• Aurelian D. Mohan

Inflexibilitatea convingerilor: cangrena alegerilor autohtone?

Actualizată în: Apr. 29


În ultimele săptămâni am analizat multiple postări referitoare la scrutinul electoral prin intermediul căruia românii își vor alege Președintele. Politicieni, jurnaliști, experți în politici publice, studenți, sau antreprenori: toți opinează, în ultimul timp, despre soarta politică a cetății.

Sunt anumite lucruri care mă siderează. Toate acestea gravitează în jurul modului în care oamenii aleg să cristalizeze și să disemineze anumite păreri.

Scrutinele electorale - în termeni ideali - reprezintă un instrument al binelui general: când alegătorii votează o fac pentru a-și demonstra încrederea într-un anumit candidat, acesta fiind - în opinia lor - capabil a facilita progresul comunității / țării respective. Pentru ca un set de alegeri (fie ele locale, generale / parlamentare, prezidențiale, sau europene) să respecte acest deziderat, variate condiții ar trebui îndeplinite. Vom discuta doar despre cele care țin, în mod vădit, de electorat.

Reiterez scenariul ideal: alegătorii (majoritatea lor) s-ar informa temeinic despre toți posibilii candidați cu mult timp înainte ca aceștia să se înscrie oficial în cursa electorală; cetățenii cu drept de vot ar participa la activitățile organizate de candidații lor preferați și nu numai (în timpul campaniei electorale sau înainte), semnalând politicos toate nemulțumirile pe care le au, fără a se abține din a pune întrebări incomode; alegătorii ar profita de orice ocazie pentru a sancționa derapajele sau greșelile candidaților; cetățenii ar ezita să ia o hotărâre finală în legătură cu candidatul pe care îl vor vota până nu ar fi analizat abilitățile și competențele tuturor candidaților ce se află în legătură directă cu atribuțiile mandatului. Lista de condiții favorabile contextului menționat cuprinde mai multe elemente, dar cele descrise anterior sunt suficiente pentru a înțelege argumentul meu principal.

Ce am identificat în urma lecturării a miriade de postări despre alegerile prezidențiale din România anului 2019?

1. Referitor la primul tur: mulți „formatori de opinie” din România dețin deja răspunsul cu privire la întrebarea „care este cel mai bun candidat?” De cele mai multe ori, aceste puncte de vedere nu sunt fundamentate pe argumente solide, iar odată cristalizate în mintea formatorilor (adesea) nu mai pot fi modificate în nici o circumstanță, indiferent de contraargumente. Identific aici o primă formă de inflexibilitate - în postura de congener popular pe rețelele de socializare accepți, cu trecerea timpului, iluzia că nu îți permiți să recunoști comiterea unei greșeli sau schimbarea opțiunii inițiale pentru că asta ar sugera, în mod indirect, falimentul abilității tale de a analiza cu seriozitate variantele disponibile. Prin urmare, odată ce ți-ai exprimat, în mod public, preferințele, ai două opțiuni (așa gândește marea majoritate a indivizilor): (a) să nu mai spui nimic pe acel subiect - nici nu lauzi și clar nu critici - sau (b) să postezi elogii / articole laudative la adresa candidatului preferat: îl ridici în slăvi fără să mai conteze motivul. Ultimul comportament este asemuit cu un efort major de protejare a democrației, însă de multe ori se poate dovedi problematic: acești formatori de opinie uită să critice candidatul când acesta greșește.

2. Foarte puțini dintre cei care analizau candidații din primul tur de scrutin cunoșteau prerogativele aferente funcției de Președinte al României. Prin urmare, ei se arătau extrem de încântați de anumite elemente din programele prezidențiale ale candidaților care se încadrau, în mod vădit, în lista de atribuții a prim-ministrului.

3. Încă primează logica „răului cel mai mic”. Întrucât cultura democratică este relativ scăzută în România iar, de cele mai multe ori, timpul nu este darnic cu electorarul, multă lume face o analiză sumară doar a celor mai cunoscuți candidați (id est, cei cu un nivel ridicat de popularitate la momentul respectiv) și apoi își alege preferatul pe baza unui calcul facil: X reprezintă un rău mai mic decât Y, îl votez pe el. După aceea, intrăm în logica de la punctul (1): congenerii preaslăvesc candidatul respectiv chiar și atunci când greșește. Această gândire este eronată; ar trebui să fim capabili să privim dincolo de nivelul de popularitate și să analizăm la rece: cine este cel mai pregătit candidat?

În acest context, vă împărtășesc o mostră din gândirea lui Leszek Kołakowski: "There is no such thing as absolute good in politics and there is nothing we can do about it ..." (Modernity on endless trial). De ce este relevantă această mostră de gândire? Pentru că atunci când cineva (în special o persoană publică) generează panegirice pentru un anume candidat își asumă că a luat în calcul și posibilele sale eșecuri / greșeli din viitor, iar având în vedere calitatea relativ scăzută a candidaților din aceste alegeri multe nereușite vor urma.

4. Inflexibilitatea de care discutam mai sus are un efect extrem de nociv: pentru partidele mici (în special, dar nu numai) care își concentrează activitatea de campanie în mass-media tradițională și în social media conturează un efect de ecou. In extenso, când toți laudă candidatul este foarte greu să identifici cum gândesc cei aflați în afara cercurilor partinice - erorile sunt mascate, iar opiniile favorabile sunt amplificate. Așa ajungem să credem că unele formațiuni au un sprijin electoral mai mare decât este posibil în realitate.

5. Candidații se bazează prea mult pe consilieri, iar acest lucru se poate observa cu ușurință din felul (plin de obstinație) în care acționează în campanie: ei recurg la atacuri de joasă speță, nu se dovedesc flexibili când vine vorba de anumite convingeri (chiar și atunci când nu au dreptate), nu au răspunsuri la întrebări din arii în care "nu și-au făcut temele" consilierii.

Totodată, consilierii în cauză sunt slab pregătiți și nu provin din mediul academic; cu alte cuvinte, consilierii sunt oameni „de-ai casei”, nu specialiști în diverse domenii (sociologie, marketing politic, comunicare politică, politologie etc.), motiv pentru care inflexibilitatea candidaților și atașamentul față de strategiile propuse de consilieri devin toxice.

Remarcăm astfel o dublă inflexibilitate: a candidatului / membrilor de partid și a susținătorilor. Cele două reprezintă un amestec ce se poate dovedi letal pentru un partid.

5. Referitor la turul doi: domnul Președinte Klaus Iohannis se dovedește inflexibil referitor la dezbaterea cu candidatul PSD. Asta din start îl va afecta în turul 2. Nu va pierde alegerile, însă tendința este una evidentă: a împrumutat și el inflexibilitatea în poziționare.

În acest caz, discutăm despre un tip de inflexibilitate ce este dublată de elemente faptice: ecartul dintre dânsul și candidatul PSD este extrem de mare, iar refuzul de a avea o debztare nu va schimba soarta alegerilor.

Cu toate acestea, în cazul domnului Președinte, opinia publică a reușit să producă o schimbare: marți va avea loc o dezbatere între el și variați membri ai societății civile.

Până la urmă, inflexibilitatea poate fi combătută (însă nu complet). Întrebarea este: au oare ceilalți lideri politici abilitatea de a acționa în așa măsură încât la alegerile locale partidele să nu fie afectate de acest fenomen?

#Romania #Cunoastere #Stiri #Politica #Argumentare

  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier