• Marco Badea

Știri de pe mapamond - 7 aprilie 2020


photo source: https://www.facebook.com/pawelkuczynskiart/photos/a.315950128433573/3391191450909410/?type=3&theater

Premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu a anunţat aseară că instituie carantină totală pentru primele zile ale vacanţei de o săptămână a sărbătorii Paştelui evreiesc, care începe mține seară la apusul soarelui. Astfel, pentru a preveni repetarea creării unui focar masiv de coronavirus, aşa cum s-a întâmplat după sărbătoarea de Purim, la începutul lunii martie, israelienii nu vor avea voie să îşi părăsească cartierele începând de azi, ora 17:00 GMT şi până vineri la ora 05:00 GMT. totodată, cetăţenilor nu li se va permite să îşi părăsească deloc locuinţele începând de miercuri, ora 16:00 GMT, în ajunul sărbătorii celebrată, în mod obişnuit, printr-o cină în familie, şi până a doua zi la ora 05:00 GMT. (https://www.jpost.com/…/Coronavirus-8611-Israelis-have-dise…)

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin, a anunțat aseară că, clădirile Parlamentului European de la Strasbourg vor găzdui un centru de depistare şi un centru de consultanţă în privința pandemiei de #coronavirus. De reținut totuși că, dacă majoritatea activităţilor parlamentare se desfăşoară la Bruxelles, sediul Parlamentului European, conform tratatelor UE, se află la Strasbourg, unde europarlamentarii se reunesc în sesiuni plenare timp de o săptămână pe lună. În mod excepţional, sesiunile din lunile martie şi aprilie ale acestui an nu au avut loc la Strasbourg din cauza pandemiei de coronavirus, care afectează în mod deosebit regiunea Alsacia din Franţa. (https://www.ouest-france.fr/…/coronavirus-le-parlement-euro…)

Comisia Europeană a lansat ieri ediţia din acest an a competiţiei #Youth4Regions pentru tinerii care aspiră să devină jurnalişti. Youth4Regions este un program pentru a ajuta studenţii la jurnalism şi tinerii jurnalişti să descopere ce face Uniunea Europeană în regiunea lor. În aceste condiții, ca în fiecare an, vor fi selectaţi 33 de câştigători care vor fi invitaţi la Bruxelles în timpul Săptămânii europene a regiunilor şi oraşelor, ce urmează să se desfăşoare în luna octombrie a cestui an, când vor putea participa la întâlniri cu corespondenţii acreditaţi în capitala UE şi vor putea vizita instituţiile europene. De reținut că cererile pot fi depuse de candidați din statele membre ale UE, din cele vecine şi din ţările candidate la aderare, iar formularul de aplicare şi condiţiile de participare sunt disponibile pe website-ul programului, www.youth4regions.eu, până la 13 iulie 2020. (https://ec.europa.eu/…/en/pol…/communication/youth4regions/…)

Mai multor medici de la spitalele din Moscova li s-a cerut să testeze pe ei tratamentul cu hidroxiclorochină, medicament anti-malarie despre care cercetătorii spun că ar putea avea efecte şi asupra coronavirusului. Astfel, participanţilor le va fi administrată o doză de 200 miligrame de hidroxiclorochină de două ori pe zi, timp de două săptămâni, iar ulterior o dată pe zi timp de trei luni. (https://www.bbc.com/russian/news-52144081)

În plină criză de sănătate publică internațională și aproape de preluarea Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, Angela Merkel crește în sondaje. Aprecierea modului în care cancelarul german gestionează criza aduce puncte în plus guvernului. Astfel, dacă la începutul lunii martie, şase din zece germani se declarau nemulţumiţi de activitatea guvernului din Berlin, la o lună distanţă raportul este exact invers. Actuala coaliţie formată din CDU, CSU şi SPD se bucură acum de cea mai mare susținere, din 1997 şi până în prezent. Activitatea guvernului federal din ultimele patru săptămâni este susţinută nu doar de electoratul partidelor din coaliţie, ci şi de simpatizanţii ecologiştilor şi ai FDP. Chiar şi jumătate din simpatizanţii Stângii se declară mulţumiţi de gestionarea situaţiei, în timp ce fiecarea al şaselea susţinător al extremiștilor de la AfD este, la rândul lui, de acord cu măsurile guvernamentale luate de guvernul condu de Angela Mekel. (https://www.dw.com/…/coronavirus-angela-merkels-…/a-53001405)

Administrația de la Casa Albă a desemnat, pentru prima dată, un grup care militează pentru supremația rasei albe drept organizație teroristă. Secretarul de stat Mike Pompeo a anunțat că este vorba despre "Mișcarea Imperialistă Rusă". Astfel, deși nu este clar încă ce măsuri vor fi luate împotriva grupării, odată cu trecerea ei pe lista grupărilor teroriste, niciun american nu mai are voie să facă nicio tranzacție cu această organizație și, de asemenea, toate proprietățile mișcării de te teritoriul american sunt confiscate.(https://www.nytimes.com/…/terrorist-label-white-supremacy-R…)

Presa britanică anticipează că mâine, Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice va publica un raport prin care Bashar al-Assad și regimul pe care-l conduce în Siria, va fi învinuit în mod oficial pentru faptul că a folosit arme chimice, precum gazul sarin împotriva poporului. Sursele spun că raportul se va concentra pe atacurile din 2017 ale autorităților de la Damasc asupra satului al-Lataminah și pe atacul din suburbia Damascului din 2018, în care au murit peste 85 de civili. De reținut că ancheta este rezultatul noilor puteri acordate Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice printr-o rezoluție a ONU din 2018, care solicită în special "aplicarea tuturor măsurilor pentru identificarea autorilor utilizării armelor chimice în Republica Arabă Siriană prin identificarea și raportarea tuturor informațiilor potențial relevante care stau la originea acestor arme chimice”. Anterior, misiunile cu care era însărcinată Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice nu avea mandat în a repartiza vina în mod oficial spre vreo autoritate. (https://www.theguardian.com/…/report-set-to-blame-syria-che…)

Asasinul jurnalistului de investigaţie slovac Jan Kuciak a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Astfel că, tribunalul special pentru crimă organizată din Pezinok, Slovacia, l-a condamnat definitiv pe pe Miroslav Marcek pentru uciderea prin împuşcare a jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak şi a logodnicei sale Martina Kusnirova, în februarie 2018. Condamnatul nu a fost prezent la pronunţarea sentinţei, dar şi-a recunoscut vinovăţia în acest caz, care a generat proteste la nivel naţional şi în cele din urmă a dus la prăbuşirea guvernului de la Bratislava. (https://www.bbc.com/news/world-europe-52188266)

O publicație elvețiană a relatat despre faptul că, politicieni, oameni de afaceri, magistrați și vedete din Ucraina s-au infectat cu coronavirus în stațiunea de lux franceză Courchevel, locul preferat al elitei din Ucraina și Rusia pentru petrecerea de ziua femeii în 8 martie. Astfel, primul deputat ucrainean care a revenit infectat de la Courchevel a fost Serghei Șakhov, care a transmis virusul și altor colegi și a creat astfel ”un cluster” în interiorul Parlamentului de la Kiev. Totodată, și omul de afaceri Valeri Horoșkovski, fost șef al serviciului secret din Ucraina, s-a infectat cu coronavirus și a trebuit să se interneze. (https://www.letemps.ch/…/lelite-ukrainienne-contaminee-cour…)

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a precizat ieri în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, că măştile de protecție singure nu sunt o soluţie miraculosă și nici un glonț de argint împotriva pandemiei de COVID-19, iar utilizarea lor la scară largă în rândul populaţiei este justificată numai atunci când există un acces limitat la apă pentru spălarea mâinilor sau când distanţarea fizică este dificilă. (https://www.youtube.com/watch?v=i-_aowpz3lQ)

Sandra Gathmann, unul dintre cei mai buni jurnalișiti de la Al Jazeera English se află în carantină în Doha, după ce a fost în Spania. Cu toate acestea, emisiunea ei online #StartHere merge mai departe și a reușit să o producă direct din camera de hotel. În episodul de săptămâna asta vorbește despre "Cum se va recupera economia globală după pandemia de coronavirus?" (https://www.youtube.com/watch?v=94wGHRDHyHo)

Papa Francisc a înfiinţat un fond de urgenţă pentru ajutorarea zonelor afectate de coronavirus din ţările în curs de dezvoltare, a anunţat ieri Vaticanul. Astfel, suveranul pontif a donat drept contribuţie iniţială 750.000 de dolari din fondurile aflate la dispoziţia sa şi a cerut diocezelor şi altor entităţi catolice să contribuie la rândul lor după posibilităţi. De reținut că banii vor fi distribuiţi prin Societăţile Misiunilor Pontificale, care sprijină activitatea a peste 1100 de dioceze, în special în Africa, Oceania şi bazinul amazonian. (https://www.vaticannews.va/…/coronavirus-pope-emergency-fun…)

Un articol interesant al scriitorului Robert Adam, despre cum zilele astea, într-un timp de criză, virusul fascismului e la un clic distanță: (https://pressone.ro/virusul-fascismului-e-la-un-clic-distan…)

Honor Blackman, actriţa britanică care a interpretat rolul Pussy Galore în filmul "Goldfinger" din seria "James Bond", alături de Sean Connery, a murit ieri după-amiază la vârsta de 94 de ani din cauze naturale în locuinţa din Lewes, comitatul Sussex din Marea Britanie. (https://www.theguardian.com/…/honor-blackman-james-bond-pus…)

Temperaturile înregistrate în luna martie 2020 la nivel mondial au fost de acelaşi ordin cu cele măsurate în 2017 şi 2019, printre cele mai calde luni martie după cea din anul 2016, potrivit serviciului european privind schimbările climatice. În Europa, chiar dacă în vest temperaturile s-au apropiat sau au fost chiar sub mediile înregistrate între 1981 şi 2010, în est şi în jurul Mării Baltice ele au fost clar superioare. De asemenea, temperaturile înregistrate în această primă lună de primăvară au fost mult peste medii într-o mare parte din Rusia şi în multe regiuni din Asia, în estul şi vestul Statelor Unite, în Mexic, în sudul Americii de Sud, în America Centrală şi în vestul Australiei. În schimb, a fost mai rece în nordul şi vestul Canadei, în Groenlanda, arhipelagul Svalbard din Norvegia şi în estul Antarcticii. (http://www.digitaljournal.com/…/march-2020-t…/article/569879)

Trump a vorbit la telefon cu Joe Biden despre pandemia de #coronavirus. Președintele SUA a declarat că cele 15 minute petrecute la telefon cu fostul vicepreședinte american și cel mai probabil, contracandidatul său în alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, au construit „o conversație minunată și caldă”. Donal Trump a mai subliniat că Biden i-a oferit punctul său de vedere despre gestionarea crizei. ( https://edition.cnn.com/…/coronavirus-pandemic-0…/index.html)

Principalii producători de petrol din OPEC, inclusiv Arabia Saudită și Rusia, sunt de acord să reducă producția în ședința de joi, 9 aprilie, dar numai dacă Statele Unite se vor alătura efortului, care vizează să facă față efectului dezastruos al coronavirusului asupra cererii de combustibil. Măsura ar urma să vină ca urmare a faptului că cererea mondială de petrol a scăzut cu aproximativ 30% în a doua jumătate a lunii Martie. (https://www.reuters.com/…/opec-likely-to-agree-to-cut-produ…)

Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor susţine că este nevoie de o aplicaţie care să monitorizeze şi să centralizeze datele cu privire la răspândirea noului coronavirus la nivel european, care să înlocuiască numeroasele aplicaţii utilizate la nivel naţional de statele din UE care ar putea încălca regulamentul privind drepturile de confidenţialitate. Autoritatea europeană afirmă că tehnologiile folosite de aceste aplicaţii, cum este tehnologia bluetooth, sunt în conformitate cu regulamentele de protecţie a datelor, dar se arată îngrijorată de diversitatea acestor aplicaţii şi cere o soluţie care să funcţioneze la nivel paneuropean. De reținut că Vodafone, Telekom, Orange şi alţi cinci operatori de telefonie mobilă din Europa au acceptat să furnizeze autorităților europene date despre locul unde se află utilizatorii, în contextul pandemiei Covid-19, anunța la sfârșitul lunii martie Asociaţia industriei de comunicaţii mobile (GSM Association). (https://www.bbc.com/news/technology-52189551)

Criza coronavirusului nu schimbă doar obiceiurile sociale și de muncă ale europenilor, ci și modul în care mănâncă și ce cumpără. O analiză în detaliu despre produsele alimentare de strictă necesitate pe care le pun europenii în coșul de cumpărături: (https://www.politico.eu/…/coronavirus-what-europe-is-and-i…/)

Unul câte unul sporturile profesioniste, confruntate cu izolarea, trec în lumea virtuală, astfel că organizatorii maratonului de la Nagoya din Japnia au decis să ofere tuturor înscrişilor o soluţie de consolare. Drept urmare, Maratonul internaţional de la Nagoya, confruntat cu pandemia de coronavirus şi care trebuia să aibă loc pe data de 8 martie, oferă participanţilor săi posibilitatea de a-l disputa virtual, alergând însă cu adevărat. Cei 20.000 de competitori care ar fi urmat să concureze pe 8 martie pe străzile din Nagoya, înainte de anularea probei, vor primi de la organizatori două aplicaţii pentru a le permite participanţilor să realizeze singuri maratonul, dar ghidaţi de smartphone-urile lor. În loc să urmeze parcursul trasat pe străzile din oraşul din centrul arhipelagului nipon, participanţii pot alerga unde doresc, păstrând regulile sanitare și distanţa socială impusă de pandemia de coronavirus, iar aplicaţia este responsabilă cu măsurarea şi verificarea performanţei lor. De reținut că alergătorii au termen până pe 31 mai să termine maratonul. (https://www.france24.com/…/20200406-virus-scrapped-your-mar…)

O analiză despre cum s-a terminat în final epoca 9/11, ca urmare a pandemiei de #coronavirus în SUA, devenind astfel doar doar un capitol de istorie recentă în Statele Unite:(https://www.theatlantic.com/…/its-not-september-12…/609502/…)

În final, Marele diplomat american, Henry Kissinger, la cei 96 de ani ai săi, a scris un editorial prin care cere occidentului și în mod special Statelor Unite și administrației de la Casa Albă, să apere ordinea internațională liberală în epoca post-coronavirus, să consolideze reziliența globală în fața bolilor infecțioase și să vindece rănile economice mondiale, pecizând că “Democrațiile lumii trebuie să își susțină valorile iluministe." Kissinger mai subliniază că liderii mondiali trebuie să gesioneze eficient actuala criză și să construiască în același timp viitorul, avertizând că un eșec ar putea aprinde lumea:(https://www.henryakissinger.com/…/the-coronavirus-pandemi…/…)

  • Facebook Dialectica
  • DialecticaTV
  • DialecticaTwitter
  • Black Instagram Icon

©2020 by Dialectica. Powerful independent news & knowledge website. Created & designed by Kronsavier