• Sudițoiu Alexandru

Avem nevoie de guvernare?


Photo source: https://www.japantimes.co.jp

Avem nevoie de guvernare? Greu de spus, cel puțin la prima vedere. Pentru un exercițiu de imaginație în privința lumii anarhice putem urmări serialul The Walking Dead sau, dacă preferăm experiența, putem alege o călătorie într-un stat eșuat, precum Afganistan.

Fără guvernare un astfel de mediu va însemna cel mai des că oricine poate să te ucidă, să fure, să-ți facă rău după bunul plac, deoarece nimen și nimic nu-l împiedică să facă aceste lucruri.

În ambele cazuri vom vedea cum arată o societate lipsită de stat, lipsită de guvernare, fără o autoritate superioară care să mențină ordinea socială. Unde niște zombi mâncători de creier nu reprezintă altceva decât o nouă specie de animale sălbatice pe care trebuie doar să le ocolești, iar adevărata amenințare vine dinspre supraviețuitori care, în lipsa autorității statului și a monopolului asupra violenței legitime, recurg la tot felul de mijloace teribile pentru a supraviețui și a obține un avantaj față de restul. Sau unde statul este o instituție blocată undeva în capitala țării, iar liderii tribali tind să-și facă de cap pe pământurile lor.

Observăm cum, în astfel de scenarii, oamenii tind să se adapteze la mediul extern. Fără guvernare un astfel de mediu va însemna cel mai des că oricine poate să te ucidă, să fure, să-ți facă rău după bunul plac, deoarece nimen și nimic nu-l împiedică să facă aceste lucruri. Pentru a preveni astfel de situații omul trebuie să se adapteze, să devină la fel. Teoria profeției auto-îndeplinite devine o realitate cotidiană. Teama este noua guvernare, așa cum se reflectă de altfel și în sfera relațiilor internaționale. Războiul, cum afirma și istoricul și generalul grec Tucidide, își găsește originea în teamă (printre altele), în acea dilemă a securității care se naște între statele națiune când nici o autoritate superioară nu le poate garanta securitate, când nu poți cunoaște cu certitudine intențiile altora, fiind forțat să acționezi în funcție de cele mai rele scenarii.

Există, de asemenea, și cealaltă față de a monedei. Prea multă guvernare poate reprezenta o amenințare la fel de periculoasă precum absența acesteia. Guvernele pot să fie abuzive și în locul lumii imaginată de filosoful englez Thomas Hobbes, în locul stării de natură, am putea să ne confruntăm cu o societate totalitară mult prea bine reprezentată în cartea lui George Orwell, 1984, dar pentru identificarea căreia ajunge să ne uităm în propria memorie colectivă, la experiența comunismului, sau la țări cât se poate de reale, precum Coreea de Nord. Această dilemă mă face să cred că unde Hobbes și Rousseau aleg două extreme ce se pot dovedi la fel de nocive, John Locke și Montsequie ne pot prezenta o alternativă mai sănătoasă, cu o guvernare ținută în frâu și cu un contract social limitat de diferite clauze.

Guvernarea este necesară pentru a menține ordinea și securitatea. Aș susține însă că valoarea guvernării vine și din efectele secundare ale funcțiilor sale primare. Ordinea și securitatea sunt condiții sine qua non ale progresului și dezvoltării umane. Ar fi un truism să spunem că oamenii au nevoie de siguranța zilei de mâine pentru a crea și pentru a inova. Civilizația s-a născut din guvernare, nu din forme de organizare anarhice și instabile, de care am fugit pe tot parcursul evoluției noastre ca specie. Cu greu mi-aș putea imagina cum știința, literatura sau tehnologia ar putea evolua fără stabilitatea oferită de stat și guvernare, stabilitate fără de care este imposibil ca oamenii să lucreze la proiecte pe termen, fiind mult prea ocupați cu ”pâinea cea de toate zilele” și, nu mai puțin important, cu supraviețuirea lor.

În treacăt fie spus, chiar și fără guvernare ne vom alege cu o guvernare. Starea de natură imaginată de Hobbes este un tip ideal, după modelul abordării sociologice a lui Max Weber. De fapt, specia umană a trăit întotdeauna în diferite forme de organizare colectivă. Triburi, cetăți, regate, imperii și recent apărutele state națiuni. Fiecare vid de putere nu a reprezentat o stare permanentă de anarhie, ci oportunitatea pentru ca alții să vină și să umple acel spațiu gol. Dacă, revenind la Tucidide, cei puternici fac ce vor, iar cel slabi îndură ce pot, ajungem într-o logică circulară. Cineva întotdeauna va conduce. Cineva întotdeauna se va supune. Întrebarea este în funcție de ce criterii, iar așa cum anticipase și Edmund Burke, vidul de putere nu este o invitație pentru instituții democratice, ci pentru lideri carismatici, de obicei autoritari.

#Stiri #Politica #Romania #General

0 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier