• Sudițoiu Alexandru

Soroș și românii. Povestea unei mitologii.


Photo source: http://katehon.com/

Introducere

Numele lui George Soroș apare foarte des în spațiul public. Nu doar în România, ci și în afară. Este demonizat, transformat în inamicul comun, un demon subversiv care lovește la temelia valorilor tradiționale. El este alterul pe care politicieni, jurnaliști, chiar și pseudointelectuali îl folosesc cu atâta lejeritate pentru a-și mobiliza susținătorii și a-și ”argumenta” ideile, programele, a-și scuza lipsurile. Până la urmă ei nu pot să greșeacă. Problema fundamentală trebuie să vină din exterior. Ori George Soroș a devenit acel inamic comun de care ne temem și politicienii populiști din Europa preiau rapid numele său pentru propriile campanii electorale. Propaganda și dezinformarea abundă, iar Soroș apare mereu ca o temă comună. Viktor Orban în Ungaria, Liviu Dragnea în România, toți par să aibă o problemă cu dânsul.

Dar cine este de fapt George Soroș și de unde atâta ură, teamă, anxietate? Care este relația dintre George Soroș și români? Mai important, cum s-a dezvoltat această mitologie demonică în jurul unui bătrânel miliardar din Statele Unite ale Americii, unde figura sa nu apare prea des în public? Acestea sunt întrebările la care ne propunem să găsim un răspuns în rândurile ce urmează. Nu credem că această angoasă a ”soroșului” se justifică după o evaluare a realității. Credem, în schimb, că George Soroș reprezintă un deja tradițional țap ispășitor. În politică, precum și în alte dimensiuni ale vieții sociale, a da vina pe altul este întotdeauna mai rentabil decât a spune că nu te pricepi sau că ești prea ocupat satisfăcându-ți propriile interese. Ori acest Alter, acest inamic comun trebuie să fie cu necesitate o forță exterioară, cineva sau ceva diferit de românii neaoși, așa cum vom vedea.

Cine este George Soroș?

Răspunsul la prima întrebare este relativ simplu, după o primă căutare pe Google (dacă nu știi ceva, Google e prietenul tău, învață să-l folosești în loc să preiei orice informație de-a bună). Originar din Ungaria, George Soroș este un magnat american care a supraviețuit holocaustului și a emigrat în Marea Britanie, ulterior în SUA. Bietul om are un master în filosofie, dovadă că nu toți filozofii ajung pe stradă, chiar dacă pentru a face un ban trebuie să se reprofileze. Însă nu aceste lucruri contează. Renumele lui Soroș vine din modul în care acesta își folosește câștigurile. El este și un filantropist celebru, precum și un activist politic. Experimentând ororile totalitarismului, perfect conștient de implicațiile oricărei ideologii extremiste, George Soroș s-a remarcat prin fundația finanțată de el, ”Fundația pentru o Societate Deschisă”.

Această fundație are filialele în 37 de țări, printre care și țările din Europa Centrală și de Est. Scopul declarat este promovarea justiției, a educației, sănătății publice și a unei prese independente [Sursa 1]. Cu alte cuvinte, a democrației liberale. În acest sens ea s-a remarcat prin sprijinul acordat organizațiilor non-guvernamentale cu caracter civic, studenților și cercetătorilor științifici și nu numai. Fundația poate să fie considerată brațul atât de demonizatului George Soroș, dar singurul lucru ce I se poate reproșa acestuia din urmă este faptul că a susținut în mod integral, de la căderea comunismului până-n prezent, dezvoltarea unor societăți democratice, valorile liberale și cercetarea științifică.

Soroș și populiștii

Așadar, prin acțiunile și valorile sale George Soroș se pune în rolul de adversar al multor ideologii politice, al liderilor și partidelor cu valențe autocratice, populiste sau extremiste. Este greu să te împaci cu un om care promovează tocmai ideea de progres, care finanțează activități ce-ți contrazic prejudecățile fundamentale și care ajunge, sub o formă la alta, să-ți amenințe așa-zisele valori tradiționale.

Premierul maghiar Viktor Orban nu a avut întotdeauna probleme cu George Soroș. În vremuri demult apuse, acesta se considera un liberal [Sursa 2]. Abia recent a început să-și asume discursul naționalist și conservator, manifestând tot mai vădite devieri autocratice în felul său de a guverna. Ori tot de dată recentă este și discursul anti-Soroș. Nu ar trebui să ne mire. Când Viktor Orban vrea să nege libertatea presei, ori să refuze ajutorul umanitar refugiaților din Orientul Mijlociu, ori mizează pe discursul eurosceptic pentru a-și fundamenta platforma electorală, mai apare unul ca Soroș care are suficienți bani și influență pentru a-l contrazice. Care-i promovează implicit pe rivalii domnului Orban, studenții și cercetătorii ăia nenorociți care spun că domnul Orban nu are dreptate (sau mai puțin elegant, că minte), respectiv fundația aia blestemată care insistă pe ideea de societate deschisă și tot apasă butonul de alarmă.

Nici România nu iese din tipar. Discursul cu Soroș a început mai întâi prin medii obscure, în principiu naționaliști și conspiraționiști ascunși pe platformele de blogging online. Pe urmă l-au preluat și anumiți politicieni. Victor Ponta și Liviu Dragnea [Sursa 3]. Cum au ajuns la concluzia că Soroș este inamicul lor numărul 1? Să privim lucrurile în context. Cam în aceeași perioadă atât Ponta, cât și Dragnea, începeau să schimbe discursul tradițional al PSD. În ciuda orientării asumate de stânga, deci teoretic progresist, PSD-ul a început să se afișeze cu un discurs tot mai naționalist și cu oarecare valențe eurosceptice [Sursa 4]. Exact fenomenele pe care rețeaua lui Soroș încearcă să le descurajeze. Mai mult, un partid afectat de plaga corupției nu se poate înțelege prea bine cu noțiunea de open society, implicit nici cu susținătorii acesteia. Astfel, George Soroș devine un inamic natural, dar mai intervine un mic detaliu. Este vorba de incompetența sau indiferența propriilor politicieni. Când ai nevoie de voturi trebuie să-i convingi pe oameni că o duc prost nu din cauza ta, ci din vina altora. Trebuie să identifici un vinovat, un țap ispășitor.

Soroș și românii

Ori George Soroș are tot ce-i trebuie pentru a fi dușmanul comun al românilor neaoși. Este evreu, ungur și, cel mai important, are bani. Mai diferit de noi nici nu se putea. Este și liberal. Promovează valorile unei societăți deschise. Ce abominație! Sigur trebuie să fie și mason. Are mulți critici. Politicieni, relicve din Academia Română... Spre deosebire de aceștia, are tupeul să facă ceva. Finanțează cercetarea științifică și societatea liberă. Încurajează dialogul și dezbaterea de opinii. Își folosește banii pentru a da înapoi societății. Ori românul neaoș nu poate tolera asemenea insulte. Preferă să fie furat, mințit, tratat ca un prost, decât să i se ceară a gândi, a purta discuții cu oameni care au idei contradictorii, a tolera opiniile altora, a se documenta. Mai mult, românului neaoș nu-i place să audă că de vină pentru condiția în care se află poate să fie chiar el, obișnuința lui naivă de a aștepta totul de la Dumnezeu sau de la stat, în funcție de ideologia la care aderă. Ori românul neaoș tinde să caute vinovații din afară. Uneori au și ei o vină, nu putem nega, dar alteori tind să fie complet imaginari. Fanarioții, masonii, evreii, rușii, mai nou americanii și, desigur, Soroș. Plus că românului neaoș nu-i plac oamenii prosperi, pentru el, obișnuit cu prosperitatea politrucilor din comunism, nu faci bani decât dacă ești corupt și nenorocit. Simplu.

Pentru toate acestea există o cauzalitate mai complexă, evidențiată printr-o scurtă abordare sociologică. Societatea românească a început să experimenteze cu capitalismul, democrație, libertatea de exprimare abia recent. Impactul vechii orânduiri comuniste, precum și al perioadei fanariote sunt problematici ce se simt încă. Este oarecum natural ca, după o lungă experiență istorică, timp în care autoritatea centrală nu se regăsea la București, ci la Moscova sau la Istanbul, să ne simțim frustrați și totodată să vedem peste tot decizii luate în afară, cercuri oculte de putere și alte asemenea. Comunismul ne-a implantat și un scepticism specific față de prosperitate și bogăție. În fond, lupta clasei proletare nu poate decât să privească cu teamă sau cu ură succesul magnaților americani. Experiența tranziției post-decembriste întărește această imagine nefastă: dacă e bogat, trebuie să fie corupt. Sunt variabile pe care nu le putem ignora dacă vrem să înțelegem de ce mitul lui Soroș prinde atât de bine în fostele țări comuniste, alături de provincialismul naționalist care pare să ne devină de multe ori specific.

În loc de concluzii

Atunci când vorbim despre Soroș, câte face și câte drege, depinde din ce punct de vedere privim. Dacă credem că Soroș conduce lumea și vrea să ne facă rău, s-ar putea să nu avem niște criterii prea bune cu privire la sursele de informații. În fond, trăim într-o eră a știrilor false, iar media își aduce și ea aportul la această chestiune. Dar Soroș chiar face multe și, în principiu, lucruri benefice pentru tine, asta asumând că-ți place să trăiești într-o democrație liberală, să te exprimi liberal și că nu ai probleme cu evreii, rromii, persoanele LGBT și alte cele. Ori cu ungurii. Remember, Soroș e maghiar. Ceea ce pentru mulți ar însemna că siguri e anti-român sau alte cele. Problem, nu se înțelege bine nici cu autoritățile naționaliste de la Budapesta, ori cu naționalismul în general. E genul ăla de maghiar care ar trebui să ne placă.

De fapt, George Soroș, mitul, nu cel real, nu tinde să fie altceva decât întruparea modernă a figurii medievale a diavolului. Fiindcă ce este figura diavolului dacă nu pur și simplu un țap ispășitor? Diavolul este vinovat nu doar de relele ce ni se întâmplă, ci și de cele pe care le întreprindem. Pasăm orice responsabilitate individuală sau colectivă acestei figuri mitologice. Cu naivitate ne chinuim să-l exorcizăm, fără să realizăm pe deplin că vorbim, de fapt, despre o dimensiune a inconștientului, a psihicului uman, care ascunde temerile și dorințele noastre cele mai adânci, reprimate până la un punct, instinctul nostru animalic (nu degeaba portretizările diavolului în literatura și arta medievală îi oferă caracteristici animalice). La fel, am făcut din Soroș un mit, un țap ispășitor pe care să-l blamăm pentru defectele și eșecurile noastre. Doar că în realitate acest mit nu există. Cei care-l blamează pe Soroș tind să se facă ei înșiși vinovați de lucrurile pe care le critică. De pildă, reprimarea libertății de exprimare...

Bibliografie:

Sursa 1 Open Society Foundation, Mission & Values, [Online] Disponibil la: https://www.opensocietyfoundations.org/about/mission-values, [Accesat la 12.07.2018]

Sursa 2

The Atlantic, Paul Lendvai, Viktor Orban has transformed himself – and Hungary, [Online] Disponibil la: https://www.theatlantic.com/international/archive/2018/04/viktor-orban-hungary/557246, [Accesat la 12.07.2018]

Sursa 3

Digi 24, Totul pleacă de la Soroș, de la răul pe care vrea să-l facă României, [Online] Disponibil la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dragnea-totul-pleaca-de-la-soros-de-la-raul-pe-care-vrea-sa-l-faca-romaniei-757651, [Accesat la 11.07.2018]

Sursa 4

Proces despre care am vorbit într-un alt articol pentru Dialectica.

Dialectica, Merge România într-o direcție iliberală?, [Online] Disponibil la: https://www.dialectica.ro/single-post/2018/03/23/Merge-Romania-directie-iliberala, [Accesat la 12.07.2018]

#Stiri #Politica #General #Romania

59 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier