• Marco Badea

Gimnastica românească: trabantul care se întoarce de la Stuttgart


Știrea zilei nu e despre Dăncilă, Iohannis, Barna, Ponta, moțiunea de cenzură, majorități în parlament, răfuieli cu pistoale în Piața Constituției sau profesori care aleargă elevii cu extinctorul prin curtea liceului.

⚠️ Știrea zilei vine din SPORT, mai corect spus, din gimnastică, acolo unde, România, cândva lider mondial în acest sport, a avut o evoluție mult prea modestă în calificările de la Campionatul Mondial din Stuttgart, înregistrând încă un eșec major prin faptul că, pentru a doua ediție consecutivă, echipa feminină de gimnastică a României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice. Astfel, după Rio, ratăm participarea și la Tokio.

🛑 De reținut că știrea asta, din păcate, pliată pe realitățile României de azi și ale sistemului sportiv actual din țara noastră, este cumplit de normală.

Gimnastcia a fost unul dintre marii ambasadori ai României în ultimii 50 de ani. Doar că sistemul a fost lăsat să meargă din inerție. A funcționat cât a putut. Dar, asemenea unei mașini în care nu mai investești pentru a-i face mentenanța, gimnastica are un motor care se gripează atunci când e solicitat mai mult de cât trebuie peste limită. Iar la noi limita asta a fost de vreo 30 de ani. Am mers cu martorul aprins în bord pe tot acest drum mohorât al tranziției noastre, fără să băgăm de seamă că într-un anumit moment, beculețul acela o să aprindă și alte beculețe, urmând apoi inevitabilul de care ne-am lovit azi. Căci, după cum știm, rotițele mici le învârt pe cele mari. Iar precum este construită o mașină, la fel este și gimnastica. Dacă nu inovezi, dacă nu-i dai suflu nou, dacă nu concepi programe și dacă nu oferi condiții, nu ai cum să faci performanță.

După ziua de azi, cu capul plecat mergem spre mașină, deschidem ușa din spate, care scârțâie din țâțâni, ca să ne aruncăm geanta pe bancheta din spate, prăfuită și cu găuri în ea, într-un total sictir cauzat de imperiul frustrării eșecului pe care tocmai l-am bifat în PALMARES.

Ne întoarcem de la Stuttgart spre România în timp ce alții o iau spre Tokio.

Până în giratoriul de la care se vede cel mai clar oportunitatea pe care am pierdut-o, cu trabantul nostru învechit abia ne târâm pe banda de urgență a carosabilului unui sistem internațional adaptat secolului XXI, dincolo de găurile (financiare) din asfalt, care au dat substanță controverselor de-a lungul ultimilor ani.

Oamenii de pe margine îți continuă viața. Căci, vorba poetului, aceasta merge înainte, indiferent de situație. Unii se mai opresc în loc, alții chiar scot telefonul din buzunar și-i mai fac o poză piesei de muzeu care se ambiționează să intre în viteza a treia.

Trecătorii încep să-și amintească de vremurile când trabantul acela era cel mai rapid de pe circuit, strălucitor până la ultima piesă, condus de mari piloți precum Nadia Comâneci, Simona Amânar, Andreea Răducan, Lavinia Agache, Ecaterina Szabo, Daniela Silivas, Lavinia Milosovici, Sandra Izbașa sau Cătălina Ponor.

Dar momentele acelea, dincolo de emoția și noblețea lor, au rămas doar amintiri. Prezentul nu ajută deloc trabantul să treacă în viteza a patra.

Și cum tot înaintează așa de greu pe șoșea, admirat din când în când de oamenii de pe trotuar, trabantul gimansticii românești e depășit de mașini performante ca cele din Ungaria, Franța, Italia, SUA, China, Brazilia sau Japonia.

După sensul giratoriu noi facem dreapta și ne întoarcem acasă. Ceilalți merg înainte spre Jocurile Olimpice din 2020.

Singura soluție e să băgăm trabantul în depou, să îi luam de pe el, sigla, volanul și amuleta agățată de oglindă, apoi să-l ducem la muzeu.

Iar după ce ne întoarcem de la muzeu, pe jos, fiindcă e importantă mișcarea, face bine la oxigenarea creierului, element de care au cât mai mare nevoie responsabilii pentru sistemul românesc de sport și politicienii noștri de toate zilele, ar trebui să ne apucăm de construcția unui prototip puternic, strălucitor și capabil să se întreacă de la egal la egal cu marile bestii ale lumii.

Dar până atunci, cei vinovați și letargici, trebuie concediați. Pentru că aici nu mei e vorba de schimbat piese. Ci e vorba de sudat un nou șasiu pe matrița vechiului trabant pe care-l reprezintă gimnastica actuală.

Am devenit infirmi acolo unde cândva am fost revoluționari și unici. Este cea mai mare tristețe care poate să vibreze în conștiința noastră colectivă.

Dar putem să ajungem din nou, cândva, în pole-position. Și poate chiar pe podium. Important e însă să ne asumăm acest eșec, inerția care a căpușat sistemul în ultimii 30 de ani și deficiențele majore cauzate de escrocii care au diriguit sistemul.

Altfel spus, nimic nu moare. Totul se transformă. Eu zic că-i timpul să transformăm oportunitatea acestui eșec... într-un succes pe termen lung.

Totuși, întrebarea principală-i următoarea: cine se bagă?🤔

#Opinii #Stiri #gimnasticaromânească #sport #tranzițiedemocratică #JocurileOlimpicedelaTokio #CampionatulMondialdinStuttgart

56 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier