• Sudițoiu Alexandru

Lupta pentru putere în Venezuela


Photo source: https://www.bbc.com

Venezuela a devenit spațiul unor ample dispute politice, acestea căpătând un caracter violent tot mai pronunțat și angrenând atenția, dacă nu chiar sprijinul, unor mari puteri interesate de evoluția în plan politico-economic a statului latino-american.

Totul a plecat de la situația economică precară a unei bune părți din populația Venezuelei, protestele împotriva regimului Maduro devenind o constantă a politicii interne. Acestea au fost amplificate în ultimă instanță de reacția violentă a regimului, protestele fiind adesea reprimate prin forța armelor, în timp ce președintele în funcție caută să rămână la putere cu sprijinul unor actori străini, Federația Rusă și China, respectiv a forțelor armate.

Între timp, pe scena politică din Venezuela s-a dezvoltat o opoziție tot mai puternică. Carismaticul Guaido a intrat în prim plan, fiind numit președinte de către Adunarea Națională. Mutatis mutandis, Venezuela are astăzi doi pretendenți pentru funcția supremă în stat. Președintele în funcție, Maduro, care deține controlul armatei, beneficiază de sprijinul Rusiei și al Chinei, dar este detestat de majoritatea populației, respectiv președintele pretendent, Guaido, sprijinit de Statele Unite, o parte dintre țările membre UE, de Adunarea Națională a Venezuelei și de majoritatea protestatarilor.

Bătălia internă: putere și legitimitate

Această situație poate să fie citită în cheia sociologiei politice prin raportul dintre putere și legitimate. Simplu spus, Guaido are legitimate, sub forma susținerii populare și dinspre comunitatea internațională, dar nu are putere. Maduro are putere, sub forma controlului asupra armatei și a forțelor de ordine, dar nu are legitimate, nici pe plan intern, nici extern.

Evoluția crizei interne din Venezuela ar rămâne să fie determinată, tot în această optică, de către Forțele Armate Bolivariene. Dacă acestea continuă să-l sprijine pe Maduro, președintele în funcție va menține frâiele puterii, cel puțin în viitorul prezivibil. Dacă Guaido reușește să obțină sprijinul armatei, poziția lui Maduro, care deja se clatină, va deveni nesustenabilă, singurul instrument care-l menține la putere, violența, disipându-se.

Nu ar trebui să ne mire, în acest sens, că Guaido a purtat discuții cu liderii armatei, oferindu-le garanții că nu vor răspunde pentru reprimarea brutală a protestatarilor la ordinele lui Maduro. Presiune internațională contribuie în această direcție, starea de violență și dezastrul economic, inevitabile cât timp Maduro se află la putere, nefiind în interesul liderilor armatei.

Alegerea acestora va trebui să țină cont de toate aceste variabile. Pe de o parte, impactul negativ al președinției lui Maduro asupra societății și economiei, care ajunge să-i afecteze și pe generali, respectiv teama că orice triumf al opoziției ar putea să ducă la o culpabilizare a militarilor pentru acțiunile întreprinse până în acest moment ori la reducerea puterii pe care aceștia o au, în acest moment, în stat.

Bătălia externă: geopolitica schimbării de regim

În plan extern situația poate să fie citită prin optica normelor internaționale, respectiv a geopoliticii clasice. În acest sens, observăm că principalii susținători ai lui Maduro, Federația Rusă și China, sunt state la rândul lor autocratice, direct interesate de prevenirea unui precedent care s-ar putea aplica și în cazul lor. Venezuela este, de asemenea, un partener strategic și economic pentru Federația Rusă, chiar pe teritoriul Americii Latine, adică în poarta Statelor Unite, un caz altminteri similar cu cel al Ucrainei în granița Federației Ruse. Moscova este deci interesată să mențină un regim aliat la putere, mai ales datorită poziției geostrategice și a impactului negativ pe care căderea regimului Maduro l-ar avea în alte țări partenere, precum Cuba.

De partea cealaltă se regăsesc Statele Unite și țările membre UE. Recunoscând pretențiile lui Guaido, SUA acționează în conformitate cu principii specifice politicii externe americane, de a susține răspândirea democrației în lume și eliminarea regimurilor autoritare. În același timp, nu putem ignora dimensiunea geostrategică. Statele Unite au un interes deosebit pentru menținerea Americii Latine în propria sferă de influență, pentru prevenirea implicării unor alte puteri în afacerile continentului american. Pe tot parcursul Războiului Rece, Washington-ul a căutat în permanență schimbarea regimurilor aliniate URSS din America Latină, tocmai pentru a evita învecinarea cu pionii unui adversar strategic. Nu mai puțin important, schimbarea de regim ar facilita o nouă piață de desfacere pentru economia americană.

Nu mai puțin importante sunt calculele actorilor regionali. Țări precum Brazilia, Chile, Argentina, etc. l-au recunoscut deja pe Guaido ca președinte. Singura excepție este Cuba, a cărei regim socialist este direct amenințat de căderea lui Maduro. Altminteri, principalii actori din America Latină sunt îngrijorați de instabilitatea situației din Venezuela și de impactul pe care această stare l-ar putea avea asupra propriei securități. Dacă criza din Venezuela nu este soluționată, țările vecine se confruntă cu riscul unor afluxuri de refugiați, iar potențialul unui război civil ar transforma Venezuela într-un factor de instabilitate pe plan regional.

În loc de concluzii

Important în momentul de față este cine va reuși să obțină sprijinul armatei. Dintre toate instituțiile, aceasta este singura care poate pune capăt crizei tot mai adânci în care se află astăzi Venezuela. Maduro și aliații săi trebuie să facă tot ceea ce este posibil pentru a rămâne în bunele grații ale generalilor, în timp ce Guaido trebuie să obțină sprijinul acestora. Întrebarea pentru susținătorii săi, atât dinăuntru, cât și din afară, este cum pot facilita mai bine acest demers.

#Politica #General #International #Cunoastere #SUA #UniuneaEuropeana #Rusia #China #Stiri

19 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier