• Echipa Editorială

Opinii - De la #foaiagoală se poate ajunge la o #mintegoală


 Photo source: https://www.facebook.com/pg/consiliulelevilor/posts/

În proximitatea simulărilor pentru evaluarea națională a elevilor clasei a VIII-a și pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat, din anul școlar 2018-2019, Consiliul Național al Elevilor (CNE) a demarat campania intitulată „Anul acesta, dăm #foaiagoală la simulările naționale!”.

Mai precis, începând cu data de 10 martie 2019, CNE a îndemnat elevii care susțin „simulări ale examenelor naționale să dea foaia goală sau să scrie ce îi nemulțumește la sistemul de învățământ, de la modul de predare la cel de evaluare și nu numai” [Sursa 1].

Continuăm citatul din comunicatul lor de presă: „Motivele protestului sunt reprezentate de toate problemele din sistemul de învățământ. În campania #foaiagoală și formele sale de manifestare sunt implicați toți actorii principali ai sistemului: elevii, prin ceea ce scriu sau nu, cadrele didactice, prin sesizarea faptului că și elevii își doresc o educație mai bună, și părinții, prin observarea revoltei pașnice a copiilor lor față de problemele cotidiene. În plus, având în vedere contextul protestului, scoatem în evidență nemulțumirile cu privire la examenele naționale, de la desfășurarea la fundamentarea acestora.”

Având în vedere magnitudinea acestui protest și părerile contradictorii generate în societatea românească, Echipa Dialectica a decis să analizeze și să formuleze o opinie în legătură cu acest demers. 

Este o certitudine faptul că sistemul educațional românesc are numeroase neajunsuri. Anumite schimbări sunt necesare. Mai mult decât atât, nu putem nega faptul că CNE-ul depune eforturi pentru a aduce în prim-plan aceste neajunsuri; acum nu evaluăm performanțele avute de-a lungul timpului de  această structură de reprezentare a elevilor, ci ne vom concentra strict asupra campaniei #foaiagoală

Un anumit set de întrebări este vital în contextul dat: 1) Este salutară această campanie progresului (atât al sistemului educațional, cât și al elevului)? 2) Care sunt actorii ce vor beneficia cel mai mult de pe seama campaniei? 3) Ce impact de lungă durată va avea campania? și 4) Care este filozofia pe care se fundamentează campania?

Cităm, în continuare, din Sursa 1, comunicatul de presă al CNE, pentru a oferi un răspuns la întrebarea numărul 4: „La momentul actual, este neclar ce se evaluează în cadrul Evaluării Naționale și Bacalaureatului. Se poate observa cu ușurință că, în cadrul ambelor examene, accentul este pus asupra cunoștințelor deținute și a capacității de a reține informații, în detrimentul competențelor dobândite.

Cităm și din Sursa 2, din alt comunicat de presă al CNE: „Dăm foaia goală pentru că simulările nu ne vor evalua competențele, ci doar cunoștințele.”

Răspunsul la întrebarea nr. 4:

Poziționarea de natură conceptuală identificată în aceste comunicate este nocivă pentru sistemul educațional românesc! Setul de idei pe care se fundamentează campania #foaiagoală se va dovedi, pe parcursul timpul, a fi pernicios.

Cu alte cuvinte, se observă puternica influență a sistemului educațional tocmai la inițiatorii acestei campanii. Ei, la fel ca sistemul pe care încearcă să îl reformeze, nu au nici cel mai mic atașament față de cunoaștere. Pentru CNE competențele ar trebui puse pe primul loc și, dacă ar fi posibil, să ne concentrăm numai asupra lor (Sursa 1, a se analiza întrebările pe care le propune CNE-ul, în al treilea paragraf); o abordare care sugerează că avem de a face cu elevi apologeți ai ideii conform căreia „sistemul ne pune să învățăm prea mult, cantitatea de informații este prea mare”.

Li se sugerează elevilor că ținta principală a sistemului educațional ar trebui să fie dobândirea unui set  de competențe, CNE-ul „uitând” să pună accentul și pe alte elemente vitale pentru dezvoltarea unui elev (cel puțin din punctul nostru de vedere; precum capacitatea de a memora; deținerea unor cunoștințe cât mai variate, din mai multe domenii; atașamentul față de ideea de adevăr; pasiunea de a acumula cât mai multe cunoștințe etc.).

A nu se înțelege greșit, orice sistem educațional trebuie să ajute la conturarea unui set solid și bine stabilit de competențe. Utilitatea întregului ansamblu educațional dispare însă atunci când scoți „din ecuație” cunoștințele, valoarea formativă a acestora, și exercițiul memorării.

Să fi fost doar o „eroare de comunicare”? Indiciile sugerează că nu este o greșeală. Propoziția „Dăm foaia goală pentru că simulările nu ne vor evalua competențele, ci doar cunoștințele” surprinde chintesența mesajului. A avea cunoștințe este ceva desuet (chiar dacă nu este sugerat acest lucru în mod direct, mesajul așa va fi decodificat de majoritatea elevilor), noi ne dorim competențe, numai ele ne vor fi utile la viitorul loc de muncă.

Răspunsul la întrebarea nr. 3:

Campania nu va ajuta sistemul să se reformeze (așa cum se dorește), ci doar va încuraja elevul - care deja proiectează aversiunea față de sistem, generată de neajunsurile acestuia, asupra întregului „câmp al cunoașterii” - să se îndepărteze și mai mult de școală/liceu. Elevul nu va deveni mai apropiat de cunoaștere, ci din contră.

Totodată, memorarea și importanța ei pentru orice individ cade în derizoriu. Trebuie să eliminăm retorica prevalentă în societatea românească: „memorăm informații inutile”. GREȘIT! Cine poate judeca dacă sunt sau nu utile? Știi deja ce o să îți fie de folos în viitor? Mai mult decât atât, sistemul educațional care formează competențe „pe repede înainte” și uită de rolul procesului de memorare va fi sortit eșesului, la fel cum este actualul sistem.

Răspunsul la întrebarea nr. 2:

În mod vădit, „actorul” care va beneficia cel mai mult de pe urma campaniei va fi CNE-ul. Protestul/boicotul în cauză a condus la o prezență extinsă a CNE în mass-media, fapt ce se dorea încă de la început. Cu toate acestea, nu putem identifica vreun beneficiu adus elevului per se; motiv pentru care noi considerăm campania doar o altă oportunitate de promovare a CNE.

Totodată, obsevăm din reacțiile postate în social media că nici măcar elevii nu au fost, în majoritatea cazurilor, mulțumiți de campanie.

Răspunsul la întrebarea nr. 1:

Având în vedere modul în care s-a pus problema, nu considerăm că #foaiagoală va genera progresul pe care toți ni-l dorim.

Cu alte cuvinte, de la #foaiagoală se poate ajunge, cu ușurință, la o #mintegoală.

Bibliografie:

Sursa 1 CNE, De ce dăm #foaiagoală?, [Online] Disponibil la: http://bit.ly/foaiagoala2, [Accesat la 20.03.2019]

Sursa 2

Hotnews, Simulare Evaluare Națională 2019. Elevii protestează faţă de simularea de la clasa a VII-a: Dăm foaia goală, [Online] Disponibil la: https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-23021303-simulare-evaluare-nationala-2019-elevii-protesteaza-fata-simularea-clasa-vii-dam-foaia-goala.htm, [Accesat la 22.03.2019]

#Stiri #General #Romania #Opinii

0 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier