• Mohan D. Aurelian

Onoarea omoară un „Părinte Fondator”


Photo source:

https://www.biography.com/people/alexander-hamilton-9326481

Adesea suntem siderați că societatea nu își promovează „adevăratele” valori. Desigur aceasă uimire mundană nu conduce niciodată la impulsionarea indivizilor spre demersuri care ar ajuta la identificarea unor personalități demne de promovare. Cu alte cuvinte, sintagma „adevărate valori” surprinde doar o nemulțumire temporară și reflectă opinia conform căreia indivizii care marchează spațiul public și, implicit, prezentul și trecutul nostru recent, nu pot reprezenta exemple bune de urmat.

Sarcina de a „răsfoi istoria” și de a selecta elemente de măreție umană cade pe urmerii lumii academice, sistemele educaționale fiind instrumentul care răspândesc concluziile și „forjează” în mintea noilor generații imagini cât mai precise despre eroii trecutului. Când instrumentul anterior menționat nu își îndeplinște eficient una dintre sarcinile sale primordiale, un vid se conturează.

În acest context, vom încerca să schițăm, cât de bine vom putea, portretul unei personalități care, nu numai că a ajutat la făurirea temeliei unei mari națiuni, ci a influențat modul său de dezvoltare pentru deceniile ce au urmat.

Este aproape imposibil să identificăm personalități imaculate – lipsite de controverse sau motive de a le detrona de pe un piedstal înalt al valorii – însă un rol important în selectarea modelelor îl are perspectiva noastră asupra istoriei și metodologia de evaluare a calităților, respectiv a defectelor, unei persoane. Prin urmare, considerăm că nu putem ignora un set extins de calități și fapte mărețe doar pentru că biografia unui individ este „pătată” cu conduite relativ condamnabile.

Articolul în cauză vă propune să analizăm viața și persoanlitatea lui Alexander Hamilton.

Cine a fost Hamilton?

Pe scurt, Alexander Hamilton a fost primul secretar al trezoreriei americane, delegat al Convenției Constituționale și autor principal al The Federalist Papers.

In extenso, acesta: a luptat în Războiul de Independență și a atras atenția generalului George Washington, care l-a numit asistentul și consilierul său; a redactat mare parte din scrisorile lui George Washington; a elaborat rapoarte privind reforma strategică a Armatei Continentale; a condus Bătălia de la Yorktown – cu permisiunea lui Washington – împotriva britanicilor, iar victoria sa a condus, în cele din urmă, la negocieri și la semnarea Tratatului de la Paris (între Marea Britanie și S.U.A.) și a încă două tratate între Franța, Marea Britanie și Spania. După aventura sa în armată, Hamilton a studiat dreptul, a intrat în barou, iar în perioada 1789-1795 a activat ca secretar al trezoreriei. În acest moment era deja unul dintre cei mai căutați consilieri politici ai președinților americani.

În anul 1787, acesta s-a întâlnit cu alți delegați ai Convenției Constituționale pentru a discuta despre modificarea Articolelor Condeferației (document cu valoare constituțională). În ciuda faptului că nu a avut o implicare directă în redactarea Constituției, el a jucat un rol semnificativ în aprobarea sa. În colaborare cu James Madison și John Jay, Hamilton a scris 51 din cele 85 eseuri cunoscute sub numele The Federalist Papers; eseuri care au diseminat importanța noii Constituții. Aceste elemente, împreună cu implicarea lui Hamilton în Convenția de ratificare din New York (1788), îl califică pentru titulatura de Părinte Fondator.

În perioada cât timp a fost secretar al trezoreriei s-a opus constituirii capitalei la New York, întrucât dorea să impună politici fiscale care să întărească economia națională. Abia în 1790, într-o conversație cu J. Madison (cunoscută drept „the dinner table bargain”) a acceptat un compromis, fiind de acord cu construcția capitalei aproape de râul Potomac, dacă conlocutorul său deblochează Congresul și permite aprobarea politicilor sale fiscale care ar întări guvernul federal [Toate datele anterioare se bazează pe Sursa 1 și Sursa 2].

Aceste realizări ne oferă o imagine incompletă a modului de gândire și a personalității lui Hamilton.

În continuare vom arunca o privire asupra modului în care Hamilton a gestionat multiple momente din viața sa, inclusiv dispute politice cu anumiți rivali și suspiciuni [nefundamentate și dovedite a fi ireale] de administare a unor fonduri în interes propriu, pentru a identifica principalele coordonate ale caracterului său.

Nu îi plăceau duelurile, dar onoarea i le impunea

Hamilton a fost implicat direct sau indirect în aproape o duzină de dueluri [Sursa 2], dar nu pentru că îi făcea plăcere să participe [Sursa 3, „My religious and moral principles are strongly opposed to the practice of Duelling, and it would even give me pain to be obliged to shed the blood of a fellow creature in a private combat forbidden by the laws”] la astfel de evenimente, ci pentru că sistemul său de valori ridica la nivel de dogmă onoarea și integritatea.

Uneori a participat la dueluri ca martor pentru prieteni, iar de multe ori provoca rivalii la duel întrucât aceștia îi aduceau grave afronturi, prin aserțiuni nedovedite despre acțiunile sau personalitatea sa.

Provocările la duel erau doar un instrument menit a reprezenta dovada supremă a nevinovăției sale și a erorii majore în care se aflau ceilalți. Mai mult decât atât, provocările la duel erau sincere, nefăcând parte dintr-un plan elaborat pentru a salva un prestigiu efemer (a se verifica limbajul și elementele ce denotă din el; Vezi Sursa 3); afirmăm asta pentru că: Hamilton ar fi făcut orice era posibil pentru a evita duelurile; nu participa cu plăcere la ele; nu dorea să câștige, oferind adversarilor șansa să o facă [„it pleases God to give me the opportunity, to reserve and throw away my first fire, and I have thoughts even of reserving my second fire”; Sursa 3]; își punea viața în pericol, știind faptul că moartea sa ar fi adus mare tristețe familiei. Onoarea era singurul motiv pentru care apela la instituția duelului; Hamilton era integru, avea o probitate de necontestat, și dorea să dovedească asta, garantând chiar cu viața dacă era nevoie.

Ultima parte a vieții sale a fost marcată de „Afacerea Reynolds” [engleză: Reynolds Affair].

Aaron Burr - înger și demon pentru A.H.

Dacă ar trebui să alegem un om care a influențat semnificativ viața lui Hamilton, l-am alege fără rețineri pe Aaron Burr.

Vom analiza Afacerea Reynolds cu scopul de a scoate în evidență calitățile și defectele lui Alexander Hamilton.

Hamilton a avut o relație extraconjugală cu Maria Reynolds, o tânără de 23 de ani care a venit să îi ceară ajutorul în vara anului 1791 [Sursa 4]. Când soțul acesteia, James Reynolds, a aflat de relația cu Hamilton, a folosit oportunitatea pentru a-l șantaja pe influentul om politic. Fiind aproape sigur că dezvăluirea infidelității sale va produce mari prejudicii familiei, A. H. decide să plătească sumele de bani cerute – în repetate rânduri – de către James, evenimente care generează, desigur, un lung șir de scrisori între cei trei protagoniști.

În noiembrie 1792, James Reynolds este trimis la închisoare, fiind găsit vinovat de falsificare și înselăciune. James cere ajutorul lui Hamilton, însă politicianul refuză categoric să îl salveze de sentință. Profund dezamăgit că șantajul nu îl va ajuta și acum, Reynolds transmite rivalilor republicani sugestia că ar deține informații compromițătoare despre Hamilton. James Monroe, acompaniat de congresmanii Frederick Muhlenberg și Abraham Venable îl vizitează pe Reynolds în închisoare și, la domiciliu, pe soția acestuia pentru a afla mai multe detalii. James Reynolds susține că Hamilton este implicat în înșelătoria pentru care tocmai fusese el încarcerat [Sursa 4].

Dorind să investigheze în detaliu, Monroe și Muhlenberg îl vizitează, în decembrie 1792, pe Hamilton și îi povestesc de acuzații, arătându-i scrisorile pe care Maria le-a primit de la el. Alexander Hamilton a recunoscut relația extraconjugală pe care o avea cu soția încarceratului și a negat acuzațiile aduse. Congresmanii au crezut în nevinovăția rivalului lor și nu au făcut publice scrisorile sau acuzațiile. Cu toate acestea, Monroe a trimis copii ale scrisorilor dintre Maria și Hamilton lui Thomas Jefferson, moment care a permis lui John Beckley – funcționar al Camerei Reprezentanților – să le copieze la rândul său [Sursa 4].

În iunie și iulie 1797, James Callender’s publică The History of the United States for 1796; acuzațiile și conținutul scrisorilor dintre Hamilton și Maria apar în această publicație. Acesta a reprezentat un moment de cotitură în biografia lui Hamilton – a recunoaște adulterul ar fi însemnat sfârșitul căsniciei sale, însă a deveni pentru publicul american un escroc de duzină ar fi însemnat moartea politicilor fiscale pentru care a luptat cu îndârjire și un viitor sumbru pentru Partidul Federalist. Motive pentru care Hamilton a recunoscut, printr-un pamflet intitutlat Observations on Certain Documents, aventura cu Maria Reynolds, dovedind că este dispus să ofere transparență totală [Sursa 4].

Alegerile lui Hamilton au produs, în mod inevitabil, suferiță soției sale, însă Hamilton a pus pe primul loc bunăstarea națiunii. În urma acestei întâmplări, Maria Reynolds va divorța de soțul său, avocatul care a ajutat-o fiind Aaron Burr [Sursa 4].

Cu reputația și onoarea pătată, Hamilton îl considera pe Monroe vinovat de Afacerea Reynolds. Astfel, în multiple rânduri, voalat sau nu, Hamilton îl provoacă pe Monroe la duel. Cel din urmă îl alege pe Aaron Burr drept prietenul care să conducă negocierile dintre cele două părți implicate în dispută. Burr i-a convins, în vara anului 1797, pe cei doi că nu ar trebui să se dueleze în. Liniștea nu a durat mult, în toamna aceluiași an, Monroe dorind să se dueleze cu Hamilton. Decizia era determinată de frica sa ca nu cumva să fie considerat laș, în contextul în care, ar fi fost cu adevărat, în scrisorile voalate pe care le-a primit, provocat la duel. [Sursa 2]. În cele din urmă cei doi nu s-au duelat.

Peste șapte ani, cei care se vor duela vor fi Burr și Hamilton. S-a ajuns la duel tot în urma unor acuzații aduse lui Hamilton referitoare la posibile jigniri la adresa lui Burr. Acestea ar fi survenit, în timpul unei cine, după ce Hamilton l-ar fi ajutat pe Morgan Lewis să îl invingă pe Burr într-un scrutin electoral. Duelul a avut loc pe data de 11 iulie 1804, Hamilton murind a doua zi în urmă rănii provocate de glonț.

Să analizăm declarația lui Hamilton ce a precedat duelul din 1804: politicianul se dovește a fi extrem de obiectiv, sugerând că evaluările sale ar putea să se bazeze pe neadevăruri [Sursa 3: „I certainly have had strong reasons for what I may have said, though it is possible that in some particulars, I may have been influenced by misconstruction or misinformation”]. Mai mult decât atât, respectul său pentru Burr este evident: „and that he by his future conduct may shew himself worthy of all confidence and esteem, and prove an ornament and blessing to his Country; have made very unfavourable criticisms on particular instances of the private conduct of this Gentleman” [Sursa 3].

Hamilton ia serios în considerare să îl lase pe Burr „să câștige” (nu dorea să îl rănească dintr-un motiv de importanță redusă), irosindu-și gloanțele: „I have resolved, if our interview is conducted in the usual manner, and it pleases God to give me the opportunity, to reserve and throw away my first fire, and I have thoughts even of reserving my second fire—and thus giving a double opportunity to Col Burr to pause and to reflect” [Sursa 3].

A se remarca limbajul elegant și elevat a lui Hamilton.

De adus în prim-plan este și poziționarea lui Hamilton față de sclavagism: <<The contempt we have been taught entertain for the blacks makes us fancy many things that are founded neither in reason nor in experience” ... „their natural faculties are as good as ours”>> [Sursa 5].

Concluzie

Judecând bazându-ne pe valorile perioadei în care a trăit, găsim foarte puține lucruri de reproșat Părintelui Fondator. Era manierat, deținea o educație de înalt rang, a ajutat la adoptarea Constituției și a implementat politici fiscale extrem de importante pentru tânăra națiune.

Pe lângă faptul că și-a consturit un destin măreț, acesta se putea lăuda cu anumite calități care erau o raritate: integritate, onestitate, creativitate, inteligență (nu accepta argumentații care nu se bazau pe dovezi), compasiune și abilități de negociator.

Cu toate acestea, o conduită eronată avea să păteze biografia lui Hamilton, iar dragostea sa ieșită din comun pentru onoare a reușit să îi scurteze viața.

Bibliografie:

Sursa 1

Biography.com, Alexander Hamilton, [Online] Disponibil la:

https://www.biography.com/people/alexander-hamilton-9326481

[Accesat la 17.01.2018]

Sursa 2

Smithsonian, That Time When Alexander Hamilton Almost Dueled James Monroe, [Online] Disponibil la:

https://www.smithsonianmag.com/history/time-when-alexander-hamilton-almost-dueled-james-monroe-180957045/ [Accesat la 17.01.2018]

Sursa 3

National Archives, Founders Online, Statement on Impending Duel with Aaron Burr, [28 June–10 July 1804], [Online] Disponibil la: https://founders.archives.gov/documents/Hamilton/01-26-02-0001-0241 [Accesat la 12.01.2018]

Sursa 4

Smithsonian, Alexander Hamilton’s Adultery and Apology, [Online] Disponibil la:

https://www.smithsonianmag.com/history/alexander-hamiltons-adultery-and-apology-18021947/ [Accesat la 17.01.2018]

Sursa 5

John Chester Miller (2004) Alexander Hamilton and the Growth of the New Nation. New Brunswick, New Jersey: Transaction Publishers. pp. 41-42 [Online] Disponibil la: https://books.google.ro/books?id=nWRbVDAUP2gC&pg=PA41&redir_esc=y#v=onepage&q&f=false [Accesat la 12.01.2018]

#Politica #IstoriaSUA #General

51 afișare
  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier