• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier

  • Marin C. Alexandru

Privirea fenomenologică şi actul comun


Sursă foto: http://www.unifor.it/ENG/attivita-culturale/due-carpe--acquaterra---villaggicitta--fenomenologie_6689641.aspx

În cartea lui Gabriel Liiceanu, ''Declaraţie de iubire'' publicată în anul 2015, prezența fenomenologiei este la fel de pregnantă precum este și cea a existențialismului, curent filosofic ajuns la apogeu tot în secolul XX și care succede fenomenologia ale cărei baze au fost puse de Edmund Husserl și Franz Brentano (mai mult în psihologia descriptivă). Fenomenologia a fost mai departe dezvoltată de Martin Heidegger în Germania și de Maurice Merleau-Ponty și Jean-Paul Sartre în Franța.

Martin Heidegger în plină carieră universitară la Freiburg

Pe lângă acești exponenți de seamă ai fenomenologiei europene care îl are ca Maestru incontestabil pe Martin Heidegger, într-un al doilea cerc concentric al curentului au stat și câțiva filosofi români care au luat parte la seminarul lui Martin Heidegger predat la Freiburg și anume Alexandru Dragomir și Henri Wald.

Alexandru Dragomir, unul dintre puţinii români care au avut ocazia să îl cunoască pe Heidegger şi să asiste la semninarele sale de fenomenologie

Vederea pe care fenomenologia o propune trăiește pe spezele a ceea ce a fost trecut cu vederea, uitat, obnubilat, ne-mai băgat-în-seamă. Vederea fenomenologică este până la urmă una care își extrage acuitatea dintr-o prealabilă orbire. Toate lucrurile din jurul nostru sunt căzute, prin exces de utilizare, într-un soi de leșin ontologic. Fenomenologul dotat cu prospețimea privirii dintâi este un resuscitator apt să practice un bouche-à-bouche filozofic cu lucrurile care, victime ale anopsiei noastre, au devenit letargice.

În acest context, filosofia devine desigur originară: ea este un exercițiu în spațiul privirii prime. Dar care este originea acestei priviri? Este oare această privire primenită rezultatul unei dotări de excepție de care, prin grație divină sau genetică, nu se bucură decât filozofii, în speță fenomenologul? Aici am putea aduce în discuție ipocrizia fundamentală caracteristică fenomenologiei și pe care mai apoi se înaltă falsa ei modestie. Ca și raiunea la Descartes, privirea fenomenologică este un bun egal distribuit pe care în principiu oricine îl poate utiliza. Cu toții, dacă vrem, putem ajunge să privim și să vedem ''este''-le fiecărui lucru. Ceea ce-l deosebește pe fenomenolog de omul de rând este așadar o chestiune de voință. Și de efort, desigur. Trebuie să vrei să vezi un lucru dincolo de straturile de prejudecăți sub care l-a îngropat opinia comună, dincolo de deformările la care îl supunem zi de zi prin flecăreală, prin curiozitatea noastră vidă și prin ambiguitățile noastre. Privirea fenomenologică este în primul rând una eliberată și care, la rândul ei, eliberează lucrul din ascunderea (fatală) în care derapajele de limbaj și rutină îl mențin clipă de clipă. Efortul este, după cum vedem, de tip arheologic: privirea fenomenologică excavează, scoate la lumină, spală, curăță. Atât. Totul vine până la urmă dintr-o atentă concentrare asupra lucrului pe care vrem să-l recuperăm printr-o gândire-privire adecvată.

Profesorul Henri Wald, născut la Braşov

Din acest punct de vedere, fenomenologia nu-și propune, originară fiind, să fie originală. Alexandru Dragomir, de exemplu, făcea prin excelentă paradă de această voință lipsită de originalitate. Căci atenția și concentrarea nu au în ele nimic original. Tot ce pun ele în joc este, după cum am văzut, nevoia de a înțelege, o tehnică de concentrare și exercițiu. În actul interpretării filozofice trebuie să apară firea lucrului interpretat, și nu ingeniozitatea interpretului. Interpretul interpretează doar des-cifrând, găsind cifrul lucrului (''este''-le lui), pe care oamenii nu-l mai văd fie pentru că nu-l caută, fie pentru că nu mai au privirea proaspătă asupra lui. Pe scurt, dacă vrei să ajungi la ființa unui lucru, trebuie să te lași ghidat de el.

Scrutarea fenomenologică - aceea care surprinde ceea ce nimeni nu mai vede (sau nu mai văzuse) într-un lucru, aceea care ''vedea'' în orice lucru partea ascunsă a propriei sale manifestări - era de fapt suprema dificultate a gândirii și, ca atare, ceva departe de a fi la îndemâna oricui.

#Stiri #General #Heidegger #Filosofie

11 afișare