• Marco Badea

Opinii - Utopia în mișcare, deziluzii și un timp sărit din calendar


Într-o țară care se zbate între momente rare de extaz și cicluri aproape infinite de agonie, există timpi săriți din calendar, ca cel în care ne aflăm acum, când istoria se oprește în loc.

Photo source: https://www.wall-street.ro/articol/Social/207441/expo-democratie-deschis-non-stop-loc-piata-victoriei-tematica-mentinerea-statului-de-drept/galerie/Proteste-foto/2647/38726.html

Și nu vă imaginați că stă mult timp, așa, oprită. Nu, nici pe departe, ci preț de doar câteva clipe, cât să se imprime în mentalul colectiv forma unui contemporan cumplit de interesant și îngrozitor de greu încercat.

Aseară eram în Piața Victoriei și mă plimbam printre oameni, îi vedeam cum se bucură, cum se simt puțin ușurați și parcă erau toți așezați în linia gândirii conform căreia: am câștigat! Fals, fals, fals și din nou fals!

Nu am câștigat nimic, nici noi și nici ei, de fapt, pierdem cu toții, asta-i marea caracteristică tristă care nu iese la suprafață în toată această bătălie. Sau nu se dorește să fie prezentată (cine știe?!).

Fie că înregistrăm, noi sau ei, victorii de etapă, sau fie că vom pierde noi și că vor câștiga ei, acest război, în adevăratul sens al realității de fapt, pe care-l constituie doar istoria... nu câștigă nimeni.

Pentru că atunci când o țară-i divizată, când majoritatea parlamentară ciuntește caracteristicile fundamentale ale uneia dintre cele trei puteri în stat, anume cea judecătorească (săracul Montesquieu, cred că-și dă palme peste față văzând circul ăsta), când prim-ministrul este lipsit de orice fel de competență și fiecare apariție publică este o catastrofă, când miniștrii unui guvern pun integritatea și scutul în fața liderului de partid (nefrecventabil, ticălos și nociv) care tocmai a fost condamnat penal, susținându-l „până la capăt”, când opoziția este mult prea lipsită de putere și de discernământ politic și nu reușește să se coalizeze, când anumite grupuri de presă și mass-media nu mai recurg la veșnicul partizanat, ci la propagandă, când depopularea statului este a doua în cifre după Siria (doar că la noi e pace... sau așa scrie-n manual), când alte state sub nivelul României sunt capabile să furnizeze noi tehnologii în vederea dezvoltării durabile a comunităților globale în timp ce noi ne chinuim în continuare să asfaltăm drumuri și să reparăm căi ferate (adică infrastructură de început de secol XX), când copiii și restul pacienților din spitalele românești mor cu zile din cauza lipsei de investiții în administrația și infrastructura medicală, când în fiecare seară, chiar acum, la ora la care citiți, zeci de mii, poate chiar sute de mii de copii români se duc la culcare fără să mânănce, când dezbaterea și dezacordul devine o adevărată arenă de confruntare, când sistemului educațional am ajuns să-i tăiem „pamblica”, când fiecare dintre noi, oprindu-ne puțin în mijlocul aglomerației și a haosului cotidian, simțim că ne-am pierdut sau că am uitat cine mai suntem, când taxele cresc dar prosperitatea lipsește cu desăvârșire, când moneda națională se devalorizează și ROBOR-ul sare calul mai ceva ca la concursurile de echitație, când nu mai suntem în stare să sperăm și când uităm prea rapid și ne vindem prea ușor..... atunci și doar atunci are loc fundamentarea direcției (în primă instanță) pe care o apucă statul. Adică... moartea lentă dar sigură a identității. Și aici nu e vorba de exacerbarea și purtarea de stindard naționalist, nu, e vorba de o identitate raportată la interacțiunea bilaterală sau multilaterală cu celălalte state. Dar na, nu știm noi cu relațiile internaționale, cu geopolitica, cu din stea.

Nea Mele (Teodor Viorel Meleșcanu - Ministrul de Externe) se pricepe cel mai bine. Ce naiba, pe niciunul dintre noi nu-l califică, cum îl califică pe domnia sa, faptul că-i calificat. Sunt multe exemple care pot constitui imaginea sumbră și destinația spre care se îndreaptă România. Dar să știți că nu suntem pierduți pe deplin. Pentru ăia mai credincioși dintre voi, fiți cumpătați, nu e momentul să ne cântăm încă ... prohodul. Atunci când oamenii se trezezc din somnul letargic și devin uniți și puternici (știți vorba celebră: somnul rațiunii și al națiunii, în situația de față, naște monștrii) există speranțe de a răzbi la lumină. Pentru cunoscători, știți voi e greu să ieși din limitele vechi pentru a intra în limitele noi.

În orice caz, când fiecare dintre noi este conștient de ceea ce se întamplă în jurul său, când mulți și din ce în ce mai mulți oameni își exercită, pe lângă meseria lor, și meseria de cetățean, atunci, numai atunci... există o șansă să fim salvați. Sau nu (asta-i varianta pentru ăia mai cinici și pesimiști). Oricum, știți, Octavian Goga spunea cândva că-i o epidemie înfricoşătoare de meningită morală în societatea românească și că boala o avem în suflet. Să fi avut dreptare? Poate, DA. Poate, NU. Să fi fost blestem sau constatare....? Doar istoria poate decide.

Până atunci, vă dau o veste bună, există un tratament pentru meningita de care vorbea Goga, și acel tratament este reprezentat de caracterisitca asumării. Asumați-vă! Haideți să ne asumăm, să încercăm să construim, fiecare, cum și cât putem, de la firul ierbii, de acolo de unde suntem. Iar când se cere să fim uniți pentru o cauză comună societății, s-o facem fără ezitare. Nu garantează nimeni că vom câștiga această luptă, sincer, personal nici nu aș vrea să avem învingători sau învinși, ci oameni care se înșurubează-n valori morale și construiesc o lume mai bună.

În fond, vorba cavalerului de Ibelin: "ce rost avem pe lumea asta dacă nu construim o lume mai bună?"

Dar până o să se ajungă la situația în care destinul să implementeze utopia mea, cu îngăduința voastră, parafrazându-l pe JFK, mai spun doar atât: Nu vă întrebați ce poate face țara (România) pentru voi, ci ce puteți face voi pentru țară!!!

#Stiri #Opinii #Romania #General #Cunoastere

0 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier