• Sudițoiu Alexandru

Izolarea crescândă a Statelor Unite


Photo source: theatlantic.com

Într-un articol publicat recent pe pagina cotidianului The New York Times, președintele turc Recep Tayip Erdogan denunță declanșarea de către Statele Unite a unui „război economic” împotriva Turciei [Sursa 1]. Mai mult, acesta anunță că țara sa este pregătită să-și consolideze relațiile economice cu Federația Rusă, Iran, China și Ucraina, invitând totodată țările membre ale Uniunii Europene să participe la un sistem similar pentru a scăpa de ”dominația dolarului”.

Acum, însă, Ankara pare să se distanțeze fără nici un echivoc de SUA. O tendință tot mai vizibilă în ultima vreme și care devine oficială.

O astfel de situație este de natură să trezească îngrijorări, cu atât mai mult cu cât ea are loc pe un fundal tot mai tensionat în ceea ce privește relațiile SUA cu restul lumii. Printr-o retorică tranșantă și prin acțiuni de politică externă care merg în aceeași linie, administrația Trump a reușit să-și alieneze o bună parte a aliaților, chiar Turcia fiind, prin apartenența la NATO, poziționarea geostrategică și capabilitățile militare, unul dintre cei mai importanți aliați în Regiunea Extinsă a Mării Negre.

O astfel de atitudine tinde să decredibilizeze un stat în raport cu partenerii săi, conturând mai degrabă imaginea unui ”bully” în care nu se poate avea încredere

Acum, însă, Ankara pare să se distanțeze fără nici un echivoc de SUA. O tendință tot mai vizibilă în ultima vreme și care devine oficială. Între timp, țările membre UE, din frunte cu Germania, și-au afirmat în repetate rânduri dorința dobândirii unui grad crescut de autonomie strategică în raport cu Washingtonul [Sursa 2]. Ideea unei extinderi europene în domeniul apărării prinde contur, iar tot mai mulți decidenți europeni ezită să-și pună încrederea în președintele american.

Cauzele acestui fenomen pot să fie interpretate în diferite feluri, vorbim însă despre o politică externă americană tot mai agresivă în raport cu principalii parteneri strategici. Președintele Statelor Unite s-a remarcat prin amenințările la adresa unor aliați precum Germania sau Turcia, dar mai ales la adresa viitorului NATO. În egală măsură acesta a încercat să obțină noi concesii din partea unor puteri regionale precum China sau Iran prin intermediul amenințătilor economice or chiar militare. În mod evident, o astfel de atitudine tinde să decredibilizeze un stat în raport cu partenerii săi, conturând mai degrabă imaginea unui ”bully” în care nu se poate avea încredere.

Disputele pe tema mutării ambasadei SUA la Ierusalim, a tendințelor de sprijin dinspre anumiți diplomați americani pentru extrema dreapta europeană, respectiv asupra Acordului Nuclear Iranian, nu au făcut altceva decât să delimiteze tot mai mult Europa de Statele Unite. Între timp, de cealaltă parte, țări precum China întind o mână Uniunii Europene, mizând tot mai des pe ideea unei cooperări economice pentru a contracara influența Statelor Unite [Sursa 3], iar Federația Rusă, prin intermediul unor geopoliticieni precum Alexandr Dughin, susține de multă vreme dezbinarea occidentului [Sursa 4].

Cui prodest ? Statele Unite au mulți rivali în lume, dar în acest moment asistăm la o tendință tot mai vizibilă de izolare. Washingtonul își pierde treptat chiar și prietenii, transformându-i adesea în rivali. În timp ce politica externă a Statelor Unite tinde să devină tot mai agresivă, tendințele vizibile la nivel global sunt de natură să ridice semne de întrebare și la București, unde perspectiva alegerii între Europa și SUA s-ar putea contura la un moment dat.

Cert este că nici Statele Unite și nici restul lumii nu au de câștigat de pe urma unei izolări crescânde a hegemonului post-Război Rece. Dacă tehnicile folosite de Donald Trump funcționează în lumea afacerilor, aceștia eșuează în lumea relațiilor internaționale, unde diplomația funcționează pe criterii cu totul diferite. Este un moment oportun ca Washingtonul să-și revizuiască traiectoria de politică externă, înainte să rămână singur pe lume. Momentan, ”America First” devine ”America alone”.

Bibliografie:

Sursa 1 The New York Times, Erdogan: How Turkey Sees the Crisis with the US, [Online] Disponibil la: https://www.nytimes.com/2018/08/10/opinion/turkey-erdogan-trump-crisis-sanctions.html?rref=collection%2Ftimestopic%2FErdogan%2C%20Recep%20Tayyip&action=click&contentCollection=timestopics&region=stream&module=stream_unit&version=latest&contentPlacement=3&pgtype=collection, [Accesat la 14.08.2018]

Sursa 2

Euractiv, Europe aims for greater strategic autonomy from US on defence, [Online] Disponibil la: ttps://www.euractiv.com/section/defence-and-security/news/europe-aims-for-greater-strategic-autonomy-from-us-on-defence/, [Accesat la 14.08.2018]

Sursa 3

Carrnegie, Why Trump’s tariffs may push Europe towards China and Russia, [Online] Disponibil la: https://carnegieendowment.org/2018/06/03/why-trump-s-tariffs-may-push-europe-toward-china-and-russia-pub-76508, [Accesat la 15.08.2018]

Sursa 4

Revista Intelligence, Alexander Dughin și „Ministerele de forță” ale Federației Ruse. Contribuţie la studiul privind utilizarea geopoliticii de către serviciile speciale civile şi militare în Rusia modernă, [Online] Disponibil la: http://intelligence.sri.ro/alexander-dughin-si-ministerele-de-forta-ale-federatiei-ruse-contributie-la-studiul-privind-utilizarea-geopoliticii-de-catre-serviciile-speciale-civile-si-militare-rusia-moderna/, [Accesat la 15.078.2018]

#Stiri #Politica #General #Cunoastere #SUA #International

11 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier