• Sudițoiu Alexandru

Republica Moldova post-Plahotniuc: înspre Bruxelles sau înspre Moscova?


Source:

http://www.pdm.md/ro/comunicat-de-presa/vlad-plahotniuc-pensiile-vor-fi-indexate-de-la-1-aprilie-cu-5-3-iar-peste-600-de-mii-de-cetateni-vor-primi-ajutorul-de-600-de-lei-de-pasti/

Sumar:

• Noua putere de la Chișinău se sprijină pe o coaliție firavă, unită doar de un adversar comun, dar divizată în ceea ce privește direcția de politică externă a Republicii Moldova.

• O confruntare între ACUM și PSRM pare aproape inevitabilă, la finalul zilei contând cine reușeșe să pună mâna pe cel mai relevante instituții ale statului, ce rezultate va avea guvernarea Maiei Sandu și, în sfârșit, numerele fiecărui partid în parlament.

• Marea dezbatere care așteaptă la orizont este alegerea direcției de politică externă între vest și est, între Uniunea Europeană și Federația Rusă, partidele din ”coaliția împotriva firii” reprezentând aceste două opțiuni.

• Interesul României este să susțină traseul pro-european al Republicii Moldova, implicit guvernarea blocului ACUM, în detrimentul președintelui Dodon și al PSR, prin măsuri concrete de ordin politic și economic pentru a evita creșterea influenței Moscovei la granița de est a României.

După o lungă perioadă de confruntări politice și o altă perioadă, mai scurtă, de bucurie, politicienii de la Chișinău se trezesc într-o realitate oarecum diferită de cea cu care s-au obișnuit. Înlăturarea de la putere a oligarhului Vladimir Plahotniuc și a partidului condus de acesta, Partidul Democrat, s-a realizat prin formarea unei ”coaliții împotriva firii”, (Sursa 1) așa cum s-au exprimat mai mulți analiști, între pro-europenii de la ACUM și pro-rușii din PSRM, Maia Sandu și Igor Dodon. Astfel la Chișinău și-a făcut apariția un nou guvern și, desigur, o nouă majoritate parlamentară. Un guvern condus de premierul Maia Sandu și un parlament controlat de la socialiștii pro-ruși.

Nu intenționez să vorbesc despre cum s-a ajuns aici. Subiectul a fost analizat într-un mod pertinent de către alți analiști (vezi și articolele scrise de Dan Dungaciu, Valentin Naumescu sau Iulian Chifu). Mă interesează în schimb o altă întrebare, care ar trebui să ne frământe pe cei mai mulți dintre noi, precum și pe noii guvernanți de la Chișinău: ce urmează după Plahotniuc ? În acest sens merită sesizat că actuala coaliție de guvernare este una fragilă, iar ”garanția de viață” a acesteia va depinde de foarte mulți factori, dar oricum am pune problema aceasta nu poate să fie una prea longevivă.

Motivul este unul foarte simplu. Coaliția dintre ACUM și PSRM reprezintă un compromis la îndemnul marilor puteri (Uniunea Europeană, Federația Rusă și, mai mult sau mai puțin, Statele Unite). Aceasta s-a construit pentru a răspunde unui dușman comun, oferindu-i lui Plahotniuc rolul de ”strigoi” al plaiurilor politice moldovenești. Un președinte pro-rus dornic să acționeze cu mai mult libertate, un premier pro-european dornic să meargă mai departe în direcția deoligarhizării și trei actori influenți interesați să scape de ”vitețul deștept” care, făcându-și propriile jocuri, căuta să se delecteze cu sprijinul financiar al tuturor celor interesați, într-o direcție sau alta, de soarta Republicii Moldova (Sursa 2).

Dincolo de ”strigoiul” Plahotniuc există prea puține elemente care să unească actuala coaliție și prea multe care să o dezbine. Marea diferență, cireașa de pe tort ca să spunem așa, este viziunea de politică externă. Nu poți să tragi un car în două direcții diferite. Mai devreme sau mai târziu o confruntare pare să fie inevitabilă, cu atât mai mult cu cât principalii actori ai celor două tabere încep deja să-și manifeste cu destulă claritate pozițiile.

Premierul Maia Sandu și-a început activitatea de politică externă cu o vizită în România, secondată de o vizită la Bruxelles. Mesajul este unul limpede, fiind invocată perspectiva consolidării relațiilor cu Uniunea Europeană și, desigur, cu România (Sursa 3). De cealaltă parte îl regăsim pe președintele Igor Dodon, acesta propunând cu mai multe ocazii o redirecționare a politicii externe a Chișinăului către Moscova, către perspectiva unei integrări într-o uniune, doar că nu cea europeană, cât mai degrabă cea eurasiatică (Sursa 4).

Dosarul transnistrean va constitui, probabil, cea mai complexă discuție în cadrul acestei coaliții, cele două tabere urmărind soluții diferite. Ar fi greu să ne închipuim un PSRM susținând altă soluție decât cea propusă de Moscova, urmărindu-se deci direcția unei federalizări de facto a Republicii Moldova, chiar dacă sub altă denumire, cea de statut special (Sursa 5). O soluție care va prinde bine și în rândul electoratului pro-rus al PSRM, reciproca nefiind valabilă și pentru un electorat pro-european, adesea unionist, precum cel al ACUM.

Sigur, se poate spune că geopolitica nu mai reprezintă de multă vreme o prioritate în marile dezbateri de la Chișinău, că dosarele de politică internă, îndeosebi economia, sunt cele care au primat pe parcursul ultimilor ani. Deși un astfel de narativ este parțial corect, trebuie să ținem cont că aliniamentele geopolitice nu au contat atâta timp cât principala problema era una internă, un singur om, de fapt, care reușise să pună stăpânire pe toate instituțiile statului. În momentul de față avem două partide a căror caracteristici definitorii în relație unul cu altul sunt tocmai aliniamentele de politică externă.

În această logică ar urma o scurtă perioadă în care cele două partide vor încerca să împace capra cu varza în materie de politică externă, câștigând timp pentru a elimina influența PDM și implicit a lui Plahotniuc din principalele instituții ale statului. Vorbim de fapt despre un moment cheie, deoarece ambele partide vor încerca, încearcă deja (Sursa 6), să-și impună proprii oameni în funcții cheie, funcții din care vor putea înclina balanța de putere internă într-o direcție sau alta. Acest moment reprezintă de fapt o cursă în vederea menținerii la putere pentru următorii ani.

Din acest motiv este prea devreme să ne pronunțăm cu privire la o eventuală victorie a pro-rușilor sau a pro-europenilor la Chișinău, însă există câțiva indicatori pe care-i putem urmări. Am menționat deja unul dintre aceștia, referindu-ne la distribuirea funcțiilor în stat. Un altul ține de modul în care este constituit parlamentul, unde socialiștii pro-ruși dețin un număr mai mare de parlamentari decât partidul ACUM, precum și conducerea parlamentului, putând exercita o influență mai mare asupra procesului legislativ. De cealaltă parte, pro-europenii dețin guvernarea, având o influență mai mare asupra modului în care sunt împărțite funcțiile publice, dar depinzând în ultimă instanță de susținerea parlamentului.

În mod ironic, PDM-ul condus anterior de Plahotniuc s-ar putea să devină un actor important pe termen mediu și lung. În contextul unei dispute între ACUM și PSRM, deputații PDM sunt cel mai bine poziționați prin numărul de voturi pentru a înclina balanța într-o direcție sau alta. Depinde în ce măsură ar fi cele două partide politice dispuse să-și menajeze fostul adversar, chiar și în absența oligarhului. O astfel de asociere, deși proftabilă pe termen scurt, ar putea duce la pierderi mult mai substanțiale în materie de imagine, deci și în rândul electoratului, pe termen lung.

Desigur, România este direct interesată de următoarele evoluții de la Chișinău, îndeosebi cu privire la dosarele importante de politică externă. Strategia Națională de Apărare menționează parcursul euro-atlantic al Republicii Moldova ca un interes al statului român, un alt mod de a spune, poate puțin mai subtil, că nu ne dorim o graniță cu Rusia. Este și unul dintre motivele (alături de cele interne, precum pozițiile diferite ale unor partide politica față de situația din RM) pentru care anumiți factori decizionali de la București s-au despărțit atât de greu de Vladimir Plahotniuc. Mai mult sau mai puțin corupt, mai mult sau mai puțin profitor, oligarhul era perceput ca un fel de garanție împotriva influenței rusești (de exemplu cazul lui Iulian Chifu). Doar că Plahotniuc este istorie, cel puțin pentru moment, cu șanse slabe de a reveni prea curând dintr-un ”exil” auto-impus.

O concluzie logică, plecând de la aceste constatări, este că principalul aliat al României la Chișinău poate să fie doar blocul ACUM, succesul sau eșecul acestuia la guvernare fiind probabil cel mai important dosar în legătură cu Republica Moldova, în măsură să mențină traiectoria pro-europeană a acesteia sau, din contră, să deschidă porțile pentru o influență crescândă a Rusiei. Presupunând că decidenții politici de la București (o parte dintre ei) și-au încheiat perioada de doliu pentru vechiul lor prieten și tovarăș, eforturile României trebuie să se îndrepte către susținerea blocului ACUM și actualei guvernări prin diferite mijloace, politice și economice, în vederea menținerii acestuia la putere și anticiparea planurilor taberei pro-ruse.

Acestea fiind spuse, nu trebuie să ne facem speranțe foarte mari. Perspectiva integrării europene a Republicii Moldova rămâne îndepărtată, îndeosebi datorită poziționării geografice a acesteia și implicit datoriă poziției Moscovei. Uniunea Europeană nu are nici un plan de extindere înspre est, dincolo de un parteneriat care pare să mențină țări precum Moldova, Ucraina și Georgia într-o zonă gri a Europei, o zonă tampon între vest și est. Din acest punct de vedere jocurile politice de la Chișinău se vor menține constant pe o axă între Europa și Rusia, România putând cel mult să spere la o diminuare a influenței rusești în favoarea celei europene, fără a lua în considerare un rezultat final care să stabilească în definitiv direcția de politică externă a Republicii Moldova.

#RepublicaMoldova #Stiri #UniuneaEuropeana #Politica

0 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier