• Sudițoiu Alexandru

Opinii - Cântectul de sirenă al neutralității


Photo source: https://latuffcartoons.wordpress.com

Dezbaterile cu privire la politica externă au României, așa puține cum sunt, s-au centrat cel mai des în jurul a două tabere mari și late. Este vorba, în esență, despre tabăra alianțelor și tabăra neutralității. Desigur că în interior acest două tabere implică o serie de poziții și opinii mult mai nuanțate, dar la nivelul cel mai general al problemei a fost și este vorba despre cum poate România să-și dobândească un nivel de securitate și prosperitate mai crescut, fie prin alăturarea la alianțe sau organizații internaționale, implicit un rol activ în politica internațională, fie prin asumarea neutralității după modelul elvețian.

A doua tabăra a fost foarte influentă în perioada de sfârșit a regimului comunist. Așa cum reiese și din memoriile unui susținător al acestui curent, răposatul ambasador al României la ONU, Nicolae Malița, regimul Ceaușescu a urmărit mai mult sau mai puțin constant o agendă a neutralității față de cele două superputeri care dominau paradigma relațiilor internaționale în perioada Războiului Rece. Aceste tendințe s-au schimbat odată cu trecerea la democrație, aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană având câștig de cauză atât la nivelul opiniei publice, cât și al elitelor politice, intelectuale sau militare.

Trendul se menține până astăzi, sondajele scoțând în evidență un sprijin consistent pentru statutul României de țară membră NATO și UE. În același timp, există voci care continuă să susțină ideea neutralității. Nu sunt multe și nici nu se bucură de o atenție prea amplă din partea mass-media, dar există. Argumentele lor urmează tiparul discursului pacifist de altădată, susținând că prin apartenența la NATO, prin parteneriatul strategic cu SUA, prin apartenența la Uniunea Europeană, România se expune unor amenințări și riscuri care nu ar trebui să o afecteze în mod direct, pierzându-și totodată suveranitatea proprie.

Aceste argument nu sunt nici integral false, nici integral adevărate. Însă a le contracara devine aproape inutil, căci indiferent de judecățile noastre de valoare, în secolul globalizării neutralitatea rămâne un simplu cântec de sirenă. Nici istoria nu pare să o favorizeze. De câte ori s-a găsit în afara unor alianțe solide, de câte ori a fost lipsită de protecția unor parteneri strategici, România a fost expusă în fața celor mai serioase amenințări pentru propria securitate.

În perioada interbelică România a mizat pe sprijinul anglo-francez și pe Liga Națiunilor. Când acestea s-au risipit, țara noastră a încercat să se ține departe de noile puteri care dominau continentul european, Germania nazistă, respectiv Uniunea Sovietică. Rezultatul a fost împărțirea României. Dictatul de la Viena și Pactul Ribbentrop-Molotov au deschis calea ocupării Ardealului de către Ungaria horthystă, în timp ce Basarabia era ocupată de forțele sovietice. Politica neutralității a eșuat în timpul regatului, așa cum avea să eșueze și pentru regimul Ceaușescu. Fără un sprijin consistent din afară, bătrânul dictator a rămas o abominație singuratică într-o Europă ce se descotorosea de stafia lui Marx, într-o țară care nu-l mai suporta și în raport cu o Uniune Sovietică dornică să scape de ”disidentul” gălăgios.

De fapt, istoria ne oferă foarte puține exemple ale unei neutralități de succes. Cazul Elveției, adesea invocat, este unul specific, politica Elveției fiind facilitată, printre altele, și de geografia sa specifică. În primul că Elveția nu este înconjurată de vecini cu care să aibă o istorie conflictuală, iar în al doilea rând, geografia alpină servește atât ca un zid de apărare, cât și ca un factor care ar putea prelungi orice conflict militar, crescând costurile pentru orice trupe invadatoare.

Cazul României este diferit. Situată la granița de est a Uniunii Europene, România s-a confruntat mereu cu vicisitudinile istoriei. Nu a avut prea mulți prieteni printre vecini, existând celebra zicală că singurul nostru prieten rămâne Marea Neagră. Arealul geografic al României moderne a fost spațiul de tranzit al marilor imperii. Astăzi este un spațiu de tranzit pentru migrație, terorism și organizații criminale transfrontaliere. Vecinii României nu au fost și nu sunt dintre cei mai pașnici. Regiunea Balcanilor a fost adesea un ”butoi cu pulbere al Europei”, așa cum o descrie Robert Kaplan, iar înspre est, prin Marea Neagră, Rusia este un vecin a cărui umbră continuă să ne amenințe din recent ocupata Peninsulă Crimeea.

Rusia a ocupat Peninsula Crimeea și poartă un război hibrid în estul Ucrainei. În 2008 aceasta a invadat Georgia, sprijind diferitele regiuni secesioniste de pe teritoriul acesteia. Ambele țări au două lucruri în comun. Sunt victimele Federației Ruse și nu fac parte din nici o alianță militară sau politică. Nici Ucraina, nici Georgia nu se bucură de garanțiile de securitate oferite de puterea militară americană sau de art. V al NATO. Pe cont propriu aceste țări nu înseamnă nimic în raport cu un colos militar precum Federația Rusă. Elementul descurajării lipsește cu desăvârșire.

Istoria contrafactuală este mai degrabă un exercițiu al speculației decât al certitudinii, dar nu este greu să ne imaginăm cum o Românie neutră s-ar fi putut afla în condiții similare cu ale Ucrainei de astăzi. Neutralitatea nu ar putea reprezenta o carte sigură pentru politica externă și de securitate a României. E o naivitate să mizezi pe bunele intenții ale altor actori. Din contră, neutralitatea ar lăsa România expusă oricăror riscuri și amenințări, profund vulnerabilă la presiunea unor țări mai puternice din punct de vedere economic și militar. Deși alianțele nu vin fără costuri, acestea oferă totuși garanții de securitate și stabilitate, un anumit grad de certitudine și dezvoltare care fac prețul mult mai tolerabil decât alternativa.

#Opinii #Stiintapolitica #Romania #Cunoastere #General #Stiri

23 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier