• Marcu Roxana

Stângaciul: Problematica identității naționale la Leskov


Photo source: https://www.pinterest.com/pin/385972630544629937/

Titlul cărţii: Lady Macbeth din Siberia. Povestiri

Autorul: Nikolai Semionovici Leskov

Traducătorul: Alexandru Sever

Editura şi locul publicării: Ed. Univers, București

Anul apariţiei: 1971

Număr de pagini: 368

ISBN: 821.161.1-32

Secolul al XIX-lea a însemnat pentru Europa și pentru Imperiul Rus o perioadă de continuă efervescență culturală, politică și socială, generată, în principal, de constituirea statelor naționale, ce a ridicat cu sine problema identității naționale. Noile state europene, care anterior fuseseră delimitate mai mult de granițe religioase decât etnice, sunt cuprinse de avântul naționalist și de dorința de descoperire și afirmare a specificului propriului popor, fapt ce se manifestă și în universul literar. Literatura rusă este, la rândul ei, preocupată de conceptul de identitate națională, de diferențele dintre sfera rusească și alte popoare.

Această problematică a fost proiectată în trei direcții principale. Prima tratează identitatea drept un concept biologic sau zoologic, ce ia naștere datorită originii comune a indivizilor, iar cea de-a doua o raportează la statutul politic și cetățenesc. A treia, și cea mai veridică, direcție evidențiază componenta culturală, susținând faptul că naționalitatea nu este sinonimă cu cetățenia, fiind o opțiune, nu un dat. Ea constă în identificarea personală cu spiritul unui popor, cu modul său aparte de percepere a lumii, precum și cu legendele și basmele care îi construiesc credibilitatea socială (apud Manolescu).

Unul dintre scriitorii ruși care tratează această tematică este Nikolai Semionovici Leskov, ce surprinde în povestirea sa Stângaciul opoziția dintre identitatea națională a Rusiei, bazată pe ideea de excepționalitate și cea a Angliei, ce susține progresul comun prin normalitate. Povestirea este construită sub formă de skaz, autorul afirmându-și astfel convingerea că miturile reprezintă o parte importantă a conștiinței unui popor. Se delimitează, așadar, două părți ale povestirii: o primă parte ce construiește basmul și o a doua ce îl deconstruiește.

Figura centrală a operei, esențială pentru problematizarea identității naționale, este cea a Stângaciului, o tipologie aparte a geniului, un geniu ce se naște ca o necesitate socială determinată de lipsa industrializării și mașinilor. Frapante sunt și înfățișarea și modul său de trai: este sașiu, cu un neg pe obraz și început de chelie, îmbrăcat sărăcacios, lipsit de educație înaltă, religios percepându-și propria iscusință drept un dat al divinității, nu un merit personal. În ciuda acestui aparent primitivism, el este singurul care apreciază valoarea pragmatismului vestic. Are o gândire sănătoasă și privește totul în mod critic, apreciind cum unele reglementări ar putea fi aplicate și în Rusia pentru ușurarea vieții muncitorilor, dar rămânând - nu doar biologic și prin cetățenie, ci și spiritual - credincios patriei sale.

Povestirea capătă nuanțe diferite în funcție de tipul de cititor cu care interacționează.

Înglobând cele două tipuri de naratori create pentru a ilustra cele două părți ale povestirii, mai există o forță motrică a textului, și anume intenția autorului. Leskov este un fin psiholog și un bun cunoscător atât al caracterului uman general, cât și al sufletului rus, el asumându-și rolul unui creator suprem, ce dorește să împletească intenționalitatea autorului cu cea a textului în sine. Din acest punct de vedere, concluzia sau mesajul operei poate fi perceput în două direcții: una ce se aplică exclusiv Rusiei și una ce poate fi aplicată oricărui popor ce este în căutarea identității naționale. Asta înseamnă, propriu zis, că textul are o funcție moralizatoare diferită pentru cititorul rus și o alta pentru cititorul de altă naționalitate. Pentru cititorul rus, intenția povestirii este de a instiga: pe parcursul acțiunii, Leskov se folosește de vocile naratorilor pentru a-l atrage pe cititorul rus de partea sa, utilizând diverse tehnici de limbaj ce arată apropierea. Se construiește, astfel, o senzație de intimitate interioară între autor și cititorul rus, ei fiind uniți de aceleași sentimente de mândrie față de legendele ce formează trecutul glorios al Rusiei.

Punctul culminant apare însă în ultima parte, când Leskov își maschează adevăratul îndemn către poporul rus sub forma afirmației „Asemenea meșteri ca Stângaciul din poveste, acuma, bineînțeles, nu se mai află la Tula” (Leskov, p.342). Mesajul său are rolul de a-l instiga pe cititor, de a-i trezi reacția naturală de nemulțumire față de situația Rusiei din vremea respectivă, când, purtată de tendința de mecanizare și tehnologizare, uitase că este capabilă să producă genii. Legenda ne inspiră să găsim genialitate și astăzi, când ea nu mai e o necesitate socială, ci un mijloc de afirmare a progresului. Pentru cititorul de altă naționalitate, textul transmite ideea găsirii unui echilibru între caracterul excepțional și normalitate. Leskov consideră că îți poți păstra identitatea și specficul național, îmbrățișând în același timp evoluția și progresul, chiar dacă acestea vin din sfera unor culturi diferite.

Așadar, povestirea capătă nuanțe diferite în funcție de tipul de cititor cu care interacționează, ea promovând conceptul unei societăți conduse de normalitate, interesate de evoluție și care nu doar păstrează vii în minte legendele ce stau la baza ei, ci acționează pentru a permite dezvoltarea constantă a genialității.

Bibliografie:

Leskov, Nikolai Semionovici, Lady Macbeth din Siberia. Povestiri, 1971, Editura Univers, București

Manolescu, Nicolae, Ce este identitatea națională, 2009, România literară, nr. 50, http://www.romlit.ro/numarul_50_2009 03 Feb 2016

#Literatura #Rusia

37 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier