• Sudițoiu Alexandru

Teme ale războiului informațional în spațiul public românesc


Photo source: www.weforum.org

Introducere

Conceptul de război informațional a căpătat o popularitate tot mai mare în spațiul public odată cu relevarea acțiunilor întreprinse de către Federația Rusă pentru discreditarea adversarilor occidentali ai acesteia și tensionarea relațiilor dintre statele membre NATO, dintre autoritățile politice occidentale și cetățenii țărilor respective. În acest sens, războiul informațional s-a distins ca un nou mijloc prin intermediul căruia Federația Rusă încearcă să atingă obiectivele strategice, fără asumarea costurilor și riscurilor inerente unei confruntări militare directe. Fie că implică fenomenul fake news (știrile false), propaganda, dezinformarea sau intoxicarea, acesta prezintă totuși câteva caracteristici distinctive pentru epoca curentă: utilizarea internetului și a mijloacelor de diseminare a informației în masă pentru a influența opinia publică și factorii de decizie în stat.

România, ca țară membră NATO și a Uniunii Europene, aflată la granița dintre blocul occidental și cel răsăritean, nu face excepție de la acest nou tip de confruntare. Înțelegerea războiului informațional și a cadrului specific prin care acesta se derulează pe teritoriul României devine o necesitate în vederea contracarării riscurilor ce amenințărilor ce se succed acestui fenomen. Din acest motiv, ne propunem ca prin lucrarea de față să analizăm principalele teme ale războiului informațional în spațiul public românesc, aruncând o privire asupra principalelor canale de comunicare ale Federației Ruse și a subiectelor pe care la abordează, a ideilor promovate și impactul acestora în rândul societății civile. Scopul final al lucrării este de a identifica, prin referire la interesele și mijloacele de acțiune ale Federației Ruse, principalele linii narative prin care aceasta încearcă să influențeze interacțiunile socio-politice din interiorul statului și politica externă a României.

Războiul informațional: definiții, metode și practici

Ce este războiul informațional? Nu există o definiție exactă și unică a acestui concept nou, motiv pentru care orice răspuns la această întrebare necesită fie o abordare selectivă a lucrărilor de specialitate, fie o analiză atentă a conceptului în sine, pentru a înțelege componentele sale. În vederea definirii conceptului de război informațional vom opta pentru a doua opțiune, căutând să oferim o definiție generală în baza obiectivelor și mijloacelor de acțiune caracteristice acestuia. Astfel, trebuie să vedem ce presupune în mod concret un război informațional și cum se diferențiază acesta de elementele sale particulare, precum propaganda, dezinformarea sau intoxicarea, folosite autonom în alte perioade istorice, respectiv de războiul hibrid, în cadrul căruia războiul informațional poate reprezenta o simplă componentă.

La baza războiului informațional stă obiectivul prestabilit de a influența un grup social, o societate, un stat sau factorii de decizie prin intermediul diseminării de informații. Termenul de război se aplică deoarece informațiile devin o nouă armă care, asemeni instrumentelor militare, este utilizată în vederea atingerii unui obiectiv politic în opoziție cu interesele altui stat. Vorbim de o confruntare care înlocuiește trupele de infanterie cu trolii online, forțele aeriene cu site-urile media și videoclipurile de propagandă. De unde deducem și principalele elemente care alcătuiesc repertoriul războiului informațional:

• propaganda, menită a disemina informații favorabile propriilor acțiuni sau interesa, a construit un narativ pozitiv cu privire la propria imagine

• dezinformarea, menită a disemina informații false sau eronate către publicul larg pentru a prezenta un subiect altfel decât prin intermediul realității. În acest cadru putem include știrile false.

• intoxicarea, având ca obiectiv inducerea în eroare a factorilor de deciziei, a serviciilor de informații și a instituțiilor statului

Astfel de instrumente au fost folosite de-a lungul timpului în diferite confruntări, inclusiv în cele de natură militară, Războiul Rece fiind un exemplu de manual în acest sens. Ce diferențiază situația actuală de cea istorică este apariția internetului și utilizarea acestuia pentru diseminarea în masă a informației. Dacă înainte măsurile active sau de influențare a opiniei publice aveau un cadru restrâns de acțiune, internetul oferă noi oportunități prin impactul tot mai mare al războiului informațional și ușurința cu care informația poate să fie transmisă și portretizată în funcție de interesele actorilor implicați. În acest sens, tehnologia informației acționează ca principalul instrument al războiului informațional, un nou câmp de luptă, făcând delimitările spațiale/geografice aproape redundante și oferind agresorilor informațional mijloace mai puțin costisitoare pentru a-și satisface interesele.

În egală măsură este necesar să facem o diferență riguroasă între războiul informațional și războiul hibrid. Războiul informațional poate să fie și este, cum dovedește conflictul din Ucraina, un element al războiului hibrid. Însă un război informațional se poate desfășura și autonom de alte elemente caracteristice confruntărilor hibride: războiul hibrid implică utilizarea simultană a mijloacelor militare și non-militare pentru atingerea unor obiective date. În Ucraina putem vorbi despre un război hibrid, deoarece prezența trupelor ruse este camuflată de absența însemnelor naționale, precum și acompaniată de veritabile campanii mediatice pentru a legitima acțiunile separatiștilor, respectiv a crește tensiunile inter-etnice din principalele areale geografice vizate. Pe de altă parte, în spațiul occidental vorbim mai degrabă despre un război informațional, organele de presă ale Moscovei și indivizi care aderă la valorile acesteia lucrând pentru a influența publicul larg în direcția dorită de către Federația Rusă.

Practicile războiului informațional se disting, astfel, prin utilizarea surselor deschise, a mediei tradiționale și îndeosebi a new media. Scopul este influențarea opiniei publice prin construirea unui narativ alternativ la cel asumat oficial, fie în vederea unei poziții de politică externă favorabilă intereselor Moscovei, fie pentru a tensiona interacțiunile din interiorul societății. În mod concret, astfel de practici au fost implementate în contextul conflictului din Ucraina, a alegerilor prezidențiale din SUA, cât și în mai multe ocazii pe teritoriul european. Menționăm în acest sens:

• utilizarea știrilor false și popularizarea acestora pe social media cu scopul discreditării candidatului democrat, Hillary Clinton și susținerii lui Donald Trump, cu un discurs electoral vizibil pro-rus și opus pozițiilor tradiționale de politică externă a SUA

• construirea unui narativ în spațiul european având ca scop discreditarea partidelor tradiționale și susținerea formațiunilor eurosceptice, exploatând criza refugiaților și situația economică din unele țări europene. Cel mai evident exemplu este cel german, unde presa rusă (Sputnik, Russia Today) a preluat știrea falsă a violării unei tinere de etnie rusă de către refugiații musulmani, intensificând astfel tensiunile dintre politica pro-refugiați a guvernului condus de Angela Merkel și numărul tot mai mare de cetățeni cu viziuni xenofobe.

• în Ucraina, presa rusofonă a prezentat formațiunile politice pro-europene ca fiind anti-ruse și cu orientări vădit naționaliste, inoculând îngrijorări în rândul minorității rusofone și alimentând conflictele ce aveau să urmeze. Concomitent, același mesaj a fost transmis către publicul european, prezentând noile autorități de la Kiev ca fiind ”Fasciste” și o ”amenințare pentru drepturile minorităților din Ucraina”.

Narativul propagandei ruse în România

România prezintă un caz distinct în ceea ce privește propaganda rusă. Datorită istoriei relațiilor dintre cele două țări, a construi o imagine favorabilă Federației Ruse prezintă mai multe provocări decât oportunități. Astfel de tentative există, mizând cel mai adesea pe identitatea religioasă comună a celor două țări predominant creștin-ortodoxe. În același timp, mesajul principal pe care Federația Rusă încearcă să-l transmită prin intermediul canalelor sale de propagandă și dezinformare este indirect, nu vizează atât promovarea Federației Ruse, cât discreditarea clasei politice, a afilierii României la NATO și Uniunea Europeană, respectiv a parteneriatelor strategice dezvoltate de statul român cu țări precum România și Polonia. În rândurile ce urmează vom face o radiografie asupra mesajelor principalele transmise de către Federația Rusă în spațiul mediatic românesc, a mijloacelor utilizate și obiectivelor urmărite, cât și a impactului avut de acestea.

Așa cum am menționat la începutul acestui capitol, războiul informațional rusesc desfășurat în spațiul informațional din România presupune câteva teme principalele:

1. Identitatea creștin-ortodoxă a rușilor și românilor deopotriva.

2. Discursul și mesajele eurosceptice, anti-americane și anti-NATO.

3. Promovarea teoriilor conspirației.

4. Apelul la naționalism pentru a consolida retorica eurosceptică.

5. Promovarea viziunii de politică externă și internă a Rusiei sub forma unui bastion a conservatorismului modern.

Aceste teme sunt transmise prin canale multiple, atât oficiale, cât și neoficiale.

În primă instanță lipsesc mijloacele obișnuite care au ajuns să definească asaltul informațional al Rusiei în occident: canalele de televiziune și site-urile de știri aparținând unor trusturi finanțate în mod deschis de către Kremlin. Rolul comunicării directe este asumat de către Ambasada Rusia la București, sub forma diferitelor ieșiri publice, evenimente culturale, cât și a diferitelor institute pentru promovarea culturii ruse. În acest fel se încearcă construirea unui model de soft power, apelând la promovarea elementelor de cultură rusească ce pot să fie apreciate în spațiul public românesc, a evenimentelor istorice mai mult sau mai puțin pozitive împărtășite de cele două țări și a legăturilor identitare, religia creștin-ortodoxă fiind adesea invocată ca un element identitar împărtășit de Federația Rusă și România.

În al doilea rând, discutăm despre acele instrumente de diseminare și propagare indirectă a narativului Rusiei. Reticența publicului românesc față de Federația Rusă, având la bază considerente istorice și politice, îngreunează încercările de propagare directă a unor narative pro-ruse. Nu același lucru poate fi spus despre tentativele indirecte care nu încearcă să promoveze propriu-zis politica și imaginea Rusiei. Acestea încearcă mai degrabă să apeleze tocmai la naționalismul românilor, un element care altminteri ar trezi resentimente față de Rusia, prin portretizarea adversarilor Rusiei în inamici ai societății românești.

Temele obișnuite ale acestui narativ sunt euroscepticismul, anti-americanismul și discursul anti-NATO.

Portretizarea Uniunii Europene ca o forță ostilă în raport cu valorile tradiționale ale societății românești apelează la viziunile și tendințele conservatoare prezentă în cea din urmă. Astfel, Uniunea Europeană este portretizată dintr-un garant al prosperității și dezvoltării economice într-un promotor al valorilor liberale și democratice, transpuse în opoziție cu cele tradiționale. Nu se încearcă prezentarea Rusiei ca fiind un model mai bun, ci a Uniunii Europene ca fiind un model negativ ce încearcă impunerea anumitor valori în spațiul social românesc. Disputa privind drepturile persoanelor LGBTQ în opoziție cu valorile familiei tradiționale este adesea invocată în retorica simpatizanților și susținătorilor Rusiei din interiorul României, același lucru fiind valabil și în cazul cotelor de refugiați ori a problemelor privitoare la separarea bisericii de stat.

Retorica anti-americană și anti-NATO reprezintă un alt element de luat în considerare, persoanele și paginile care diseminează acest mesaj în spațiul public românesc prezentând cel mai adesea atât Statele Unite, cât și NATO, ca forțe imperialiste care încearcă să exploateze resursele românilor și nu numai. Unul din cele mai cunoscute cazuri în acest sens este cel al gazelor de șist, când propaganda rusească a depus eforturi considerabile pentru a scoate oamenii în stradă și a portretiza întreaga poveste ca o tentativă a americanilor de exploata resursele României, în ciuda unor presupuse riscuri la adresa mediului. Trebuie menționat, de asemenea, și cazul scutului anti-rachetă de la Deveselu, portretizat ca fiind un element ce pune în România în vizorul Rusiei, deși scopul acestuia ar fi tocmai cel de descurajare a oricărei amenințări pentru securitatea națională.

Întregul narativ anti-occidental pe care propaganda rusească pare să-l construiască în România ține mai degrabă de inocularea fricii prin dezinformare. NATO și SUA exploatează resursele României, vor sacrifica România în fața Rusiei, provoacă un război în care aceasta din urmă ar urma să devină o victimă, etc. Uniunea Europeană este portretizată ca atentând la valorile tradiționale ale societății românești, încercându-se astfel coagularea elementelor naționaliste și conservatoare pe o direcție dorită de către decidenții de la Kremlin. Toate aceste tentative sunt puse în funcțiune prin apelul la teorii conspiraționiste și prin comparație cu situația Federației Ruse, care ne este prezentată ca un bastion ortodox și conservator.

În lipsa canalelor mediatice obișnuite (Russia Today, Sputnik, Vocea Rusiei), aceste mesaje sunt transmise prin intermediul internetului. Rețelele de socializare, blogurile și site-urile de știri cu o vizibilitate redusă marchează vârful de lance al războiului informațional rusesc. Prin intermediul unor conturi false sau al simpatizanților Rusiei sunt vehiculate mesajele prezentate în rândurile de mai sus pe Facebook, Youtube sau Twitter, în timp ce așa-zisele site-uri de știri alternative devin adesea un instrument de propagandă și dezinformare, prin propagarea unor știri cu titluri exagerate, informații false sau părtinitoare, portretizând acțiunile Rusiei într-un mod favorabil sau criticând afilierea occidentală a României. Câteva exemple de manual în acest sens sunt portretizate mai jos:

• Active News, este un site de ”știri nefiltrate”, preluând în mod nediscriminatoriu mulțimea de informații disponibile în spațiul online. La o primă căutare pe pagina respectivă, folosind cuvinte cheie precum ”Rusia”, ”Statele Unite ale Americii”, ”NATO” sau ”Soroș”, identificăm o multitudine de știri care portretizează Rusia drept o națiune suverană ce-și apără interesele, Statele Unite ca o forță ce impune globalizarea și propriile valori altora, NATO ca o sursă de risc pentru România, implicând-o într-un conflict inutil cu Federația Rusă și figura milionarului american George Soroș ca una dintre puterile oculte din spatele intereselor americane în România.

• Napoca News, este un site cu tematică naționalistă, pe care publică inclusiv figuri precum Ionuț Țene, fost membru al organizației Noua Dreaptă și a Partidului Noua-Generație. O bună parte dintre articolele acestuia sunt eurosceptice și manifestă o vădită tendință pro-rusă, lucru valabil și pentru știrile prezente pe website. Apelul la valorile tradiționale și punerea acestora într-o falsă opoziție cu occidentul pare să fie o tematică specifică website-ului în cauză. Merită menționat că Ionuț Țene semnează și pe portarul de știri Sputnik Moldova, fiind afiliat direct cu un portal de propagandă finanțat de Kremlin.

Sputnik Moldova prezintă un caz curios. Site-ul se adresează, teoretic, publicului moldovenesc, dar datorită împărtășirii unei limbi comune și accesului la internet acest site are ca public țintă și cetățenii României, o parte dintre editorialiștii Sputnik fiind chiar români. Sputnik Moldova face parte din rețeaua cu același nume patronată și finanțată de Kremlin, fiind, alături de Russia Today, principalele instrumente de propagandă și dezinformare pe care Federația Rusă le utilizează pentru a ajunge la publicul extern. La o primă privire pe pagina respective, tematicile abordate țin de ”caracterul nociv al Uniunii Europene”, ”Imixtiunile americanilor în spațiul public românesc” și nu numai, majoritatea ”știrilor” fiind mai degrabă articole de opinie care nu au la bază nici o informație reală, ci doar opinii răsfirate și informații scoase din context pentru a prezenta occidentul într-o lumină negativă.

Printre editorialiștii Sputnik se numără:

• Ionuț Țene, discutat în rândurile de mai sus

• Bogdan Duca, politolog și teolog român cu viziuni conservatoare, exprimându-se pe pagina sa de Facebook și prin articolele sale împotriva proiectului european și în favoarea Rusiei, semnând articole similare pe Active News.

Vulnerabilități, riscuri și amenințări

Așa cum am sesizat, temele principale ale războiului informațional rusesc țin, pe de o parte, de promovarea imaginii Rusiei în România prin apelul la valori împărtășite, iar pe de alta de critica occidentului în scopul construirii unui narativ cât mai favorabil intereselor rusești. Această direcție de acțiune merge pe aceeași linie enunțată de către geopoliticianul rus, Alexander Dughin, în cartea sa, ”Bazele Geopoliticii”, unde cheamă pentru o susține a formațiunilor radicale din occident și a discursului naționalist în vederea dezbinării Europei de Statele Unite, implicit pentru a rupe NATO în două. Dacă acest obiectiv strategic pare să fie ținta principală a războiului informațional pornit de Rusia împotriva occidentului, în cazul României el se confruntă cu o piedică serioasă din pricina divergențelor istorice, dar nu imposibil de surmontat, de unde și sursa amenințărilor.

În acest sens, România pare să fie, cum spunea și prof. Dan Dungaciu, oarecum vaccinată împotriva propagandei ruse. Însă așa cum am văzut, aceasta prinde forme dintre cele mai diverse, nefiind vorba doar de promovarea propriu-zisă a imaginii Rusiei, ci de construirea unui narativ care pune în opoziție valorile și interesele României cu cele occidentale. Amenințarea rusească își pierde astfel din relevanță în raport cu o amenințare percepută dinspre vest, cu un tratament aparent nedrept al românilor și cu așa-zisele încercări ale occidentului de a elimina valorile tradiționale. România prezintă o vulnerabilitate, chiar dacă nu foarte mare, prin deschiderea publicului spre mesajele care nu sunt în mod direct asociate Rusiei, încercând în schimb să apeleze la retorica naționalistă și conservatoare.

O altă vulnerabilitate vine chiar dinspre clasa politică și încrederea limitată a acesteia în ochii cetățenilor. Scandalurile de corupție și o încredere statistică nedepășind cadrul de 15-18% fac din asocierea clasei politice cu occidentul o altă sursă de incitate a tensiunilor și clivajelor societale, o vulnerabilitate ce poate să fie exploatată pentru a face loc surselor alternative de informare și implicit acelor mesaje pe care Federația Rusă dorește să le transmită.

În mod ironic, cea mai mare vulnerabilitate caracteristică nu doar României, ci societăților democratice în general, rezidă în libertatea de exprimare ca valoare fundamentală a acestora. Acesta ar fi principalul motiv datorită căruia războiul informațional are succes în occident, dar un răspuns similar ar eșua pe teritoriul Federației Ruse, al Republicii Populare Chineze, etc. Statele agresoare, precum este cazul Rusiei, exploatează libertatea de exprimare pentru a-și disemina mesajele după bunul plac, reciproca nefiind valabilă. O caracteristică a spațiului mediatic rusesc este, de exemplu, controlul statului asupra circulației de informații și reacțiile virulente față de orice nu se încadrează în narativul aprobat și promovat de către autorități. A gestiona această vulnerabilitate, fără a renunța însă la valorile noastre, rămâne în continuare una dintre principalele provocări ale erei informaționale.

Dimensiunea riscurilor pe care le implică războiul informațional este evidentă la nivel social și politic:

• apare riscul dezvoltării euroscepticismului în rândul opiniei publice, favorizând o poziție aflată în opoziție cu principalele direcții de politică externă și de securitate ale statului român

• riscul ca propagandă rusă să ducă la o amplificare a clivajelor și tensiunilor sociale, exploatând lipsa de încredere în clasa politică și o parte a instituțiilor statului

• riscul utilizării mijloace media pentru a organiza și derula proteste precum cele împotriva gazelor de șist, sabotând în mod indirect o acțiune care ar putea contribui la independența energetică a României

• riscul ca mijloacele media să fie folosită pentru creșterea tensiunilor inter-etnice asupra unor subiecte sensibile, așa cum este cazul autonomiei Ținutului Secuiesc

• riscul canalizării unui electorat anti-NATO, anti-UE, care poate prin pozițiile sale să susțină o agendă de politică externă favorabilă intereselor Rusiei

• riscul utilizării dezinformării și a știrilor false pentru a genera conflicte sociale ori pentru a susține figuri politice pro-ruse pe teritoriul României

• riscul conturării unui segment radical, de extremă-dreaptă, care să faciliteze interesele Rusiei în România

• riscul diminuării libertății de exprimare ca răspuns la exploatarea acesteia de către actori ostili

Contracararea războiului informațional și cultura de securitate

Cunoscând ce este războiul informațional, care sunt obiectivele sale, prin ce mijloace se desfășoară și având un exemplu concret în studiul de caz românesc, ne mai rămâne să conturăm un cadru adecvat pentru contracararea acestuia. Pentru demersul nostru trebuie avută în vedere ceea ce am considera o regulă de aur a războiului informațional: posibilitățile și efectele acestuia sunt dependente nu de intențiile actorului agresor, ci de condițiile structurale ale societății victimă. Astfel, pentru ca țelurile unui război informațional să aibă succes acesta necesită a priori un public țintă care să fie receptiv față de mesajele transmise și transmițătorii acestora. Soluția pentru contracararea unui astfel de fenomen nu ține, deci, de măsuro contra-propagandiste (propaganda noastră, ca să-i spunem pe șleau), ci de reducerea acelor vulnerabilități care pot să fie exploatate la nivel social, politic, economic etc.

Am identificat aceste vulnerabilități cu lipsa de încredere în clasa politică actuală, cu fundalul religios al societății românești și volens nolens cu condițiile sociale și economice instabile. Publicul românesc nu este cu necesitate receptiv față de mesajele venite dinspre Federația Rusă. Realitățile istorice asigură acest prim aspect. Însă un public nemulțumit, dominat de o cultură a neîncrederii în instituțiile statului, de condiții economice precare și nu numai poate să fie manipulat într-o direcție dorită de agresorul informațional. A răspunde acestei provocări implică prin definiție un model de bună guvernare, de reglare a tensiunilor și clivajelor sociale, astfel încât nemulțumirile populației să fie reduse și, odată cu asta, propaganda rusă să fie lipsită de o primă vulnerabilitate exploatabilă.

Un alt factor ține de caracterul pro-activ al contracarării. Într-adevăr, războiul informațional face abuz nu doar de nemulțumirile societății, ci și de ignoranță. Un popor care nu este deprins să gândească critic, căruia îi lipsește cunoașterea principalelor probleme politice și de securitate cu care se confruntă, este mult mai ușor de manipulat. Nimeni nu ne ferește de inflația știrilor false în spațiul informațional românesc. Sunt necesar, în schimb, eforturi pentru a îmbunătăți sistemul de învățământ public astfel încât să deprindă generațiile viitoare cu o mai bună gândire critică, cu aptitudinile și cunoașterea necesară cântăririi informațiilor disponibile în mediul audio-vizual, în presa scrisă și în mediul online. În egală măsură se impune dezvoltarea și promovarea culturii de securitate. O societate informată asupra amenințării reprezentate de războiul informațional este mai aptă să respingă provocările din această direcție, iar cunoașterea problemelor de securitate ale statului ajută la respingerea unor teme de propagandă și dezinformare ce pot prejudicia interesele naționale.

Așadar, răspunsul statului român față de războiul informațional trebuie să cuprindă:

1. Reforma sistemului de învățământ pentru a dezvolta gândirea critică în rândul elevilor și studenților, necesară într-un mediu dominat de fluxuri informaționale mai mult sau mai puțin adevărate.

2. Eforturi din partea instituțiilor publice pentru a promova cultura de securitate și atragerea atenției asupra desfășurării unui război informațional, astfel încât cetățenii să fie vigilenți în privința consumului de informații.

3. Eforturi pro-active din partea statului pentru a contracara la timp știrile false, eforturile de dezinformare și propagandă, prin instituții specializate care să răspundă nevoii de informare timpurie și corectă a publicului larg.

Alături de aceste elemente o responsabilitate aparte revine sectorului privat și cetățenilor înșiși. Războiul informațional profită tocmai de multiplele surse prin intermediul cărora se pot disemina informații nefiltrate (cum ar spune ”profesioniștii” de la Active News). Trusturile de presă sunt responsabile de verificarea informațiilor pe care le diseminează către publicul larg, iar acestea au de asemenea un rol de contracarare a informațiilor false prin informații corecte odată ce primele au ajuns în spațiul public. Platformele de socializare și-au asumat deja o misiune în acest sens, prin eliminarea știrilor false de pe rețele online precum este cazul Facebook, în urma unor notificări din partea utilizatorilor. Acest aspect scoate în evidență necesitatea implicării cetățenilor individuali și a societății civile pentru a descoperi și reduce cantitatea de știri false din mediul online.

Tot în cazul cetățenilor, urmând regulile economiei de piață, aceștia trebuie să fie atenți în privința bunurilor pe care le consumă. Informația, la fel precum orice alt produs, are propria etichetă asupra calității sale. Navigând internetul și accesând o știre anume trebuie să avem în vedere indicatori precum afilierile autorului, actualitatea știrii, verificarea acesteia din mai multe surse, dacă informația este sau nu scoasă din context, tendențioasă sau subiectivă. Într-un mediu în care informația circulă în mod liber nu putem lua drept adevăr nimic din ceea ce vedem la televizor sau în mediul online, fiind necesară antrenarea unui sistem critic de gândire pentru a discrimina informațiile adevărate de cele false, pentru a filtra fiecare informație receptată prin intermediul facultăților cognitive.

Concluzii

Apariția internetului și accesul tot mai mare la informație au făcut din aceasta o armă utilă într-o perioadă-n care confruntările militare directe ar aduce serioase prejudicii economice tuturor actorilor implicați. Războiul informațional este doar una dintre formele prin care internetul poate să fie utilizat pentru ca un stat anume să-și atingă interesele, indiferent de natura acestora. În cazul Federației Ruse, vorbim despre un război informațional declanșat împotriva occidentului, având ca scop dezbinarea acestuia și construirea unui narativ favorabil politicii externe rusești. Temele centrele sunt euroscepticismul, anti-americanismul și intențiile pașnice ale Rusiei. La nivelul României se regăsește o parte a acestui discurs, adăugându-se unele repere identitare comune și exploatarea neîncrederii pentru promovarea propriului narativ.

Un răspuns pentru acest nou tip de amenințări este dificil de formulat, dar nu imposibil. Noutatea războiului informațional impune și o perioadă mai lungă pentru ca societatea să dezvolte anticorpii necesari. Statul poate depune anumite eforturi, fără a încălca însă propriile valori în vederea libertății de exprimare, dar cea mai mare parte a responsabilității revine cetățenilor individuali. Cheia câștigării acestui nou tip de confruntare sunt indivizii educați, capabili să gândească critic și cu o minimă cultură de securitate. Astfel de indivizi sunt necesari pentru o democrație funcțională, altminteri însăși democrația devenind vulnerabilă, iar rolul principal în acest demers revine unui sistem de învățământ funcțional și adaptat realităților secolului XXI.

#Politica #Stiri #General #Romania #Special

0 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier