• Badea Marco

Opinii: Miez de stea de pe cerul existenței noastre


Spunea cândva Muhamed Ali că adevărații campionii sunt făcuţi din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorinţă, un vis, o chemare. Ei bine, Simona Halep asta a avut azi în minte, în ultra-meciul de semifinală cu Angelique Kerber, o dorință mare să o învingă pe vechea Simona Halep, cea defenisvă, ușor timorată și mai puțin bătăioasă în momente critice... un vis, acela de a câștiga primul ei Grand Slam din carieră la seniori... și desiur, a avut o chemare, o chemare către locul acela în istoria tenisului, foarte mult muncit, care-i conferă respect, notoritate și bucurie, o bucurie întinsă până la superlativ.

Dacă ar fi existat un radar pentru puls, în mod sigur, la viteza pe care o luase inima mea, nu aș mai fi apărut în vreo configurație corectă a aparatului, căci am murit și am înviat de mai multe ori în același timp, în acest meci. În primul set, ne-am trezit cu un vijelios 5-0 pentru nr. 1 WTA, eram relaxați și deja ne imaginam cum motoreta în doi timpi fabricată la Constanța, Simona Halep, învinge bolidul diesel nemțesc din Bremen, Angelique Kerber. Apoi, Kerber, o mare jucătoare a ultimilor ani în WTA, multiplă campioană de Grand Slam-uri, a întors rezultatul, iar de-a lungul întregului meci, victoria a fost în racheta fiecăreia dintre jucătoare.

Noi, la Radio, eram cu sufletul la gură, trăiam fiecare minge aruncată de o parte și de cealaltă a terenului. Simona părea că e stabilă și ca are în buzunar meciul, conducea și în setul doi, iar o întreagă țară se pregătea să desfacă șampania... deși la București e un alt fus orar, dimineață mult prea devreme pentru consumul de alcool, care nu-i tocmai indicat.

La Open-ul Australian de la Melbourne, în schimb, se adeverea ancestrala zicală conform căreia nu ești sigur că l-ai bătut pe neamț până acesta nu urcă în avion. Și așa... în lumea noastră plină deja de imagini cu Simona relaxată și trumfătoare, Angelique Kerber a trecut pe modulul 4x4, a câștigat Game cu Game și în final, după ce Simona a avut minge de meci, Kerber i-a furat setul, cu o precizie chirurgicală a loviturilor și ghiulele ieșite parcă dintr-un Tiger.

Cred că meciul ăsta, care a durat parcă cât o viață de om, ne-a aratat cât de mult însemnă pentru noi fata asta... vitregită de copilărie pentru performanță.

Cât de mult înseamnă pentru noi SIMONA HALEP.

S-a intrat în decisiv unde totul parcă pleca de la 0, privind-o, nu înțelegeam ce-i poate trece prin minte după ce a avut minge de meci iar adversarea i-a anulat-o drastic. Fiecare secundă din meciul ăsta a atârnat greu, atât pentru cele două, cât și pentru noi, noi cei care le-am privit concentrați, trăind fiecare minge ca pe ultima noastră speranță în fața morții.

Părea că totul e normal, că iar vom asista la un maraton din acela cu game-uri infinite până când una dintre jucătoare se desprinde la două gam-uri distanță, pentru că așa-i regula la Open-ul Australian, în decisiv nu se face tie-break. Şi s-a jucat, a fost pe rând 2-1 pentru Halep, 4-3, apoi 5-3, eram deja fericiți, iar ne pregăteam să ridicăm șampania de jos, de data asta eram siguri ca vom prinde finalul în mare formă, doar că na, am început să vedem cum speranțele noastre se scurg asemenea nisipului în clepsidră.

Kerber, fata asta foarmată în marea cultură sportivă germană, ajunge la 5-4 şi apoi egalează la 5.

De acum, totul era 《până la sânge》cum ar spune Carla's Dreams, fiecare dintre cele două jucătoare aveau posibilități reale şi egale să prindă bilet pe teren pentru finala de sâmbătă, unde, de partea cealaltă a fileului le aştepta daneza, Caroline Wozniacki, nr.2 WTA.

Nu pot să vă descriu tensiunea de la Radio, toată lumea simțea cum timpul se dilată, cum fiecare minge a Simonei parcă ne izbea de valul speranței şi de gustul amar al eşecului, în acelaşi timp.

Nemțoaica, astfel, reușește să câștige al treilea game la rând şi face break, după mai multe greșeli neforțate ale Simonei.

6-5 şi părea că Simona era o țintă mare de ochit pe care o nimereai şi întors cu spatele. Dar a noastră, mică şi năzbâtioasă, luptătoare cu sânge latino-machedonean, nu s-a dat bătută.

Sunt momente în marile confruntări din istorie, chiar şi în istoria tenisului, când se atinge punctul culminant, momentul ăla care decide meciul, secundele alea de rațiune şi nebunie care îi dau sortitului... şansa să lupte până la capăt.

Iar ca o aşezare centrală în context, aşa s-a întâmplat, Kerber avea minge de meci, era pe serviciul ei şi deja Mats Wilander împreună cu Barbara Schett se pregăteau să deschidă în prime-time la Eurosport cu anunțarea decăderii liderului mondial WTA, Simona Helep. *Da, aşa este, danezeza Wozniacki, era prima finalistă, este nr. 2 WTA şi aşteaptă la pândă să înhațe locul 1 WTA.

Simona Halep şita că o eventuală înfrângere îi detronează visul de a rămâne nr. 1 WTA şi mai cu seamă, îi spulberă posibilitatea de a câştiga primul mare Slam din carieră. Sfidând orice lege a fizicii, nu a aruncat prosopul, cred ca asta e o lecție pe care trebuie să o învățăm şi noi în viață: atunci când nu mai poți, când tot corpul iți spune să cedezi, mintea este cea care furnizează deznodământul, iar Simonei, mintea i-a spus să rămână acolo în teren, să joace, să lupte până final.

Simona egalează la 6 apoi preia conducerea la 7-6.

Kerber, cu o ambiție asemănătoare conaționalei sale, fosta mare campioană WTA, Steffi Graf, întoarce la 7-7.

Din nou meciul era obtuz, iar deznodământul, cumplit de greu să mai poată fi anticipat.

Şi inevitabil, apare acel moment în cariera unui sportiv când simte că are totul sub control, că la sfârşit are doar două obțiuni, fie moare onorabil, fie triumfă în glorie deplină.

Simona continuă să servească foarte bine, se poziționează solid în game-urile de serviciu şi lovește excelent.

Părea că a luat meciul pe persoană fizică de la Kerber. Face 8-7 şi din nou se merge spre emoții care sunt interzise cardiacilor.

La 8-7 în decisiv, Simona are două mingi de meci iar fostul lider mondial, Angelique Kerber, dă în "out", moment în care arbitrul de scaun declară mult aşteptatul: "Game-Set-Match HALEP."

O țără întreagă a trăit cu sufletul plin de emoție acest meci, iar noi la radio am țipat pe emisie, era o fericire rar întâlnită, pe care doar marile victorii ți-o pote furniza. Am lăcrimat, pielea era de găină, am sărit de pe scaun şi îmbătați de o asemenea victorie, am încercat să vorbim cu ascultătorii. Ne-au sunat pe capete, sunau si plângeau de fericire, un domn şofer ne-a mărturisit că era singur în maşină, are o viață grea dar azi a zâmbit, era fericit. Un alt ascultator, o doamnă, ne-a sunat de departe, din Norvegia şi ne-a spus că mai mare bucurie ca acum nu a trăit în ultimii ani.

În consecință, situația e următoarea: dincolo de zilele negre de pe plaiurile noastre mioritice, dincolo de neajunsuri de ori e fel, dincolo de politicieni corupți care îngroaptă țara asta, dincolo de analfabetismul ridicat chiar la rang de guvernant, dincolo de lipsa de performanță în multe domenii, dincolo de faptul că tavanene încă stau să cadă în capul elevilor la ore, dincolo de faptul că mor oamenii cu zile în spitale, dincolo de şpaga devenită religie a "şmenului"n dincolo de gropile de pe drumurile publice care ne rup maşinils, dincolo de nesemnificativa noastră prezență în politica internațională, dincolo de buimăceala care caracterizează societatea românească, dincolo de aflondul penalilor pentru subordonarea justiției, dincolo de zodia absurdului în care ne trăim existența....

apare un meteorit, destinat parcă spre a-şi lumina generația, spre a ne lumina şi spre a ne hrăni cu speranță şi bucurie.

Un meteorit binecuvântat în istoria neamului nosgru... mult prea mult subjugat de destin.

Şi ştiți ceva, clişeul ăla cu, sportivii sunt cei mai buni ambasadori, merită mai mult ca oricând acum, pus pe burtieră.

A fost cel mai greu meci din cariera ei, cum spunea şi Cristian Tudor Popescu, a atacat mult, nu a mai aşteptat greşeala adversarei şi a stat pe picioarare chiar şi atunci când acestea aproape cedau.

Dar dincolo de toate acestea, ce a rezistat cel mai mult la Simona, azi, a fost mentalul perfect ancorat în realitatea meciului, o Simona matură, capabilă să-şi digere propriile greşeli.

Ar trebui să ne uităm mai mult la meciurile de tenis, învățăm multe lucruri pe care le putem aplica şi-n viață.

Dar gata, să ne liniştim, avem dreptul să ne bucurăm, dar trebuie să ne pregătim pentru meciul de sâmbătă, va fi cea mai grea finală de Grand Slam pe care românca Simona Helep o va juca, întrucât adeversara pe care o va întâlni are un stil de joc asemanator ei, defensiv şi maratonist. Simona a mers mult pe această abordare, dar ne-a aratat la Australian Open Ediția 2018, că este şi un veritabil atacant, iese la fileu şi returnează decisiv, pe lângă toate acestea, serviciul ei pare să atingă o superioritate fină, rar întâlnită circuitul feminin.

Sâmbătă, poate ridica torfeul mult visat deasupra capului, până atunci, mai avem vreo e seturi de aşteptat.

Până una alta, mulțumim şi mulțumesc pentru lacrimi, Simona, eşti un miez de stea pe cerul greu suportabil al contemporanului în care ne trăim propria noastră existență. Pe final, mi-a mai rămas doar atât să spun: #GoHalep

Photo source: https://www.facebook.com/AustralianOpen/


0 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier