastre, există încă multe forme contemporane sub care fenomenul se manifestă. Conform estimărilor, în prezent sunt mai mulţi oameni în subjugați sclaviei moderne decât au fost vreodată în istorie în formele sale clasice. În Europa, spre exemplu, cele mai multe dintre victimele traficului de persoane sunt recrutate din Est, din ţări predispuse sărăciei, iar aici trebuie specificat că România se află pe primul loc între ţările cu cele mai multe victime ale acestui fenomen infracţional.

În fapt, sclavia modernă este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală în lume, după traficul de droguri, devansând traficul de arme.

#Stiri #democrație #ONU #sclaviemodernă #OrganizațiaMondialăaMuncii #libertate

0 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier