• Marco Badea

URZEALA TRONURILOR UE


A început jocul de negociere al viitoarei guvernări instituționale a Uniunii Europene! Acum că a trecut campania, am aflat rezultatele finale și știm care sunt principalele mize, trebuie să fim atenți la cum se desfășoară jocul negocierilor pentru scaunele puterii în viitoarea configurație a guvernării instituțiilor Uniunii Europene.

Momentul crucial pe care îl acuză de ceva vreme UE, prin multiplele sale crize și ecoul suveranisto-populist care sperie din ce în ce mai mult, a traversat întreaga campanie electorală încheiată cu un rezultat, în mare parte, anticipat, ba chiar scontat, dar care, în configuraţia sa eterogenă, augmentează condiţia de criză profundă şi face încă şi mai confuz viitorul. Pentru că încă totul se joacă. Se negociează. Se împarte.

Unde e România în acest joc? Pe fond, ea nu prea contează. Deși am prins un podium surprinzător, fiind a treia țară ca participare la vot la scrutinul pentru alegerile europarlamentare, încă suntem departe de nucleul dur al plăcilor tectonice ale blocului comunitar european. Firește că președintele Iohannis s-a dus marți la Bruxelles să participe la summit-ul PPE-ului unde s-a negociat abordarea ofensivă pentru a-l pune pe tronul Comisiei Europene pe Manfred Weber, succesorul lui Junker. Doar că Președintele nu ne-a spus clar care sunt mizele României în această ecuație. Ce pol de putere vrem să avem și noi acolo, Pe cine și unde ? Nimic!

Ei bine, PSD-ul este vitregit și lăsat în expectativă de Timmermans. Dar o să fie luat înapoi de familia socialiștilor europeni înainte de votul în Parlamentul European pentru viitorul Președinte al Comisiei, funcție pe care o vizează și la care aspiră diplomatul olandez. Dar până acum, PSD-ul nu pare să arate că e interesat de a da viitorul Comisar European din partea României. Nici PNL-ul nu văd ca are o astfel de abordare. USR-PLUS nu au puterea asta, deși intră cu o putere politică de negociat, destul de mare, în cea mai jucătoare familie politică din viitorul legislativ european. Alături de Verhofstadt, Barnier și Macron, USR-PLUS o să joace cartea "trocului la schimb pentru orice". Și e bine dacă o să meargă pe această logică. Pentru că așa e la Bruxelles. Se negociază orice poziție și orice directivă. Oricare altă abordare ar transforma puterea pe care au obținut-o duminică, într-un rezultat insignifiant. Dar nu cred că vor avea puterea de a da viitorul Comisar European din partea României.

Și cum nu văd niciuna dintre formațiunile politice de la noi care vor trimite garnituri de eurodeputați, mai mari sau mai mici, la Bruxelles, că nu are în atenție profundă viitorul Comisar European din partea României, mă tem țării noastre are să i se atribuie un comisariat destul de dezangajat de intensitate politică europeană. Adică ceva irelevant precum s-a întamplat în mandatul lui Leonard Orban, atunci când România a dețiut comisariatul pentru pentru multilingvism între ianuarie 2007 - februarie 2010.

Cartea pe care joacă Cancelarul Merkel, adică liderul grupului PPE din parlamentul european, germanul Manfred Weber, face cea mai mare greșeală, grăbindu-se să-şi revendice fotoliul prezidenţial. E o strategie ofensivă și pe drept susținută de faptul că popularii europeni au în continuare cele mai multe mandate înviitorul hemiciclu european. Doar că Margrethe Vestager are șansele ei să fie varianta de compromis în logica negocierii de la Buxellles, fiind susținută de Președintele francez Macron și unul dintre cei mai mari performeri din echipa condusă de Junker. Timmermans trebuie să capitalizeze poziții cheie și să promită mult și să accepte mult, dacă vrea tronul Comisiei. Altfel, rămâne doar cu șanse infirme, deși ar fi cel mai potrivit pentru această funcție dintre toți cei 6 spitzenkandidați.

Misiunea principală a tuturor grupurilor politice ce vor compune noul parlament european are scopul precis de identificare a unui nume care să răspundă structurii inedite şi insolite generate de scrutinul din 23-26 Mai 2019. Surse din interiorul popularilor au lăsat să se înţeleagă că există chiar şi printre aceştia destui reticenţi faţă de germanul Weber, un foarte bun tehnician al dosarelor europene, dar cu cea mai rigidă abordare dintre toți cei 6 candidați și foști președinți ai Comisiei Europene.

Dificultăţile cele mai mari şi mai greu digerabile parvin dinspre formaţiuni care, ca de exemplu în Italia, Franța, UK Polonia şi Ungaria, au asumat, în campanie și-n ultimii ani, mai ales după #brexit, poziţii eurosceptice, uneori de un populism aproape sincron cu cel ale partidelor extremiste. Familia suveranistă lui Salvinii si Le Pen are să conteze mai mult în viitorul Parlament Europen dar nu atât cât să emită pretenții la funcții cheie.

Totuși...⚠️ aceștia nu sunt de subestimat. Pentru că există o mare necunoscută a noilor şi potentelor grupări eurosceptice ori antieuropene. Și ea se traduce astfel: aşteptările sunt confuze, inclasificabile dinainte, date fiind multiplele diferenţe de poziţii, nuanţele, unele esenţiale şi de conţinut doctrinar, aşa încât nu sunt excluse nici deplasări spre una ori alta dintre cele două familii importante, dar nici eventuale trocuri şi jocuri de culise exersate deja în perimetrele politicilor naţionale.

Iată, aşadar, un context de un inedit ce alocă paradoxului o parte mai mult decât consistentă şi care, dincolo de spectacolul puţin cam trivial, va trebui să decidă nu doar titularul ori titularii unor fotolii, ci chiar destinul imediat al UE şi al instituţiilor sale. Pentru că timpul nu mai are răbdare. Iar SUA, Rusia și China își împart supremația geopolitică. Dacă UE vrea să conteze să să schimbe triunghiul bermudelor din geopolitica mondială, formând din nou un careu de ași, ar trebui să își calibreze poziția și să meargă pe o singură voce. Altfel, viitorul nu-i atât de roz, și vorba profesorului Iulian Fota, dracul e mai negru decât ne imaginăm.

În altă oridine de idei, ce se întamplă zilele astea grație contextului dat de alegerile europene și de rezultatul acestora, îmi amintește de o dilemă regăsită-n butada celebră a Sf. Augustin, care, invitat să definească adevărul a spus: "dacă mă întrebi ce este, nu ştiu, dacă nu mă întrebi, ştiu."

O posibilă ieşire din această dilemă îmi pare că nu se întrevede de la niciunul dintre liderii sau presupușii posibili viitori lideri ai UE. Cu toate acestea, rezolvarea a fost expusă cu ceva timp în urmă, la precedentele alegeri din 2014, atunci când, la fel ca și acum, se negociau fotoliile de conducere ale instituțiilor UE. Fostul premier italian de la acea vreme, Matteo Renzi, i-a spus atunci jurnlistei Emma DeSouza, că nu-l interesează fotoliile, ci Schimbarea. A Uniunii şi a Europei.

Aşadar, asistăm la o ecuație fără rezultat pe moment, mai neliniştitoare decât oricând, a cărui gestionare va marca, îmi pare, dacă nu destinul, măcar viitorul imediat al Europei şi, de fapt, al nostru, al tuturor! 🇪🇺 🇪🇺 🇪🇺

#Stiri #ParlamentulEuropean #UniuneaEuropeana #Europa #TribunaInternationala #Opinii

130 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier