• Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier

  • Marin C. Alexandru

Tribuna Internaţională - Populismul în Europa


„Populismul ar trebui să fie într-adevăr considerat un stil politic şi nu un program fiscal, o imaginaţie moralistă a politicii” (Jan-Werner Muller, Universitatea Princeton, Ce este populismul?)

Sursă foto: https://www.truthhawk.com/no-good-case-against-populism/

Actualul val populist nu este determinat într-o măsură semnificativă de o cerere de redistribuire în maniera socialistă deja consacrată, ci este cauzat de respingerea globalizării, aşa cum a fost ea concepută și dezvoltată în laboratorul neoliberalismului. Ȋntr-o oarecare măsură, acest lucru a fost produs de vulnerabilitatea clasei de mijloc inferioare la polarizarea locurilor de muncă cauzată de progresul tehnologic și comercial (cea de-a Patra Revoluţie Industrială), ceea ce la rândul său a generat automatizarea, externalizarea resurselor, politica subcontractării și implicit o competiție sporită în țările cu salarii mici și forţă de muncă ieftină. Pe lângă aceste evoluții pe termen mediu, nesiguranța economică în Europa (cu precădere în sudul continentului) a crescut în urma crizei globale, întrucât rata șomajului s-a mărit substanțial.

Deşi comentatorii folosesc frecvent termenul „populist” pentru a descrie politicile economice ale stângii radicale sau politicile care par să satisfacă interesele materiale ale persoanelor cu venituri mai mici sau ale grupurilor muncitorești, populismul este un stil care este în mod explicit anti-pluralist, ceea ce înseamnă că neagă legitimitatea oricărei opoziții într-un mod care încalcă convențiile politicii democratice normale. De obicei, el trasează o linie fermă între un popor moral pur, pe care populiștii pretind că îl reprezintă exclusiv și dreptul de a defini elitele corupte și nelegitime. Astfel, populismul este un stil politic iliberal, nu un set de politici economice. În funcţie de gradul în care este legat de politică, populismul prezintă probleme sociale complexe ca având soluții ușoare, deseori solvabile doar de un lider carismatic autoritar (vezi Vadim Tudor în România anilor '90).

Un val populist a luat amploare în multe părți ale Europei și, în unele cazuri, reprezintă o amenințare serioasă pentru democrație. O centură populistă fără precedent acoperă acum o mare zonă strategică importantă din Europa Centrală și de Est, de la Marea Baltică până la Marea Egee. Populismul urmează să se extindă în Europa, iar partidele populiste au preluat pârghiile propriilor guverne în multe țări.

Acest populism in crescendo a schimbat deja politicile sociale și economice urmărite de multe țări, a creat noi tensiuni între statele naționale din Europa și a început să preseze instituțiile democratice într-o varietate de țări care au fost odată văzute ca democrații consolidate. Astfel, devine evident faptul că populismul se poate înrădăcina în spectrul politic, atât la extrema dreaptă, cât și la extrema stângă. Populiştii spun că trebuie „făcută o distincție între prieten și inamic”, suporterii lor sunt portretizați drept „legitimi” și oponenți „ilegali”. Politicienii populişti merg mai departe decât să denunțe doar nedreptatea sau corupția: ei pretind invariabil că reprezintă „poporul” împotriva elitelor, imigranților sau a unei alte minorități și au o preferinţă pentru referendumuri.

Aproape trei sferturi din partidele europene populiste sunt dreapta (74 din 102) [Sursa 1], conform unui studiu realizat de Institutul Tony Blair pentru Schimbarea Globală între 2000 şi 2017. Cu toate acestea, populismul de stânga a fost cel mai puternic în țările îndatorate Uniunii Europene sau instituţiilor financiare internaţionale din Europa de Sud și Lituania.

The Big Picture

Sursă foto: Partide populiste în UE în perioada post-Brexit https://www.express.co.uk/news/politics/734682/European-Union-YouGov-poll-populist-parties-EU-Brexit

Sudul Europei

Partidele populiste din Europa de Sud tind să încline spre stânga eşicherului politic, fiind propulsate de criza zonei euro și de politica de austeritate. Ȋn Grecia, Syriza este la putere, iar în Spania, Podemos formează fundamentul opoziției. Populismul de stânga a făcut incursiuni semnificative și în Franța, unde Jean-Luc Melenchon a fost aproape de a se califica pentru scrutinul prezidențial, la fel în Marea Britanie sub opoziția „Labour”.

Mișcarea „Cinci stele” din Italia nu este nici de drepta, nici stânga, devenind mai degrabă anti-imigranționistă prin încercarea sa de reformă a instituțiilor politice și economice.

Cu toate acestea, institutul lui Blair spune că, în ansamblu, în Europa, populismul de stânga rămâne relativ marginal și - cu excepția Greciei și Lituaniei - abia are putere.

Europa Centrală şi de Est

Populiştii cuprind o regiune ce se întinde de la Polonia la Macedonia. Aceștia au preluat puterea în șapte țări: Bosnia, Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Serbia și Slovacia. Yascha Mounk, expert în analiza crizelor democraţiei liberale şi a mişcrăilor populiste, a declarat că „acum puteți pleca din Marea Baltică până la Marea Egee fără a părăsi niciodată o țară guvernată de populiști” [Sursa 2].

Drepturile politice au cea mai puternică prezență; partidele precum Drept și Justiție din Polonia sau Fidesz din Ungaria promovează un „naționalism bazat pe sol, sânge şi cultură”. Aceste două țări au început în ultimii ani să facă presiuni sau chiar să desfinţeze instituții democratice cheie, cum ar fi mass-media liberă și justiția independentă. Acest lucru poate fi observat și în țări precum România, unde Partidul Social Democrat (PSD), încă de când s-a instalat la guvernarea ţării, a atentat de nenumărate ori la integritatea structurilor democratice ale statului.

Cota populistă a voturilor s-a triplat în ultimele două decenii, arată acela şi Tony Blair think-tank, ajungând la peste 30% în medie în 2017 - și numărul partidelor populiste aflate la alegeri s-a dublat. Atât de radicală este schimbarea, încât, inclusiv opoziţia populistă, recurge la metode populiste pentru a contracara mişcările contra-candidaţilor.

Vestul şi Nordul Europei

Ponderea voturilor populiste în Europa de Vest este în medie de 13 procente din totalul voturilor, cu patru procente mai mare decât în anul 2000. Ele au un punct de plecare în Austria și Elveția. Dar, în timp ce este mult mai puțin dominantă decât în Est, sunt evidente câștigurile făcute de Marine Le Pen în Franța și de Alternativa pentru Germania.

În mod semnificativ, influența din ce în ce mai accentuată a extremei-drepte, a determinat multe partide de centru-dreapta să adopte poziții „mai extreme” în probleme precum imigrația, de exemplu. Astfel, partidele moderate consideră că este mult mai greu să se formeze coaliții tradiționale.

Populiștii de dreapta au câștigat din ce în ce mai multe procente de vot în Danemarca și Suedia, cu populiști reprezentați în guvern în Finlanda și Norvegia. Influența lor asupra unor probleme precum imigrația a crescut și s-a resimțit cel mai mult în statele baltice, unde au împărțit în mod regulat puterea de guvernare.

Populism și democraţie

Partidele anti-europene, anti-imigraționiste, protecționiste au schimbat deja mainstream-ul politic european în mai multe direcții naționaliste, fără a încălca normele democratice. Majoritatea partidelor populiste - inclusiv unele care au fost la putere - adoptă politici profund iliberale care utilizează sprijinul public pentru a submina statul de drept și a încălca drepturile minorităților, ele reprezentând o adevărată amenințare pentru ideea de democrație în sine.

Ungaria este un exemplu relevant în acest sens , guvernul fiind acuzat că a devenit în ​​cvasi-autoritar, a înlocuit curți și comisii electorale cu loialişti și a atacat mass-media și universitățile independente (vezi mişcarea I stand with CEU). Chiar și desfăşurarea viitoarelor alegeri libere și presupus corecte devine îndoielnică. Democrația poloneză este, de asemenea, mult mai fragilă decât a fost, cu noul său guvern criticat pentru că a submina separarea puterilor în stat prin reformele sale judiciare.

Populismul este departe de a fi în declin, cu o probabilitate aşa de mare mare de câștig electoral. Restricțiile privind migrația și accesul la bunăstare ar putea fi reproduse în alte state, pe măsură ce politica europeană se îndreaptă către mai mult naționalism și protecționism. Finlanda, Estonia, Danemarca și Norvegia au înregistrat schimbări de politică sub influența populistă.

Concluzii

1. Poate că acum, un scenariu populist pentru Uniunea Europeană şi pentru întregul continent pare improbabil sau de neconceput, deşi există mulţi indicatori care semnalizează o asemenea posibilitatea în sfera politică. În următorii ani însă, un astfel de scenariu ar putea fi descris ca un „nou normal”, imaginea Europei de Est sugerând că un viitor cu mult mai întunecat rămâne de asemenea, posibil (vezi populiştii din Ungaria Polonia, acuzați că au distrus instituțiile democratice).

2. Populiștii de dreapta din alte părți ale Europei au început să imite retorica autoritaristă a omologilor lor din Europa de Est, cu atacuri asupra parlamentelor naţionale, presei și justiției.

3. Dacă efectele corozive ale populismului se limitează la democrațiile încă aflate în tranziţie după revoluţiile din '89 din unele părți ale Europei Centrale și de Est, atunci decalajul dintre Estul și Vestul Europei va continua să crească, iar „Europa cu două viteze” nu va mai fi pentru mult timp doar un scenariu imaginat de Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker.

4. Ţările din Europa de Vest și de Nord - inclusiv Germania și Suedia - nu sunt imune față de un potențial proces de deconsolidare democratică în cazul în care continuă valul populist.

5. De asemenea, creșterea șomajului va duce la pierderea încrederii în instituțiile politice democratice și la sporirea sprijinului pentru populiștii anti-establishment. (Este cunoscut faptul că imediat după crizele suprapuse din 2008-2010, pentru a reduce șomajul, decidenţii politici europeni au fost forțați să urmeze reforme structurale nepopulare, uneori în mijlocul politicilor masive de austeritate. Cu toate acestea, reformele necesită încrederea cetăţenilor - alegătorii trebuie să fie încrezători în câștigurile viitoare obținute în urma reformelor economice și politice dureroase. Dacă nu există încredere în sistemul politic, reformele nu pot fi implementate cu ușurință - iar șomajul va rămâne ridicat.)

6. Creșterea neîncrederii față de instanțe este alarmantă (chiar și în momentul actual de redresare în economia europeană), deoarece instituțiile juridice sunt piloni ai democrațiilor occidentale și a societăților capitaliste.

7. Recentul val de populism este diferit de cel precedent care a fost concentrat mai ales în America Latină. Valul actual nu este determinat atât de mult de o cerere de redistribuire a stângii politice, în schimb, este legată de respingerea globalizării (integrarea comercială, globalizarea financiară și imigrația).

Bibliografie

Sursa 1

https://institute.global/#

Sursa 2

http://adevarul.ro/international/europa/populismul-democratia-1_5a2cf4795ab6550cb80abe31/index.html

Sursa 3

https://voxeu.org/article/european-trust-crisis-and-rise-populism

#TribunaInternationala #Stiri #Populism #Democratie #UniuneaEuropeana #Politica

77 afișare